background

Biserica voievodală

Biserica voievodală

Lucrările de construcție a bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului au început la 10 iulie 1466, după cucerirea cetății Chilia, și s-au terminat în anul 1469. Slujba de sfințire a avut loc în același an, la 3 septembrie, după biruința de la Lipnic asupra tătarilor.

Apoi s-a întors cu izbândă și a venit să sfințească hramul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu mâna Preasfințitului mitropolit, chir Theoctist și a episcopului Tarasie și cu egumenii tuturor mănăstirilor. Și la Liturghie au fost la jertvelnic, de toți, în număr de 64 de arhierei și preoți și diaconi, sub arhimandritul Ioasaf. (Letopisețul de la Putna II)

Imediat după construirea bisericii inițiale, interiorul încăperilor acesteia a fost tencuit și apoi finisat prin pictare cu culoare roșie și albastră, imitând apareiajul zidăriei de cărămidă. După o vreme, a intervenit decorarea edificiului prin pictare în frescă, bogat împodobită cu foiță de aur.

La exterior, fațadele bisericii ștefaniene au fost decorate cu discuri smălțuite; mai apoi, dar înainte de demantelarea edificiului, fațadele inițiale au primit (parțial sau total) un strat de frescă cu reprezentări iconografice, strat care suprapune fețele smălțuite ale unora dintre fragmentele de discuri ceramice decorative recuperate.

Biserica mănăstirii văzută dinspre răsărit.
Imagine dinspre răsărit a bisericii voievodale.

De-a lungul veacurilor, Mănăstirea Putna a trecut prin numeroase încercări: incendii, cutremure, jafuri și năvăliri străine, care i-au schimbat chipul cel dintâi. În secolul al XVII-lea biserica mănăstirii era grav avariată. Vasile Lupu încearcă să o rezidească, dar nu reușește să o finalizeze deoarece pierde domnia.

În forma sa de acum, biserica a fost construită în intervalul 1653–1662 și se află pe locul bisericii ctitorite de Ștefan cel Mare.

Ansamblul Mănăstirii Putna.
Ansamblul Mănăstirii Putna văzut din livada din partea de nord-est a incintei.

Pisania din pronaos amintește de lucrările de reconstrucție ce au continuat sub domniile lui Gheorghe Ștefan și Eustație Dabija, până în anul 1662. Biserica refăcută urmărește îndeaproape planul și proporțiile bisericii lui Ștefan cel Mare, însă pictura originală va fi pierdută pentru totdeauna.

Biserica văzută dinspre Turnul tezaur.

Cercetările arheologice au dovedit că biserica actuală a Mănăstirii Putna, cu întreaga sa alcătuire de plan, este o construcție unitară, fundată și zidită în decursul celei de a doua jumătăți a secolului al XVII-lea, peste zidăriile încă păstrate în teren și care aparțineau bisericii inițiale a mănăstirii.

Rezidirea bisericii actuale a fost determinată de necesitatea demantelării edificiului ridicat de Ștefan cel Mare, demolare comandată de deteriorarea fundațiilor acestuia.

Textul pisaniei de la intrarea în pronaos este: „Această biserică a înnoit-o Io Gheorghe Ștefan voievod și s-a săvârșit în zilele lui Io Istratie Dabija voievod în anul 7170 <1662>”.

Acoperișul bisericii voievodale

Cronicarul Ion Neculce, referindu-se la circumstanțele clădirii celei de a doua biserici, relatează „că s-au sculat Gheorghie Ștefan logofătul cu oaste asupra lui (Vasile Lupu, n.n.) și l-au scos din domnie. Iar plumbul cu careli au fost acoperită mănăstirea Putna l-au luat cazacii lui Timuș, a ginerelui Vasiliei Vodă, de l-au dus la Cetate la Suceavă, de-au făcut glonțuri de pușcă să apere cetatea Sucevii despre Gheorghe Ștefan Vodă”.


Până la devastatorul incendiu din 1484, biserica a avut învelitoare din draniță. Apoi, până la data demolării sale, edificiul ștefanian a fost acoperit cu tablă de plumb.

Biserica văzută din Turnul clopotniță.

Amplele lucrări din timpul Sfântului Mitropolit Iacob Putneanul (†1778) au cuprins și refacerea, acoperirea și împodobirea bisericii voievodale.

