RO
EN

În căutarea Absolutului

 

 

 

 

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor

Unul din ctitorii romantismului german, spunea că: „poezia n-ar fi ceea ce căutăm, și totodată ne caută, dacă ar aparține în întregime pământului”. Poezia ne caută, poezia ne cuprinde, ne obligă. Este un fel de magnetism la care nu trebuie să ne opunem. Eu cred că această înțelegere cu adevărat profundă a raportului cu poezia și cu cultura – care, când atinge mari înălțimi, devine poezie – trebuie să ne fie mereu prezentă. Iată de ce sfințenia apropierii noastre de Eminescu nu trebuie niciodată tulburată și nu trebuie să lăsăm să fie tulburată.

Eminescu este o emblemă a identității noastre naționale, încât aici nu avem voie să fim permisivi față de pruritul de insolență, când se manifestă, nu o dată, sub condeiul unor publiciști iresponsabili, care trebuie să primească replici hotărâte. Sunt momente acute când o intelectualitate care-și merită numele, trebuie să știe să se arate solidară. Pe patul de moarte, maica Benedicta le spunea prietenilor: „Apărați-l pe Mihai!”. Când vorbim despre Eminescu, vorbim despre adâncul sufletului nostru. Nu căutăm un ornament cultural învățând mai multe versuri eminesciene, ci învățăm coborârea în noi înșine, în afundurile ființei noastre naționale și, mai ambițios, chiar în ceea ce ar fi ființa în lume.

Mallarmé spunea că nu e specialist în nimic, afară de lucrurile care au atingere cu absolutul. Aceasta este cea mai frumoasă definiție pentru ceea ce visăm să facem noi, și oamenii bisericii, și oamenii culturii.

Academician Dan Hăulică


Eminescu este un spirit deschis spre universalitate, este un om al totalității. Zelatorii și delatorii au acaparat spațiul Eminescu și ce trebuie să facem în chip cinstit este să-l smulgem pe Eminescu din ghearele acestor oameni care ne țin de vorbă și ne împiedică să ne gândim la lucruri serioase.

Marea literatură română este puternică împreună cu poeții ei, și Arghezi, și Bacovia, și Blaga, și mulți alții. Totuși, românii au văzut în Eminescu poetul lor național. Poate și pentru că el a apărut într-o epocă romantică, în care ideea de națiune, de unitate, de românitate și de constituire a unui stat național era o idee fundamentală care se reflectă în toată gândirea politică a lui Eminescu. Lucrul acesta place și a plăcut românilor.

În Italia, de ziua lui Dante, în toate orașele țării se recită, se cântă, se dansează, este o sărbătoare a întregii națiuni italiene în jurul acestui simbol. Iarăși, nemții nu se simt stingheriți dacă, fiind vorba de germanitate, este pronunțat numele lui Goethe. Numai noi, care suntem plini de ifose și de cârteli, suntem deranjați de faptul că Eminescu este socotit poet național.

Dacă Eminescu nu ar fi un mare poet, oricât am vrea noi să-l numim poet universal, poet național, n-ar prinde această formulă. Noica spunea că, de câte ori revenim să-l citim pe Eminescu, nu ne întoarcem niciodată cu mâinile goale. Și cam așa este! Dacă românii l-au considerat ca atare, acesta este poetul național.

Academician Eugen Simion

Selecțiuni din colocviul „În căutarea Absolutului: Eminescu”,
desfășurat la Mănăstirea Putna, în perioada 19-22 august 2009.
În imagine: Acad. Dan Hăulică, acad. Eugen Simion, prof. Ion Pop



Sus