RO
EN

Parintele Damaschin

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor


File de Pateric
Ce poți spune despre cineva pe care nu l-ai văzut niciodată? Totuși bucuria pe care o vezi întipărită pe fața celor ce-ți vorbesc despre o persoană pe care ei au cunoscut-o, aceeași bucurie la toți, îți dă ghes să ștergi praful de pe icoană și să încerci să-i dai viață în inimile cititorilor.
Părintele Damaschin Schipor a fost unul dintre părinții mari ai mănăstirii Putna. S-a născut în ziua de 12 august 1908 în satul Laura-Vicovul de Sus. La botez a primit numele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, purtătorul de biruință. A intrat în mănăstirea Putna la vârsta de 28 de ani, fiind călugărit cu numele de Damaschin în anul 1937.
În timpul războiului, rămas singur în mănăstire, părintele se ascundea la ceas de primejdie în canalele de scurgere din jurul bisericii. Tot în canale a ascuns și multe dintre obiectele de patrimoniu, ferindu-le astfel de jaful ocupanților. Către sfârșitul războiului, nemții, simțind că se apropie rușii, au vrut să dinamiteze mănăstirea. Dar părintele Damaschin i-a dus înaintea clopotului și, prin intermediul unui tălmaci, moș Costan Bâcu din sat, le-a arătat numele regelui Carol I inscripționat pe clopot și le-a explicat că regele, care era din neamul lor, a iubit mult țara noastră și mănăstirea Putna. Astfel, mănăstirea a rămas în picioare.

Decretul
După anii plini de suferințe de după război, în 1959 s-a pornit urgia comunistă împotriva mănăstirilor. Vremuri grele, triste, întunecate. Călugării erau scoși din mănăstiri, nu se mai primeau novici, nu se mai făceau hirotonii. Rămâneau zidurile pustii, iar la uși atârnau lacăte sumbre. Părintele Damaschin a fost dat afară din mănăstire, fiindu-i interzis a mai sluji. A lucrat, pentru o vreme, la fabrica din satul Putna. La un moment dat, o fiică duhovnicească din Gura Putnei era pe moarte. Familia, văzând-o cât se chinuie, s-a gândit că nu-și poate da sufletul din cauză că era sub vreun canon de-al părintelui. L-au chemat pe părintele să-i citească rugăciunile de dezlegare. Părintele n-a întârziat să vină, chiar dacă era îmbrăcat civil, tuns și bărbierit, fiind conștient că, în ciuda interdicției, nimeni nu i-a luat harul preoției. A citit rugăciunile la capul muribundei și s-a pregătit să plece. La poartă îl aștepta o surpriză: șeful de post. „Ce cauți aici? Știi că n-ai voie să faci slujbe!” Părintele i-a spus că n-a făcut slujbe, ci a citit numai niște rugăciuni. Aceasta nu l-a împiedicat să-și primească răsplata: doi ani de închisoare. La 1 mai 1965 părintelui i s-a permis să revină în mult iubita-i mănăstire.

Trecerea
În mănăstire a încercat din răsputeri să facă din toate rugăciune. A fost foarte râvnitor pentru casa lui Dumnezeu. N-a lipsit de la biserică decât când era grav bolnav. Într-o iarnă, a mers de-a bușilea la biserică, picioarele fiindu-i betegite, neprimind să fie ajutat. Avea lucrarea lui, taina lui, nevoința lui. La chilie citea mult din psaltire, pe care o știa pe de rost. În ultimii ani îi slăbise vederea. Se ajuta de o lupă mare pentru a citi. Odată, la un Sfânt Maslu, și-a uitat lupa. Ce să facă? A început să zică pe de rost, în grai moldovenesc, pericopa din Evanghelie: „Trecea odată Iisus prin Ierihon... iar Zaheu fiind mâțâțel de statură...”
Simplu, smerit, senin, iubind pe toți și fiind iubit de toți, părintele își făcuse prieteni și din necuvântătoarele întraripate, pe care le hrănea cu resturi de pâine și de mămăligă luate de la trapeză. La chemarea părintelui păsărelele veneau în grabă, mâncând din palma lui, așezându-i-se pe brațele întinse și pe umeri.
Și cum pentru omul duhovnicesc moartea nu este un lucru de speriat, ci o trecere într-o altă viață în care deja a intrat, o adormire, tot așa s-a întâmplat și cu părintele Damaschin. Într-o zi de duminică, la începutul toamnei lui 1988, părintele s-a întors la chilie de la Sf. Liturghie, s-a urcat pe un scăunel, a privit incinta mănăstirii, biserica ce i-a fost atât de dragă, apoi s-a dus în colțul lui de rugăciune, s-a așezat în genunchi și, având cuvintele rugăciunii în minte și în inimă, și-a dat sufletul în mâna Domnului său, pe care L-a iubit.
Atât în timp ce i se făcea trisaghionul, cât și în timp ce se citea psaltirea la căpătâiul său, multe păsărele au pătruns în paraclisul mănăstirii, zburând în jurul coșciugului. Aceiași prieteni au venit și la înmormântare, unde s-au întrecut cu preoții slujitori în prohodirea părintelui.
Material realizat de monah Eufrosin State


Sus