RO
EN

Sbornice

Cuvânt de origine slavonă, sbornic înseamnă ad-litteram culegere, iar în cazul cărților intitulate astfel el desemnează acele culegeri de texte religioase, manuscrise ori tipărite, care emană de la mai mulți autori, din epoci diferite și cu un conținut foarte variat: scrieri hagiografice, povestiri miraculoase din viața pustnicilor, tâlcuiri de evanghelii, polemici împotriva ereziilor; hexaimeroane, adică scrieri despre facerea lumii în șase zile; omilii ale sfinților Ioan Hrisostom, Vasile cel Mare, Grigorie din Nazianz, Atanasie al Alexandriei; cuvinte de învățătură ale lui Efrem Șirul, Ioan Damaschin, Teodor Studitul, Grigorie Sinattul; colecții de maxime din textele biblice sau din scrierile unor filozofi antici, adeseori comentate în sens moralizator și didactic.

Pe lângă problemele de ordin strict teologic, întâlnim în cuprinsul unor asemenea culegeri, mai ales în cele alcătuite după secolul al XIV-lea, sub influența isihasmului - curent filozofico-religios răspândit și în țările române - , observații, îndemnuri și afirmații de ordin social, care contravin uneori ideologiei feudale. Se discută, bunăoară, în unele sbornice, despre dreptul la ascensiune, pe cele mai înalte trepte sociale, al omului de jos, dar cu merite, considerându-se că faptul „nu e de loc în afara granițelor legii și filozofiei și nici rușinos”; cu privire la problema „dacă bogăția este de la Dumnezeu sau din fapta diavolului”, se concluzionează categoric că „bogăția nedreaptă nu este de la Dumnezeu”, iar în privința îndeletnicirilor cuvenite mirenilor se afirmă că „meșteșugul medical nu trebuie lepădat nici de mireni, nici de călugări”.

Cele mai vechi sbornice manuscrise, în limba slavonă, datează în țara noastră din secolul al XIV-lea, iar într-unul din ele, caligrafiat în anii 1391 - 1392, s-ar afla - după opinia unor cercetători - cel mai vechi monument de grai românesc, mărturie documentară ce pune „istoria formării limbii și a poporului român într-o nouă viziune, de o luminoasă strălucire”.

Se consideră, în general, că sbornicele „sunt mai numeroase la noi în prima jumătate a veacului al XV-lea”, că, după aceea, „odată cu stabilirea autorității domnești asupra bisericii, sub Ștefan cel Mare, imensa majoritate a manuscriselor bisericești o formează cărțile de ritual” și că „abia în a doua jumătate a secolului al XVI-lea se reia în chip masiv copierea sbornicelor teologice”.

Referindu-ne la manuscrisele din patrimoniul Mănăstirii Putna, se impune totuși precizarea că din cele opt sbornice, existente aici, trei datează sigur din epoca lui Ștefan, două cu probabilitate și numai trei, cu certitudine, din secolele următoare. Primele trei au fost caligrafiate chiar în Mănăstirea Putna și sunt, de fapt, cele mai somptuoase dintre toate, iar despre două dintre acestea se știe sigur că au fost executate chiar din porunca marelui voievod, pentru această mănăstire.

Sbornic scris de ieromonahul Iacov, 20 mai 1474

Dimensiuni: manuscrisul și scoarțele 28,5 X 20 cm.

Proveniență: scris din porunca lui Ștefan cel Mare de către ieromonahul Iacov, în Mănăstirea Putna, pentru această mănăstire.

Manuscrisul cuprinde cuvinte de laudă și de învățătură, consacrate sfinților din lunile aprilie, mai, iunie, omilii și povestiri despre viețile, faptele, mucenicirile acestora, printre care - pe ultimele 15 pagini - și cunoscuta povestire despre „Mucenicia sfântului slăvitului mucenic Ioan cel Nou, care a fost chinuit în Cetatea Albă, scrisă de Grigorie monahul și presviterul Marii Biserici a Moldovlahiei”.