Lucrări de restaurare au existat și în următoarele secole, în acest sens remarcându-se activitatea arhitectului austriac Karl Romstorfer care a încercat în 1901–1902 să restituie aspectul tradițional al bisericii, grav alterat după 1775.

Ca și alte biserici din zonă, Putna este construită în cunoscutul stil moldovenesc, care preia unele elemente gotice și le adaptează la formele și necesitățile tradiției bizantine. Biserica păstrează spațiile arhitecturale ortodoxe consacrate: pridvor, pronaos, camera mormintelor, naos și altar.

Pictura

Din păcate, informații despre ansamblul pictural al Putnei nu avem decât din cronici.

Cronicarul Ion Neculce descrie astfel Putna: „Și așia au fost făcut mănăstirea de frumoasă, tot cu aur poleită, zugrăvala mai mult aur decât zugrăvală, și pre dinăuntru și pre denafară, și acoperită cu plumbu.” De aici se poate trage concluzia că, inițial, biserica Putnei a fost acoperită cu pictură nu numai în interior, ci și la exterior.

Scena Adormirii Maicii Domnului.

Frescele au dispărut în secolul al XVII-lea odată cu edificiul ștefanian. Urme ale acestora au fost descoperite în timpul cercetărilor arheologice efectuate la Mănăstirea Putna în perioada 1969–1970. Din nefericire, doar câteva dintre rămășițele acestor fragmente mai sunt valorificate astăzi în expoziția Colecției de obiecte bisericești a mănăstirii, iar restul s-a pierdut.

După refacerea din temelii în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, biserica a rămas fără pictură pentru mai bine de două secole.

Iisus Hristos Pantocrator. Turlă.
Imaginea care domină ansamblul pictural este cea a lui Iisus Hristos – Pantocrator, căci precum naosul simbolizează Biserica, așa și Pantocratorul, Capul ei. Pe pereții turlei se continuă în jos cu registre de îngeri, proroci și apostoli.

De-abia după trei secole și jumătate, în anul 2001, spațiul sacru al bisericii a început să capete dimensiunea liturgică ce-i lipsea.

Noile fresce au acoperit rând pe rând – din cupola turlei până în tinda locașului – pereții goi, conferind interiorului ansamblului arhitectural o spațialitate cosmică, transcendentă, iluminată de reflexiile aurii ale unei lumini ce pare a fi necreată.

Pictorul Mihail Moroșan.
Pictorul Mihail Moroșan pe schelă, în timpul lucrărilor de pictare a bisericii Mănăstirii Putna.

Pictura actuală a fost realizată între anii 2001–2010 de pictorii Mihail și Gavriil Moroșan, împreună cu echipa lor de ucenici.

Noul plan iconografic al Putnei, stabilit de Arhimandritul Sofian Boghiu cu concursul artistei Olga Greceanu, urmează un program unic, adaptat suprafețelor oferite de arhitectura construcției bisericii mari a mănăstirii.

Pictura a fost sfințită la 15 august 2010, de hramul mănăstirii, Adormirea Maicii Domnului, de către Părintele Patriarh Daniel, însoțit de un ales sobor de ierarhi și clerici.

Mormintele

Ansamblul Mănăstirii Putna a fost zidit de la început pentru ca biserica mănăstirii să devină necropola voievodului ctitor și a membrilor familiei sale. Conform cercetărilor arheologice, în interiorul bisericii s-au făcut 24 de înmormântări. Astăzi, în biserică mai sunt 12 pietre funerare.

În pridvor se află mormintele mitropoliților Teoctist I, cel care l-a uns domn pe Sfântul Ștefan cel Mare, și Iacov Putneanul, al doilea ctitor al mănăstirii, și al părinților acestuia.

Seria monumentelor funerare domnești începe în pronaos cu mormântul lui Bogdan al III-lea și al surorii lui Bogdan, Maria (Cneajna). Tot în pronaos, dar în partea stângă, un baldachin adăpostește alte două pietre de mormânt: lespedea doamnei Maria, prima soție a lui Petru Rareș, și piatra lui Ștefăniță voievod.

Mormântul doamnei Maria Asanina Paleologhina.
Mormântul doamnei Maria Asanina Paleologhina.

