Rucaviţe

Rucaviţele sau mânecuţele sunt accesorii ale stiharului menite să-i strângă mânecile prea largi, la partea inferioară, pentru a nu stânjeni mişcările oficiantului în timpul efectuării anumitor servicii religioase. Ele se ataşează la mânecile acestuia - ca nişte manşete - cu ajutorul unui şnur petrecut printr-o succesiune de cheutori. Numele rucaviţelor derivă din slavonescul rîkawţa, care înseamnă mânecuţă şi se confecţionează din diferite ţesături, brodate cu fir de aur, de argint şi de mătase colorată, în cazuri excepţionale, piesele sunt împodobite şi cu mărgăritare sau alte pietre scumpe.

Cunoscute şi sub denumirea grecească de epimanikia, care desemnează modul lor de îmbrăcare pe deasupra mânecilor rucaviţele au, îndeobşte, ca temă iconografică, scena Bunei Vestiri, cele două personaje ale compoziţiei fiind brodate împreună sau separat, adică arhanghelul Gavriil pe o mânecuţă şi Fecioara Maria pe cealaltă. Poarte frecvent însă, aceste accesorii vestimentare sunt decorate numai cu simple motive florale şi cu semnul crucii.

Obârşia rucaviţelor nu este pe deplin lămurită. Se ştie totuşi că multă vreme au fost purtate numai de împăraţii bizantini, care se considerau stăpâni absoluţi ai statului şi ai bisericii. Prin secolul al XII-lea au dobândit dreptul la această distincţie şi patriarhii, iar după ei şi episcopii. Din secolul al XVII-lea, rucaviţele sunt purtate, ca şi stiharul, de toate treptele ierarhiei clericale, simbolizând întotdeauna puterea divină care îl învredniceşte pe slujitorul bisericesc să oficieze serviciul religios. Ele amintesc, totodată, de legăturile care au curmat mâinile Mântuitorului, când oamenii lui Pilat şi ai Caiafei l-au prins şi l-au legat, deferindu-l acestora spre judecare.

În decorarea mânecuţelor sau rucaviţelor, arta broderiei medievale româneşti a atins, adeseori, înalte trepte de măiestrie compoziţională şi cromatică. Sunt cunoscute şi apreciate în acest sens mânecuţele de la Muzeul de artă al Republicii, care datează din primii ani ai secolului al XVI-lea şi provin de la Mănăstirea Bistriţa, din Oltenia; mânecuţele de la Putna, datând, de asemenea, din secolul al XVI-lea, precum şi cele din colecţia Muzeului de artă brâncovenească de la Mogoşoaia, lucrate în anul 1699 la Mănăstirea Cotroceni.


Sus