Caligrafiat în limba slavonă, pe hârtie groasă, filigranată cu mărci meșteșugărești reprezentând foarfece și ciocane încrucișate, unite la partea superioară printr-o diademă, sbornicul acesta conține 308 file, in-folio, cu câte 28 - 30 de rânduri pe fiecare pagină, scrise cu cerneală neagră, în semiunciale. Unele rânduri, majuscule și puncte, indicațiile tipiconale și toate inițialele mari, ornate mai sumar sau mai bogat, sunt scrise cu cerneală roșie. Primele două file și ultima au fost lăsate albe. Fila de titlu a cărții este împodobită cu un frontispiciu policrom alcătuit din cercuri înlănțuite, romburi și diagonale care ies în afară, prin cele patru colțuri, metamorfozându-se floral. Capitalele titlului sunt scrise cu cerneală roșie, ca și semiuncialele primului rând de sub ele. O vinietă mare, policromă, alcătuită din trupul unui vultur și din câteva ornamente florale, semnificând litera S (= C), deschide primul cuvânt de învățătură despre „Mucenicia sfântului marelui mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință”, prăznuit la 23 aprilie, așa cum indică și data înscrisă deasupra frontispiciului, la stingă și la dreapta acelui ornament floral în formă de cruce.

Manuscrisul este legat în scoarțe de lemn, îmbrăcate în piele maro imprimată cu chenare liniare concentrice, decorate la rândul lor cu stilizări florale și motive zoomorfe reprezentând siluete de vulturi și de zimbri plasate în succesiuni de cerculețe.

Inscripții și însemnări: pe fila 307 verso, este înscrisă pisania slavonă a sbornicului: „Binecinstitorul și de Hristos iubitorul, Io Ștefan voievod, cu mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a poruncit să se scrie acest sbornic pentru mănăstirea sa din Putna, sub arhimandritul Ioasaf egumenul, cu mâna mult păcătosului ieromonah Iacov, în anul 6982 (= 1474), mai 20”.

Observații: locul acestei pisanii este indicat greșit de unii exegeți, făcându-se trimiterea fie la fila 30 verso (Victor Brătulescu), fie la 298 verso (Repertoriul monumentelor și obiectelor de artă din timpul lui Ștefan cel Mare).

Sbornic atribuit monahului Chiriac, 1481

Dimensiuni: manuscrisul și scoarțele 31 X 21 cm.

Proveniență: scris, probabil, de monahul Chiriac la Mănăstirea Putna.

Manuscrisul cuprinde, în prima parte, Vuita și faptele Sfântului Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, precum și câteva din cuvântările sale, scrise de Gheorghe, arhiepiscopul Alexandriei, urmate, în partea a doua - care începe cu fila 169 - de o scriere a Sfântului Ioan Hrisostom intitulată Hexaimeron (= despre facerea lumii în sase zile).

Caligrafiat în limba slavonă, pe hârtie groasă, ceruită și filigranată cu imaginea unui cap de bour, având o cruce înaltă între coarne, acest sbornic conține 254 de file, format in-folio, cu câte 29 de rânduri pe fiecare pagină, scrise cu cerneală neagră, în semiunciale. Câteva file de la sfârșit lipsesc. Caligrafia este sobră, cu prea puține accesorii ornamentale. Sporadic, totuși, se întâlnesc puncte, indicații tipiconale, inițiale, cuvinte și rânduri chiar scrise cu cerneală roșie. Titlurile ambelor părți sunt caligrafiate cu capitale și cu semiunciale, de asemenea, roșii, iar textele de sub ele se deschid cu câte o inițială mare, monumentală, alcătuită din împletituri colorate în roșu, cafeniu și verde. Prima filă este prezidată de un frontispiciu policrom, având ca motiv dominant cercurile înlănțuite, din care se desprind la exterior, prin colțurile chenarului, patru ornamente florale, iar din latura superioară, la mijloc, o cruce cu un braț drept și unul oblic. Pila de titlu a Hetfaimeronului este împodobită cu un frontispiciu mai modest, alcătuit din stilizări geometrice și florale, sugerând o succesiune de inimi în interioarele cărora se află câte o floare de crin. Și din chenarul acestui frontispiciu se desprind în exterior, prin cele patru colțuri, ornamente florale.

