RO
EN

Părintele Iachint Unciuleac

„Duhul Sfânt se păzește în inima omului printr-o viață curată, sporește prin smerenie, se descoperă prin rugăciune, se desăvârșește prin dumnezeiasca dragoste”.

 

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor

„Duhul Sfânt este văpaia care ne aprinde inimile, lumina care luminează ochii, dulceața care mângâie auzul, înțelepciunea care ne umple toată mintea.”

Părintele Arhimandrit Iachint Unciuleac a fost stareț al mănăstirii Putna între anii 1977-1992. Suflet foarte blând, liniștit, temător de Dumnezeu și pașnic, părintele Iachint era iubit și căutat de multă lume, încă înainte de a ocupa această funcție. În anul 1958 a fost hirotonit preot și a ajuns, în cele din urmă, să spovedească mii de oameni, fiind numit pe drept cuvânt Duhovnicul Bucovinei.

Părintele Iachint iubea foarte mult rugăciunea lui Iisus. Nu numai la chilie, ci și când mergea cu diferite treburi, părintele se ruga în chip tainic. Cei din jurul lui simțeau cum îi copleșeau pacea și liniștea lăuntrică a părintelui, obligându-i la tăcere și la rugăciune. De la părintele Iachint oricine voia avea întotdeauna ceva de învățat. Putea să ia ca exemplu răbdarea sa extraordinară cu oamenii sau marea dragoste cu care îi încuraja tot timpul pe călugări și pe credincioși.

Părintele Iachint a avut un sfârșit minunat. În dimineața zilei de 23 iunie 1998, după ce a mărturisit un ucenic apropiat, a zăbovit singur în chilie, rugându-se lui Dumnezeu. Către seară și-a dat duhul în mâinile lui Hristos, rămânând nemișcat pe același scaun de spovedanie de unde mărturisise atâția fii duhovnicești.

Mărturia unei fiice duhovnicești despre sfaturile părintelui Iachint referitoare la lucrarea rugăciunii lui Iisus

Manifesta discreție și prudență în a discuta despre rugăciunea lui Iisus și în a o recomanda fiilor săi duhovnicești. Păstra multă tăcere asupra lucrării sale personale. Dădea binecuvântare cu multă bucurie celor care cereau să practice rugăciunea lui Iisus și le oferea unele sfaturi:

  • să fie spusă permanent, chiar dacă la început este numai o rugăciune mecanică.
  • de la început recomanda lucrarea ei la nivelul minții, trecând peste rostirea cu glas tare.
  • spunea că se poate folosi de la început tehnica respirației, dacă începătorul își poate adapta rostirea ei pe ritmul respirației.
  • ne atenționa că este foarte importantă înfrânarea și despătimirea pentru sporirea cantității și calității rugăciunii lui Iisus; spunea de asemenea că lucrarea acestei rugăciuni contribuie la despătimire.
  • pentru începători indica broșura Puterea Numelui, iar pentru cei mai înaintați Sbornicul.
  • pentru susținerea rugăciunii recomanda permanenta aducere aminte de Dumnezeu, cugetarea la dragostea și bunătatea lui Dumnezeu, îndemna la smerenie și la pocăință, punând accent pe practicarea cu trăire, pe simțirea prezenței lui Dumnezeu în inima ta.
  • deseori spunea: „Când rugăciunea va țâșni din inimă, nu o vei mai uita” sau „Nu există fericire mai mare ca aceea de a-L simți pe Dumnezeu în inima ta”.



Sus