RO
EN

70 de ani de la masacrul
de la Fântâna Albă

 

 

 

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor

După semnarea pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, URSS a ocupat în 1940 Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța. Numeroși români bucovineni au fost arestați, omorâți, deportați, bisericile au început să fie închise, așa încât multe familii au început să treacă noua graniță și să vină în România.

La 1 aprilie 1941, circa 3.000 de români bucovineni din satele de pe Valea Siretului: Pătrăuții de Sus, Pătrăuții de Jos, Igești, Crasna, Ciudei, Budineț, Cireșul, Crăsnișoara Veche, Crăsnișoara Nouă, Bănila Moldovenească, Dăvideni, Carapciu, Cupca, Trestiana, Suceveni, Iordănești, au plecat către România, fiind deciși mai bine să moară decât să mai trăiască sub stăpânirea Uniunii Sovietice. Cei din fruntea grupului au purtat trei cruci, icoane și steaguri albe, arătând că nu doresc să facă niciun rău, ci doresc libertatea. Au spus autorităților sovietice că vor să plece fără să ia nimic cu ei, lăsând toată averea pe loc. Ajunși în apropierea graniței, la Fântâna Albă, au fost întâmpinați cu foc de mitraliere. După încetarea focului, răniții rămași în viață au fost aruncați împreună cu cei morți în gropi comune. Cei care au reușit să fugă au fost căutați în împrejurimi, astfel încât foarte puțini participanți au rămas în viață. După două luni, la 13 iunie 1941, 13.000 de familii din aceste sate au fost deportate în Siberia și Kazahstan, doar circa 10% dintre ele supraviețuind deportării.

La 70 de ani de la această pagină însângerată a istoriei noastre, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a avut inițiativa ridicării unei troițe în memoria acestor jertfe nevinovate la Mănăstirea Putna.

Troița, asemănătoare cu cea din cimitirul soldaților români de la Țiganca, Basarabia, a fost sfințită în ziua de 1 aprilie 2011. Mai întâi s-a desfășurat slujba parastasului, la care au fost pomeniți cei morți la Fântâna Albă, cei morți în satele din jur, cei deportați și cei ale căror nume nu se mai știu, dar au fost uciși doar pentru vina de a fi români, de a-și apăra neamul și credința. Apoi a avut loc sfințirea troiței. Au slujit IPS Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților, Arhimandritul Melchisedec Velnic, Starețul Mănăstirii Putna, împreună cu clerici din mănăstirile bucovinene.


  • Preotul Simion Ivaniuc a vrut să plece în Germania când a văzut ce se întâmplă după ocupație. A venit o delegație de enoriași: „Sfinția-Ta pleci! D-voastră scăpați doi oameni, dar pe noi în seama cui ne lăsați? Ce ne facem noi sub stăpânire dușmană fără preot și fără biserică? Noi unde să ne ducem și încotro s-o apucăm? Un gospodar mai în vârstă îmi spune cu lacrimi în ochi, dar cu toată blândețea:

    - Părinte, în Evanghelia de la Ioan Mântuitorul nostru spune limpede: Eu sunt păstorul cel bun care sufletul său și-l pune pentru turma sa. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu.

    - Nu ne părăsi, părinte, că faci păcate grele!”. S-a rugat și a simțit ceva deosebit și a rămas. Ca mulțumire, un an casa i-a fost păzită ziua de 6 pers, iar noaptea de 12 pers. La slujbe pomenea pe Ștefan cel Mare și Alexandru cel Bun, ca fiind ctitori de biserici și mănăstiri din Bucovina. Pomenea pe Patriarhul Miron, pe Mitropolitul Tit și pe Regele Mihai. Credincioșii plângeau și spuneau: „Dacă pomenește pe Patriarh, pe Mitropolit și pe regii noștri, asta înseamnă că România nu ne-a uitat și va veni înapoi”.

  • Pentru a scăpa de ocupație s-a hotărât să se postească negru în fiecare vineri. La animale se dădea doar apă. Întrebat de un nacealnic de ce, Ion Mihailovici a răspuns: „Postim și noi și animalele ca să scăpăm de robia voastră, pentru că ne chinuiți ca pe niște robi”.

  • Veronica Amariei, cea care a vorbit cu Generalul Jukow:

    „- Dle General, eu îs femeie și nu mă bag în treaba bărbaților, dar pe mine mă doare că ne-ați luat credința.

    - Adică cum v-am luat credința? întreabă generalul.

    - Iată cum – ați pus pe biserică un bir de 3.500 de ruble, iar preotului (n.n. Preotul Simeon Ivaniuc) i-ați luat tot pământul parohiei, i-ați golit podul de grâne și i-ați mai pus un bir de 10.000 de ruble. El și-a vândut 5 vite mari și acareturi și tot nu-i ajung să plătească impozitul, dar la anul ce va vinde?

    - Dar de ce îți pasă așa de mult de preot?

    - Iaca, că îmi pasă, că dacă el nu poate plăti impozitul, o să ne închideți biserica, iar noi l-am oprit pe preot să nu plece în Germania unde a avut aprobare, ci să rămână cu noi, iar noi fără biserică și fără credință nu rămânem ci o să plecăm de aici chiar dacă ne omorâți, că altă ieșire nu avem. Și apoi nu înțelegem de ce îl prigoniți pe preot și-l purtați mereu pe la Raion, că dacă îl prigoniți pe el înseamnă că prigoniți Biserica și ne prigoniți pe noi. Apoi în casa parohială primăria vrea să facă club, iar noi nu putem îngădui una ca asta, pentru că noi am construit casa respectivă pentru preot și nu pentru club.

    De asemenea ne dați tot felul de ordine ca în duminici și sărbători să ieșim cu animalele la lucru, iar învățătorii voștri spun copiilor să sărbătorească sâmbăta, iar Duminica să vină la școală ca evreii, și-i învață că nu este Dumnezeu și alte multe care nu sunt în folosul lor. Acestea sunt pricinile pentru care căutăm altă țară în care să putem trăi liberi și să trăi creștinește așa cum am fost obișnuiți din moși strămoși. Că aici nici să ne rugăm nu putem.”

  • În cadrul alegerilor care se falsificau, s-a mers cu urnele la oameni acasă. Domnica Martiniuc, de 80 de ani, a scris cu cărbunele, în văzul comuniștilor, numele Regelui pe buletinul de vot. Zamfira Amariei, de 76 ani, a vrut să arunce urna cu voturi în cuptor când i s-a spus că nu sunt trecuți Regele și Generalul Antonescu la candidați, ci Generalul Jukov și Hrușevschi.

  • Un martor povestește: „În ochii mei, un flăcău voinic, cu tricolorul în mână, s-a prabușit într-o baltă de sânge. Aud și acum strigătele lui cu groaza morții pe buze: «Fugiți, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!»”. Ilie Vasca din Pătrăuți a spus odată, în românește, în lagăr: „Românul n-a stat în genunchi niciodată decât în fața lui Dumnezeu”.

  • Pe 29 august 1942 preotul Ștefan Ștefanovici, protopop de Storojineț, și I. Vatamanu din Suceveni au organizat un parastas la Fântâna Albă la care au venit 30.000 de oameni din satele bucovinene. Drumul de la Fântâna Albă la Suceveni, pe care se căraseră cei răniți și morți spre Cernăuți și spre alte gropi comune, a fost sfințit cu agheasmă. S-a pus o troiță, sculptată de Tănase Bălan, și s-a hotărât construirea unei biserici acolo.

Fragmente din volumul
Viața trece, amintirile rămân, 2006



Sus