Manuscrisul este legat în scoarțe de lemn, îmbrăcate în piele maro închis, imprimată cu chenare liniare concentrice, decorate la rândul lor cu stilizări florale și zoomorfe. Cele din urmă reprezintă siluete de zimbri și de vulturi în mici medalioane circulare presărate pe ambele coperte.

Observații: acest sbornic este atribuit monahului Chiriac de la Putna nu numai pentru că „seamănă perfect” cu sbornicul scris certamente de acest monah în 1470, așa cum observa și Paulin Popescu, ci și pentru faptul că unii cercetători mai vechi i-au văzut pisania, care era scrisă, probabil, pe ultima foaie a cărții, pierduta acum. Reputatul slavist Eugen Kozak, de pildă, afirma categoric, în 1903, că Viața și Hexaimeronul lui Ioan Hrisostom, precum și un Zlataust au fost scrise „amândouă, în 1481, de mâna lui Chiriac la Putna”, indicând, totodată, și numărul de inventar 595, din 1863, care coincide cu al sbornicului în discuție. (Cf. Dr. Eugen A. Kozak, Die Inschriften aus der Bukovina, I. Teii, Wîen, 1903, „... eine Vita und Hexemeron des Johannes Chrysostomos und ein Zlatoust, beide 1481 von der Hand des Kyriak zu Putna geschrieben”). La fel și Dimitrie Dan, în cartea sa despre Mănăstirea și comuna Putna, publicată în 1905, menționa fără ezitare, pe lângă un Zlataust caligrafiat de călugărul Chiriac în 1470, o Vita și Hexemeron a Sfântului Ioan Gură de Aur, scrise de același monah, în anul 1481, indicând și el același număr de inventar. Este limpede că asemenea afirmații nu se puteau face decât pe baza unei însemnări care astăzi nu mai există.

Sbornic pe luna decembrie, atribuit ieromonahului Iacov, sfârșitul sec. XV

Dimensiuni: manuscrisul și scoarțele 18 X 21 cm.

Proveniență: scris, probabil, de ieromonahul Iacov, la Mănăstirea Putna.

Manuscris slavon, format mare, in-folio, cuprinzând cuvinte de laudă la sfinți din luna decembrie, povestiri despre viețile, faptele și muceniciile lor, scrise de sfinții Ioan Hrisostom, Vasile cel Mare, Grigorie din Nazianz, Efrem Sirul, Atanasie al Alexandriei ș.a. Cartea conține 18 file cu circa 28 - 29 de rânduri pe fiecare pagină scrise cu semiunciale, cu cerneală neagră pe hârtie filigranată cu imaginea unui foarfece. Filele de la înceeput și de la sfârșit lipsesc. Inițiale mari și ornate, care marchează începuturile textelor, ca și unele rânduri, litere majuscule și puncte sunt scrise cu cerneală roșie. Izolat, la fila 215 verso, o inițială de aur, ornată elegant și discret, deschide Cuvântul sfântului Ioan Hrisostom despre uciderea pruncilor, ultimul text al acestui sbornic. Existența deși singulară oferă temei supoziției că fila de titlu a cărții, care lipsește acum, trebuie să fi fost împodobită cu un frontispiciu aurit și, poate, cu o inițială similară.

Manuscrisul este legat în scoarțe de lemn, acoperite cu piele maro, decorată prin imprimare cu motive geometrice, florale și zoomorfe specifice secolului al XV-lea. Se disting printre acestea mai ales cerculețele cu imagini de zimbri și de vulturi, atît de frecvent găsite pe copertele manuscriselor din epoca lui Ștefan cel Mare.

Observații: în lipsa pisaniei, sbornicul acesta este datat cu aproximativ secolul al XV-lea. Caligrafia sa, decorațiile scoarței și filigranul hîrtiei sunt evident asemănătoare cu ale sbornicului scris de ieromonahul Iacov în 1474, ceea ce duce la ipoteza aceleiași paternități și a unei datări apropiate, în anii imediat următori executării acestuia.

Sus