RO
EN

Vase de cult

În ansamblul argintăriei bisericești, vasele de cult ocupă locul dominant sub raportul multitudinii și varietății lor funcționale, iar în cadrul acestora, așa-numitele vase liturgice sau sfintele vase au o importanță fundamentală, ele fiind integrate ritualului proscomidiei, menit să pregătească darurile respectiv pâinea și vinul pentru jertfa euharistică de pe masa altarului. Această pregătire se desfășoară după un tipic minuțios reglementat și are loc - în prima parte a ritualului - pe o măsuță, denumită jertfelnic, așezată în firida proscomidiei, acolo unde se păstrează, de regulă, discul, potirul, steluța, copia și lingurița, adică sfintele vase, împreună cu acoperămintele lor, numite pocrovețe. Exceptându-le pe acestea din urmă, care fac parte din categoria broderiilor, toate cele dinții sunt lucrate în metale prețioase, ori comune dar aurite, au forme consacrate, cu decorații mai bogate sau mai sumare, și destinații bine determinate în ritualul euharistic. Discul este ca o farfurioară întinsă, de mărimi variabile, hărăzit să primească prosfora sau prescura din care se detașează Agnețul și se fragmentează miridele pentru pomenirea sfinților, a credincioșilor vii și a celor morți; potirul este, de fapt, un pahar sau un pocal, asemănător unui clopot cu gura în sus, sprijinit pe un picior cu baza evazată, și are menirea sa primească în cavitatea sa vinul destinat proscomidirii; steluța este alcătuită din două lame de metal arcuite cruciș una peste alta și prinse la mijloc cu un nit, având rolul de a se interpune între sfintele daruri de pe disc și pocrovățul care le acopere; copia sau lancea sacră este cuțitul de jertfă, în formă de suliță, cu ajutorul căruia se fragmentează prescura în Agneț și în miride, iar lingurița are formatul obișnuit, cunoscut de toată lumea, numai că se termină cu semnul crucii în capul cozii și servește la cuminecarea credincioșilor în biserică, în sfârșit, peste potirul cu vin și discul cu prosfora se așează câte un pocrovăț din cele mici, iar deasupra amîndorura se așterne pocrovățul cel mare, numit, în mod curent, și Sfântul Aer. Astfel pregătite, Sfintele Daruri sunt scoase de către preot din altar în mijlocul credincioșilor, iar după ceremonialul desfășurat aici sunt duse din nou în altar și așezate pe Sfânta Masă, această procesiune constituind așa-zisul Vohod mare sau Intrarea cea Mare.

Întreg ritualul proscomidiei, prezentat foarte succint de noi, reconstituie simbolic biografia biblică a Mântuitorului de la Naștere până la înviere, fiecare din obiectele aferente având înțelesuri polivalente. Astfel, proscomidia simbolizează Bethleemul, localitatea natală a lui Iisus, dar și Golgota, locul pe care va fi crucificat; jertfelnicul și discul semnifică staulul și ieslea în care S-a născut, dar și piatra ungerii pe care a fost pregătit pentru înmormântare; steluța, așezată pe disc, deasupra Agnețului - cuvânt de origine greacă desemnând mielul mistic - reprezintă steaua călăuzitoare care s-a oprit deasupra Bethleemului pentru a le arăta magilor locul nașterii Sale, dar și sigiliul cu care a fost pecetluit mormântul Său; detașarea Sfântului Agneț din corpul prescurii, cu ajutorul copiei, simbolizează Nașterea Sa din trupul Mariei, dar și străpungerea coastelor Sale cu lancea de către centurionul Longinus, după ce expiase pe cruce; vinul amestecat cu apă, turnat în potir pentru proscomidire, evocă sângele și apa care au curs atunci din rana Lui, iar prescura divizată în miride, trupul Său care se frânge pentru izbăvirea păcătoșilor; readucerea Sfintelor Daruri în altar și așezarea lor pe Sfânta Masă, înseamnă înmormântarea dar și învierea Sa, masa altarului simbolizând deopotrivă mormântul Mântuitorului și tronul strălucirii Sale cerești etc..

Ținând seama de importanța capitală a vaselor liturgice în oficierea cultului creștin, dogmele recomandă în mod expres ca aceste obiecte să fie lucrate cu măiestrie și, pe cât posibil, din metale nobile sau cel puțin aurite. Considerat cel mai important dintre toate, potirul este întotdeauna cel mai bogat decorat, dobândind adeseori remarcabile însușiri artistice.

Ritualul cuminecării cu pâine și vin este atestat atât în Vechiul Testament cât și în Testamentul Nou, dar nu întotdeauna vasele corespunzătoare acestui oficiu euharistie au avut aspectele somptuare pe care le-au cunoscut mai târziu. Sfântul Atanasie cel Mare, care a trăit în secolul al IV-lea, remarca mustrător, bunăoară, că în „timpurile vechi potirele erau de lemn iar preoții de aur”, pe câtă vreme, în veacul său, „potirele sunt de aur și preoții de lemn”.

Alături de sfintele vase, cu destinația arătată, în inventarele bisericilor creștine se găsesc și alte categorii de vase rituale, cum ar fi: anafornițele, pentru distribuirea anafurei în biserică; paharele de mir, pentru miruirea credincioșilor; agheasmatarele, pentru sfințirea apei; cristelnițele, pentru oficierea botezului; colivarele, pentru sfințirea și distribuirea colivei etc. Prin formele și ornamentele lor, prin figurile și scenele biblice cu care sunt împodobite, în cele mai diverse tehnici ale prelucrării metalelor prețioase, toate aceste categorii de obiecte întrunesc numeroase exemplare cu veritabile virtuți estetice, fiind reținute ca atare de istoria artelor decorative de pretutindeni.

Vasele cultice creștine, executate în epoca feudală, din aur și argint, sunt atestate pe teritoriul țării noastre încă din secolul al XIV-lea, dar cele mai vechi, care au ajuns efectiv până la noi, datează din veacul următor. Tezaurul cel mai impunător se păstrează în Muzeul de artă din București și provine din toate provinciile istorice românești. Urmează apoi, în ordinea importanței, colecțiile mănăstirilor din Moldova, ale celorlalte biserici și mănăstiri din țară, precum și ale unor muzee de istorie sau de artă, mai cu seamă din Transilvania.

Cele mai vechi vase de cult din patrimoniul Mănăstirii Putna datează din 1567 și provin de la Alexandru Lăpușneanu. Este vorba de o cristelniță înnoită de acest voievod dintr-una mai veche - de pe vremea lui Ștefan cel Mare - și de un colivar făcut și dăruit de el Mănăstirii Putna. Toate celelalte vase datează din secolul al XVIII-lea.

Un loc aparte în ansamblul argintăriilor catalogate la acest capitol îl ocupă coroanele de la vechea icoană a Maicii Domnului cu Pruncul, atribuită de tradiție Mariei de Mangop, și paftalele rămase de la starețul Sila, care, deși nu sunt vase și nici obiecte de cult, le-am inclus aici, sub genericul diverse, pentru a nu deschide un capitol separat numai pentru ele.

Sus