RO
EN

Minunea Sfintei Lumini de la Ierusalim

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor

Una dintre marile minuni care mărturisesc despre adevărul și unicitatea Ortodoxiei este venirea Sfintei Lumini în fiecare an la Biserica Învierii din Ierusalim, în Sâmbăta Mare. Surprinzător este faptul că nenumărate surse din afara spațiului ortodox au dat mărturie despre această minune de-a lungul secolelor. Prezentăm numai trei dintre acestea.

De la Paștele creștinilor, în Sâmbăta Mare, creștinii ies de la locul Mormântului și merg în jurul stâncii care este înconjurată cu o balustradă. De acolo privesc Mormântul și toți împreună se roagă și se închină înaintea lui Dumnezeu Cel Preaînalt, de la rugăciunea de dimineață până la apusul soarelui. Emirul și imamul sunt prezenți. Guvernatorul încuie ușa Mormântului. Toți stau nemișcați până ce zăresc o lumină, asemănătoare cu un foc alb, care iese din interiorul Mormântului. Atunci guvernatorul deschide ușa și intră ținând o lumânare, o aprinde cu acel foc și apoi iese. Flacăra lumânării aprinse nu arde. Când această lumânare a trecut prin trei mâini, atunci arde și se preface în flacără obișnuită.

Juristconsultul arab Ibn al-Qass, c. 940


Referitor la Sâmbăta Paștelui se vorbește despre o povestire care surprinde pe cercetătorul științelor naturale. Dacă nu ar exista înțelegerea unanimă a potrivnicilor și nu ar fi menționat că au văzut-o și ei înșiși, poate cineva ar fi putut să nu aibă încredere. Eu am aflat din cărți și am auzit de la al-Faraj ibn Salih din Bagdad, că în Biserica Învierii din Ierusalim este săpat într-o stâncă mormântul lui Hristos, în așa fel încât este cuprins de o cupolă. Deasupra se înalță o cupolă mai mare și în jurul stâncii există galerii, de unde urmăresc musulmanii. Creștinii imploră pe Dumnezeul Cel Preaînalt de la amiază până seara. Ei sting opaițele și făcliile lor și așteaptă până ce zăresc o flacără albă curată care aprinde o candelă. De la această flacără aprind candelele bisericii. Cel care m-a înștiințat povestește că unii guvernatori au pus în locul fitilului o sârmă de aramă ca să nu se aprindă și să nu se înfăptuiască minunea. Însă atunci când venea flacăra se aprindea arama. Venirea în acea zi a flăcării din cer, care revine în acel loc în fiecare an, se face pricină să rămânem uimiți.

Savantul persan al-Biruni, „Cronologia vechilor neamuri”, c. 1000


Cât de prețios ar fi fost mult doritul și neasemănatul loc al Mormântului Domnului, chiar dacă Dumnezeu ar fi trecut cu vederea să săvârșească acolo minunea anuală! Căci în zilele Patimii Sale toate candelele din Mormânt și din jurul lui, care se află înăuntrul bisericii și sunt stinse, se aprind la dumnezeiasca poruncă. Inima căruia este atât de împietrită, fraților, încât să nu o atingă o minune atât de mare? Credeți-mă, omul a cărui inimă nu crede la o astfel de dumnezeiască dovadă de binecuvântare este dobitoc și nesimțitor.

Papa Urban II, anul 1095

Fragmente din Haralambie K. Skarlakidis, „Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos”



Sus