RO
EN

Tetraevanghele

Denumirea tetraevanghelelor este de origine greacă și înseamnă, ad litteram, patru Evanghelii. Termenul desemnează acele cărți – manuscrise ori tipărite – care conțin scrierile evangheliștilor dispuse în ordinea succesiunii lor din Noul Testament, adică: de la Matei, de la Marcu, de la Luca și de la Ioan.

Denumit și evangheliar, tetraevanghelul nu trebuie confundat cu Evanghelia, în care textele, deși aceleași, sunt orânduite după alte criterii, pe duminici și săptămâni, în funcție de anumite sărbători și posturi, ordinea succesiunii lor fiind, aici, de la Ioan, de la Matei, de la Luca și de la Marcu.

Încă din primele veacuri ale creștinismului, manuscrisele tetraevanghelelor au fost împodobite cu diferite decorații policrome: frontispicii, inițiale înflorate, viniete și ilustrații miniaturale reprezentând figuri de prooroci, portrete de evangheliști și felurite scene religioase compuse în cadre arhitectonice sau în peisaje naturale sumar sugerate.

Cele mai vechi evangheliare ilustrate, păstrate până în epoca noastră, sunt cel de la Rossano, din Calabria, și cel siriac, ambele fiind executate în secolul al VI-lea: primul - probabil - la Alexandria, de către u artist neidentificat, și al doilea în Mănăstirea Zagba din Mesopotamia, de către călugărul Rabula sau Rabulas, episcop al Edessei între anii 412 - 435 și adversar fervent al nestorianismului alături de Chiril, patriarhul Alexandriei.

Până prin veacurile al X-lea și al XI-lea, ilustrațiile evangheliarelor se află, în mare măsură, sub influența tradițiilor artistice ale antichității greco-romane, ale elenismului îndeosebi, influență evidentă în tratarea armonioasă și realistă a figurilor, în concordanța acestora cu natura, potrivit celebrului mimesis aristotelic.

Așa-numitul proces de bizantinizare, de ascetizare a figurilor și de amplificare a repertoriului decorativ cu numeroase motive arhitectonice, zoomorfe și vegetale, de proveniență orientală, se manifestă plenar după anul o mie, consacrând la Constantinopol - prin veacul al XII-lea - prototipul de evangheliar ilustrat care va prolifera în toată aria de răspândire a culturii și artei bizantine, inclusiv în Țările Române.

Caligrafiate și miniate cu migală, pe foi de pergament, evangheliarele erau apoi legate în ferecaturi de argint și de aur, decorate la rândul lor cu diferite scene religioase, fie gravate, fie ciocănite, în tehnica au repousse, reprezentând îndeobște Pogorârea lui Iisus la iad, pe prima scoarță, și Adormirea Maicii Domnului, pe cea de a doua.

Unul dintre cele mai vechi tetraevanghele românești, scrise în limba slavonă, cu decorații foarte modeste, datează din secolul al XIII-lea și s-a păstrat la Mănăstirea Putna (Codex Evartgheliarum Putnamitm), de unde a fost transferat în anul 1971 la Muzeul de istorie al R. S. România. Mult mai bogat decorat, cu viniete și frontispicii de inspirație bizantină, este tetraevanghelul scris de călugărul Nicodim în anul 1405, la Mănăstirea Tismana, aflat în prezent la Muzeul de artă al Republicii. Prima capodoperă incontestabilă a genului o constituie însă tetraevanghelul executat la Mănăstirea Neamțu, în anul 1429, de faimosul caligraf și miniaturist moldovean Gavril Uric, din porunca doamnei Marina, soția lui Alexandru cel Bun, operă de căpătâi ce se păstrează în prezent la Biblioteca Bodleiana a Universității din Oxford. Cercetările din ultimele două decenii demonstrează că miniaturile acestui evangheliar au servit „de modele nu numai miniaturiștilor, ci și zugravilor moldoveni din vremea lui Ștefan cel Mare”, care „au reprodus - cu reajustări compoziționale inerente transpunerii în pictura murală - prototipurile tetraevanghelului din 1429”, continuând tradiția acestora până în secolul al XVI-lea, când „o vor face să reînvie pentru ultima oară în portretele unora dintre evangheliștii din naosul de la Moldovița, Părhăuți și Arbure, precum și din pridvorul de la Sf. Gheorghe - Suceava”.

De o mare valoare artistică sunt tetraevanghelele Mănăstirii Putna, scrise, miniate și ferecate din porunca lui Ștefan cel Mare, a unora dintre descendenții săi și a unor boieri, iar cele mai somptuoase dintre ele sunt cele caligrafiate pe foi de pergament. Cu excepția evangheliarului scris de monahul Paladie în 1489, lipsit de reprezentările evangheliștilor, acestea dispun de repertoriul complet al elementelor decorative specifice unor astfel de opere: sunt scrise în slove semiunciale, cu cerneală neagră alternată frecvent cu cerneală roșie și cu cerneală de aur; paginile de titlu sunt decorate cu ample frontispicii policrome, având ca motive dominante cercurile înlănțuite, variat combinate; titlurile evangheliilor sunt trasate în monumentale capitale de aur; inițialele și unele majuscule sunt bogat ornate cu vreji împletiți și cu înflorituri policrome, iar cele patru evanghelii sunt precedate de excelente miniaturi, în plină pagină, reprezentând chipurile evangheliștilor respectivi. În plus, Tetraevanghelul ieromonahului Nicodim din 1473, aflat acum la Muzeul de istorie al României, cuprinde și portretul miniat al lui Ștefan cel Mare, ca donator, una dintre cele mai emoționante opere artistice și documentare care ne-au rămas din epoca gloriosului domn.

Aspectul fastuos al acestor manuscrise pe foi de pergament este întregit și încununat totodată de scoarțele lor ferecate în plăci de argint aurit, decorate întotdeauna cu scena învierii (Anastasis), pe prima copertă, și cu scena Adormirii Maicii Domnului, pe ultima.

Celelalte evangheliare ale mănăstirii, caligrafiate pe hârtie, sunt mai modeste ca aspect. Legate numai în scoarțe de lemn, Acoperite cu piele sau catifea, ele dispun totuși de multe elemente decorative - titluri cu litere capitale, inițiale ornate, frontispicii policrome, zaceale, rânduri și cuvinte scrise cu cerneală roșie etc. - dar sunt lipsite, în toate cazurile, de miniaturile evangheliștilor, sau de alte reprezentări figurative.

Face, oarecum, excepție, în privința repertoriului ornamental, Tetraevanghelul pe hârtie din 1623, care la prima vedere, ar fi fost împodobit și cu reprezentările miniate ale evangheliștilor, dar, privite mai atent, acestea nu sunt decât niște gravuri monocrome, decupate dintr-o publicație barocă târzie, aplicate pe filele albe din fruntea celor patru evanghelii și colorate apoi, de o mână abilă, într-o epocă și mai târzie.

Sus