RO
EN

Românitatea în Covasna și Harghita

IPS Arhiepiscop Ioan Selejan

 

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor

Înaltpreasfințitul Ioan Selejan, arhiepiscop al Covasnei și Harghitei,este cel care a atras atenția asupra fenomenului nedorit de dispariție a românilor și a limbii române chiar în inima României. Din 25 septembrie 1994, când a fost înscăunat episcop, apoi arhiepiscop al Harghitei și Covasnei, clipă de clipă, duce o luptă de salvare a bisericilor românești, de conștientizare a românilor că trebuie să-și păstreze identitatea, dar și de conștientizare a etnicilor maghiari că, doar împreună, românii și maghiarii pot face lucrurile să meargă bine. Publicăm în continuare, cu acordul IPS Ioan, extrase din două interviuri ale Înaltpreasfinției Sale publicate în anul 2006 în „Buletinul Ligii Cultural creștine Andrei Șaguna” și în Jurnalul Național din 19 mai 2010.



Autonomia culturală este o stare de fapt; separarea școlilor maghiarede cele române a fost o decizie a orbilor, ce a condus la crearea, pe același teritoriu național, a unei lumi paralele cu lumea românească. Pe români nu-i întreabă nimeni nimic, n-au cui se plânge, sunt ca niște deportați în Siberia. Credeți că, dacă mâine se prezintă la concurs un român și un maghiar pentru a ocupa, spre exemplu, postul de inspector general în învățământ, va câștiga românul? Oricât de pregătit ar fi, va pierde. Politicul îi barează calea. Statul român ne-a abandonat, așa cum a făcut-o mereu în istorie, lăsându-ne să ne pierdem limba și numele de români.

Nu există nici o strategie de integrare totală a acestor județe în România. Parcă n-am face parte din România! Mai bine zis, statul are o strategie zero în acest sens. Județele Harghita și Covasna sunt ca o Insulă a Șerpilor în centrul României, o insulă care nu prezintă niciun interes pentru București. Suntem numai 100.000 de români în cele două județe și oferim voturi cam puține. Când, la sfârșitul războiului, am pierdut Insula Șerpilor, în jurul căreia mustește petrolul, statul român n-a făcut nimic. Nimic nu face nici acum, deși poate. Câtă lume știe de rezervele uriașe de uraniu care se află în nordul Harghitei? Pierzând controlul asupra Insulei Șerpilor din Carpați, statul pierde controlul și asupra acestor zăcăminte, ca și asupra uriașelor rezerve de apă de aici.

Când am venit aici, am găsit biserici în care crescuseră copaci. N-am intrat cum intră un episcop, cu crucea în biserică, am intrat cu securea și cu drujba în aceste biserici care, în anii ’40, au fost distruse. Sunt unele în care s-a pus dinamită și au fost distruse total.

Au fost destule situații delicate. Mă aflam într-o zi în zona Baraolt, județul Covasna și în biserică am găsit copaci. M-am dus cu câțiva studenți să facem curat, să strângem bani și să le reparăm. Cineva, care vorbea șchiopătând românește, a oprit căruța lângă mine și mi-a spus: „Părinte, știți ce s-a întâmplat cu biserica asta, de-a ajuns așa?”; „Eee”, zic eu, „să nu mai vorbim despre necazurile ce au fost, să nu mai deschidem rănile, să pornim mai departe.” Iar omul mi-a spus: „Totuși, părinte, ascultați povestea asta: după Dictatul de la Viena din 30 august 1940, am fost convocați românii într-o zi la primărie și ni s-a spus să venim cu un târnăcop, cu o rangă, cu o secure, cu unelte de lucru. Au venit românii, crezând că vor fi trimiși să presteze diferite munci pe la poduri. Dar nu. Li s-a spus: «Acum vă îndreptați spre biserica voastră și o dărâmați.» Oamenii au rămas înlemniți și până nu s-au tras câteva focuri de armă nu s-a mișcat nimeni din fața primăriei, și așa s-au apucat și au demolat, foarte, foarte greu, o parte din biserică.” În timp a rămas biserica numai cu zidurile. Aici s-a trăit o tragedie a neamului românesc.

 
Teritoriul anexat de Ungaria conform cu hotărârea Dictatului de la Viena din 30 august 1940 (cf. Istoria ilustrată a României, Litera Internațional, 2009)   Cele 5 macroregiuni de dezvoltare a României, conform propunerii legislative inițiate de UDMR în 2009 (cf. România Liberă, 11 martie 2010)


Dacă veți cerceta presa locală, s-ar putea să fiți surprinși de un anunț de angajare: angajăm doi instalatori, apoi în paranteză – să cunoască limba maghiară. Angajăm trei necalificați, în paranteză – cunoscători de limbă maghiară. Iată că, fără să fie impusă a doua limbă oficială, în această zonă limba maghiară este deja oficială.

Dacă veți căuta legislația care a fost în Transilvania la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, veți vedea cât de aspre erau legile Imperiului Austro-Ungar referitoare la limba, la graiul românesc. Eu sunt născut în Transilvania, în părțile Bihorului, în depresiunea Beiușului și vă pot spune că acele legi au avut efecte chiar în familia din care mă trag. În satul în care m-am născut nu a trăit niciun maghiar, au fost numai români. Bunicul meu a mers la școală, ca orice copil, și tatăl lui a văzut că băiatul lui învăța limba maghiară, nu limba română. L-a lăsat un an, încă un an, și după ce a terminat două clase l-a oprit acasă. Și așa a rămas, știind să se semneze pe toate documentele doar cu două litere. Inițiala de la nume și de la prenume. Tatăl meu a fost puțin mai norocos, el a reușit să facă trei clase, mama a făcut patru clase și, încetul cu încetul, din mila lui Dumnezeu, am început și noi să facem studii în graiul nostru românesc.



Sus