RO
EN

Sfântul Maxim
Mărturisitorul
la Putna

 

 

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor

La inițiativa IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, mâna Sfântului Maxim Mărturisitorul a fost adusă în Moldova cu ocazia hramului Sfintei Parascheva de la Iași. Așa se face că, în seara zilei de 18 octombrie 2010, racla cu sfintele moaște a sosit și la Mănăstirea Putna.


Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost un aprig apărător al dreptei credințe. El L-a mărturisit pe Hristos Domnul în prima parte a veacului al VII-lea. După îndelungi persecuții, care au culminat cu tăierea mâinii drepte, smulgerea limbii și trimiterea în cel de-al treilea exil, în vestul Georgiei de azi, s-a strămutat la locașurile de veci în ziua de 13 august 662. Sfintele lui moaște au ajuns la mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos în jurul anului 1470 și de atunci până astăzi, mâna ocrotitoare a acestui mare sfânt al Ortodoxiei noastre, se păstrează în această mănăstire.

La sosirea lor la Putna, sfintele moaște au fost întâmpinate de întreg soborul Sfintei Mănăstiri, în sunet de clopot și cântări de tropare. După un scurt cuvânt de întâmpinare din partea Părintelui Stareț al Mănăstirii Putna, a început slujba privegherii Sfântului Maxim Mărturisitorul, slujbă care a continuat a doua zi dimineața, încheindu-se cu Sfânta Liturghie.

Bucovinenii, aflând că moaștele Sfântului Maxim Mărturisitorul poposesc la Mănăstirea Putna și rămân peste noapte, au venit în număr mare ca să ia putere din puterea, râvnă din râvna, dragoste și frică de Dumnezeu din dragostea și frica de Dumnezeu pe care le-a avut sfântul. Astfel, pe tot parcursul privegherii șirul credincioșilor care așteptau să se închine la racla cu sfintele moaște se întindea până în curtea mănăstirii. Și aproape toată noaptea, până spre dimineață, cete-cete de credincioși au venit și s-au închinat la moaștele marelui Mărturisitor și Teolog al Ortodoxiei.

Întâlnirea cu Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost pentru viețuitorii Putnei și pentru toți creștinii din Bucovina un îndemn la demnitate și la verticalitate, în aceste vremuri de confuzie și indiferentism față de cele sfinte, cele după Dumnezeu. Mesajul lui către noi toți acesta este: credința nu se negociază!

Bucuria transmisă, curajul pe care ni l-a dat, sunt o mărturie că sfinții sunt vii. Ei sunt prietenii lui Dumnezeu și apărătorii și sprijinitorii noștri.

Bucură-te, Sfinte Maxime, Mărturisitor al Adevărului celui mântuitor!



Avem bucuria de a avea în mijlocul nostru pe Părintele Stareț de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Sfântul Munte. Pentru noi este o binecuvântare, o întărire în dreapta credință și, aș vrea să spun, o atenționare din partea Sfântului Maxim Mărturisitorul în ceea ce privește credința. Din credință și din adevărul ortodoxiei nu este nimic de tăiat, nimic de adăugat, nimic de ciuntit. Adevărul este Unul și trebuie apărat pe deplin! Căci aceasta este Ortodoxia noastră.

Arhim. Melchisedec, Starețul Mănăstirii Putna



Mănăstirile țin credința, evlavia și neamul. De aceea ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze aceste mănăstiri și toată lumea. Și această mănăstire este o pepinieră unde se formează mulți călugări afierosiți lui Dumnezeu. Pentru ca un monah să se poată afierosi lui Dumnezeu nu este un lucru ușor. Căci monahul care se afierosește lui Dumnezeu, trebuie să se afierosească cu trup și suflet. Să învețe întâi să facă răbdare și ascultare. Călugării trebuie să se roage zi și noapte, să fie iubitori de slujbe, să-și facă canonul lor, să citească sfintele cărți ale Bisericii noastre, sinaxarele și cărțile patristice, să facă ascultare față de Părintele Stareț, căci numai astfel poate un monah să sporească. Dacă monahul începe să-și facă voile și să facă cum îl taie capul, atunci este un monah eșuat. Trebuie ca monahii și noi toți, în general, să practicăm deasa rugăciune „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”. Să ne rugăm zi și noapte bunului Dumnezeu să ne învrednicească să avem sfârșit bun, cu bună pocăință și un rai bun.

Arhim. Partenie, Starețul Mănăstirii Sfântul Pavel





  • Calea scurtă spre mântuire este dragostea adevărată, cea din cunoștință, a lui Dumnezeu și izgonirea din suflet a dragostei față de trup și de lumea aceasta. Prin aceasta lepădând pofta de plăcere și frica de durere, ne eliberăm de reaua iubire trupească de noi înșine, înălțați fiind la cunoștința Ziditorului.
  • Cel ce se dorește după viața adevărată, cunoscând că toată osteneala, fie cu voia, fie fără de voie, se face moarte a plăcerii, care e maica morții, va primi cu veselie toate asprimile încercărilor fără de voie, bucurându-se întru răbdare și făcând din necazurile sale căi ușoare și line, care-l duc fără să-l rătăcească spre cununa chemării de sus, pe care o va primi, ca unul ce a biruit plăcerea prin sete de virtute și a călcat durerea prin dragostea de cunoștință.
  • Dându-și omul seama de slăbiciunea proprie, va recunoaște că Dumnezeu e singura putere care răpune în noi patimile și se va smeri pocăindu-se și lepădând umflata părere de sine.
  • Toate isprăvile Sfinților au fost în chip vădit daruri ale lui Dumnezeu. Fiecare dintre ei a dobândit numai acele bunuri, pe care le-a atribuit Domnului, Care le-a dăruit.
  • Cel ajuns la Dumnezeu, atât cât e cu putință omului, cunoaște că pe Dumnezeu nu-L strigă decât tăcerea desăvârșită și nu și-L reprezintă decât neștiința totală prin depășire.

Sfântul Maxim Mărturisitorul,
Răspunsuri către Talasie, Filocalia III



Sus