RO
EN

Lucrarea Harului

Arhidiacon Teofilact Ciobîcă

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor

Să-L urmăm pe Hristos, Care nu s-a mâniat pe cei care-L batjocoreau și-L ocărau atâta; noi imediat ne supărăm dacă ne face cineva vreo observație.

Ce frumoasă este rugăciunea inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”! Ne trebuie mai mulți ani pentru a o dobândi, pentru a intra în inimă, pentru a se coborî din minte în inima smerită. De abia atunci când ajungem la această trăire duhovnicească, nu ne mai interesează ce fac ceilalți, nu ne mai interesează greșelile aproapelui.

Prin faptul că-i judecăm pe alții, pierdem mult, mai ales atunci când îl judecăm pe duhovnic. Eu, când mă spovedesc, mă duc pentru harul care este peste preot, indiferent de felul cum este preotul. Dacă harul a coborât asupra lui, pot eu să mă lupt cu Dumnezeu?

Când ajunge rugăciunea în inimă, aceasta se roagă chiar dacă nu vrei. Trebuie mult efort, foarte mult timp dedicat acestei rugăciuni și apoi vine ajutorul lui Dumnezeu și căpătăm răbdarea și atenția. Dumnezeu Care-ți vorbește din inimă, îți dă răspunsul chiar în inimă. Poate nu bagi în seamă lucrul acesta, dar El stăruie și atunci îți dai seama că este lucrarea lui Dumnezeu.

Lucrarea harului în om se vădește și prin bucuria pe care o simte sufletul atunci când face fapte bune, când se roagă. Să fim atenți să nu ne mândrim. Să spunem: „Tot ce am făcut bun, Tu Doamne ai făcut!”. Degeaba avem fapte bune, dacă la urmă ne mândrim. Am pierdut totul. Smerenia este o mantie care acoperă faptele bune, iar mândria evaporă folosul duhovnicesc al acestora.

Trebuie mai mult efort din partea noastră, iar dacă Dumnezeu vede bunele noastre intenții, atunci pogoară din belșug harul Său peste noi. Însă puținul început este bine să-l facem noi.

Fericit este cel care a îmbrățișat sau și-a însușit dragostea dumnezeiască, zice Sfântul Simeon Noul Teolog, căci nu se ocupa cu cele trecătoare, cu lucrurile fără rost, ci pe primul plan va pune cele de folos și plăcute lui Dumnezeu.

Fără dragoste nu este cu putință să fii plăcut lui Dumnezeu. În fața iubirii se deschid toate ușile. În fața urii nu se deschide nici o ușă, iar rugăciunea celui cuprins de această patimă nu are putere să se ridice la Dumnezeu, ci se împrăștie ca fumul jertfei lui Cain.

Dragostea, spun Sfinții Părinți, este dascălul proorocilor, învățător Sfinților Apostoli, puterea mucenicilor, inspirația vârfurilor monahismului și desăvârșirea tuturor sfinților.


Sus