RO
EN

Oare nu toți căutăm
fericirea?

 

 
Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor

Persoana care a scris aceste rânduri este bolnavă, în scaun cu rotile. Boala s-a declanșat în timp ce era în liceu. Și, deși știa ce implică boala și că o să ajungă în scaunul cu rotile, s-a luptat și a terminat Facultatea de Cibernetică. Pentru că așa vede viața: „o luptă pentru mântuire”. De 20 de ani își duce această cruce grea cu dragoste și cu bucurie, așa cum transpare și din scrisoarea ei. Să-i urmăm exemplul.


Oare nu toți căutăm fericirea, pacea în suflet, bucuria ? Este atât de ușor să le găsim pentru că Prietenul nostru drag dorește să ne dea acestea toate, dar noi suntem tot timpul grăbiți și nu observăm că la ușa inimii noastre se află cel mai drag Prieten care bate și așteaptă să-I deschidem.

Regret timpul pierdut, am plâns când mi-am dat seama că am pierdut timpul pentru deșertăciuni, de aceea vă spun, ca mai târziu să nu regretați...

Să nu ne încredem în puterile noastre, căci fără Dumnezeu nimic nu putem face. Suntem vulnerabili, suntem ca un fulg în vânt, dar în momentul în care Îl descoperim pe Bunul nostru prieten Iisus Hristos, nu ne mai este frică de nimic, suntem în mâinile Lui și știm că orice vom reuși, pentru că suntem cu El. Când Îi vom deschide ușa inimii noastre vom fi atât de fericiți și vom rezolva atât de repede toate problemele, căci El ne ajută atât de discret și nu ne cere nimic, decât iubire.

În viață vom întâlni multe obstacole. Dacă Îl căutăm pe bunul nostru Prieten, nădejdea noastră, vom trece ușor peste ele; dacă nu-L cunoaștem, ne zbatem ca peștele pe uscat și atunci tinerii, în disperarea lor, se refugiază în alcool, în droguri și, mai grav, își iau viața care le-a fost dăruită pentru a se pregăti pentru viața veșnică în raiul Bunului nostru Dumnezeu.

Nu trebuie să ne îndoim de iubirea pe care ne-o poartă Domnul nostru Iisus Hristos, ne iubește atât de mult, mintea omenească nu poate înțelege această iubire, dar dacă ne gândim că Bunul Dumnezeu Tatăl Și-a dat Fiul pentru noi și Bunul Domn Iisus Hristos a acceptat suferințele pentru noi, poate vom înțelege.

„Lasă-ți grijile în mâinile Domnului și El te va hrăni” este scris în psalm și vă spun: adevărat este. Cu tot sufletul lăsați-vă în mâinile Lui și n-o să vă vină să credeți cât de ușor se vor rezolva problemele și câtă pace și bucurie veți avea în suflet. Contactul cu Dumnezeu imprimă în sufletul omului pacea care apoi radiază în el și se difuzează pretutindeni. El ne mângâie în clipele grele, ne ajută să ne ducem crucea când noi nu mai putem. Dacă L-am cunoaște cu adevărat, nu ne-am mai despărțim de El niciodată. „Cu Dumnezeu voi birui și El va nimici toți vrăjmașii mei”, spune psalmistul.

Trebuie să ne curățim inima ca să-L primim într-o casă curată pe Bunul nostru Domn, de aceea, așa cum spune părintele Teofil Pârâian, trebuie să ne luptăm cu caracterul nostru ca să ajungem la cota zero de răutate și apoi să începem lupta pentru a crește bunătatea. Eu îmi doresc să ajung la dragostea desăvârșită despre care vorbește Sfântul Apostol Pavel: „Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă.” (1 Cor. 13, 5-7)

Dacă-L cunoști cu adevărat pe Dumnezeu, nu mai trebuie să cauți fericirea, iubirea și tot ce este mai frumos și mai bun, pentru că toate îți sunt oferite de Cel ce ne iubește, și lăsându-ne umpluți de iubirea Lui, inima noastră va revărsa toată această dragoste în jurul nostru, vom emana entuziasm, optimism, bucurie.

Bucurați-vă neîncetat, Domnul este cu noi!



Sus