În camera mormintelor, pe latura de nord, pe un soclu, se află piatra de mormânt a doamnei Maria Asanina Paleologhina, iar alături, pe pardoseală, piatra a doi dintre fiii lui Ștefan cel Mare: Petru și Bogdan.

Mormântul Sfântului Ștefan a fost amenajat în partea dreaptă a gropniței, spre peretele de sud.

Scena Adormirii Maicii Domnului din pronaosul bisericii voievodale.
În inscripția de pe placa de marmură nimeni nu a mai completat data morții:

„Binecinstitorul domn, Io Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, ctitor și ziditor al sfântului locașului acestuia, care aici zace. Și s-a strămutat la veșnicele lăcașuri în anul 7000…, luna… și a domnit ani…”

Mormântul Sfântului Ștefan cel Mare.

Spre deosebire de toate celelalte monumente funerare de la Putna, baldachinul care adăpostește mormântul lui Ștefan cel Mare, ca și sarcofagul însuși și lespedea tombală au fost făcute din marmură. Firește că alegerea materialului nu a fost întâmplătoare.

În Evul Mediu, marmura era „apanajul Imperiului Bizantin”, iar în afara imperiului, „folosirea ei se face cu referire la Imperiu, față de care se dorea afirmarea fie ca slujitor credincios, fie ca legitim continuator”.

Piatra de mormânt a Sfântului Ștefan cel Mare.
Piatra de mormânt a Sfântului Ștefan cel Mare.

Este evident că, pregătindu-și locul odihnei veșnice în sarcofag de marmură, Ștefan cel Mare nu a dorit numai să-și înfrumusețeze necropola, ci și să-și exprime propria concepție politică.

La nivelul pardoselii, alături de mormântul lui Ștefan cel Mare, se află placa de mormânt a ultimei sale soții, Maria Voichița.

Iconostasul

Iconostasul bisericii Adormirea Maicii Domnului din Mănăstirea Putna este, prin înălțime și prin numărul mare de icoane pe care le înfățișează, o piesă deosebită în ansamblul tâmplelor moldovenești.

Catapeteasma și policandrul de la Mitropolitul Iacob Putneanul.
Policandrul (1765) și catapeteasma (1773) ctitorite de Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul.

Catapeteasma a fost „de iznoav iscusit făcută” în 1773 – se afirmă în inventarul mănăstirii din 1796 –, „cu cheltuială mănăstirii, cu agiutoriul răposatului întru fericire, Iacov mitropolit”.

Tâmpla Putnei prezintă cea mai amplă desfășurare între iconostasele din Moldova veacului al XVIII-lea.

Sculptat în lemn de tei, în altorelief combinat cu tehnica ajur, pictat în tempera și poleit cu foiță aurie, având o lărgime de 7,40 m și o înălțime de circa 10 m, iconostasul bisericii mari a Mănăstirii Putna este o operă somptuoasă, executată probabil într-un atelier galițian, și constituie o expresie a dorinței Mitropolitului Iacov de a reda Putnei prestigiul de care se bucurase în vremuri trecute.

Ușile împărătești

Istoria biblică, rezumată semnificativ, se „citește” începând cu ușile împărătești, de pe care nu lipsesc icoanele alcătuind Buna Vestire, încadrate de icoanele celor patru evangheliști, naratorii acestei istorii. Buna Vestire amintește de profeția lui Iezechiel care tâlcuiește semnificația ușii împărătești, cu trimitere la Întrupare.

Ușile împărătești din catapeteasma Putnei.


Apoi m-a dus la poartă, la poarta dinspre răsărit. Și iată slava Dumnezeului lui Israel venea dinspre răsărit; glasul Lui era ca glasul de ape multe și pământul strălucea de slava Lui. […] Și slava Domnului a intrat în templu pe poarta care este cu fața spre răsărit. (Iezechiel 43, 1-4)

Abundenta decorație sculptată se revendică de la stilurile Europei Centrale, realizând o îmbinare de elemente baroce și rococo: vrejuri de acant, motivul scoicii, ghirlande împodobite cu boboci de trandafir, în vreme ce construcția coronamentului împrumută din arhitectura barocă frontonul spart, prelucrat în curbe și contracurbe.