RO
EN

Epitrahil, 15 iunie 1469

Broderie cu fir de aur, argint și mătase colorată pe fond roșu dublat cu pânză de in. Peste vechea căptușeală albastră s-a aplicat o mătase albă.

Dimensiuni: 140 X 22 cm.

Proveniență: executat din porunca lui Ștefan cel Mare, la Mănăstirea Putna.

Istoric: a figurat în Expoziția Ștefan cel Mare și epoca sa - 500 de ani de la înscăunare (12 aprilie 1457 - 12 aprilie 1957), organizată la Muzeul de artă al R.P.R., București, 1957.

Pe fond de mătase roșie-vișinie, sunt brodate, cu fir de aur și argint, 15 personaje dispuse astfel: la răscroiala gâtului, într-un medalion central, Iisus; la dreapta și la stingă sa, de asemenea în medalioane, arhanghelii Mihail și Gavriil; sub aceștia, în douăsprezece arcade susținute de colonete cu capiteluri zoomorfe și piedestale în trepte, urmează, doi câte doi, pe șase registre, de sus în jos: Maica Domnului și Ioan Botezătorul; Petru și Pavel; Ioan Gură de Aur și Vasile cel Mare; Grigore și Atanasie; Chiril și Nicolae; Dumitru și Gheorghe. Numele tuturor sfinților sunt indicate cu inscripții în limba greacă, iar registrele sunt delimitate între ele prin delicate frize romboidale alternând cu vreji meandrici și semipalmete. Sub sfinții Dumitru și Gheorghe, în câte două rânduri pe fiecare poală a epitrahilului, este brodată, cu fir de aur răsucit, pisania în limba slavonă.

Inscripții: „Io Ștefan voievod, domn al Țârii Moldovei, a săvârșit acest patrafir în anul 6977 (=1469), luna iunie, ziua 15”.

Observații: datarea acestui epitrahil este controversată. E. Turdeami consideră inscripția ulterioară piesei; M. A. Musicescu, pornind de la observația că termenul „isprăvit” (în slavonește = săvârșit) este „neobișnuit în formulele de danie”, avansează ipoteza datării sale înaintea „urcării pe tron a lui Ștefan cel Mare” ; P. S. Năsturel, dimpotrivă, susține că lectura corectă a anului din inscripție este 6997, nu 6977, ceea ce înseamnă că epitrahilul este din 1489 și nu din 1469. La vremea sa, însă, cercetătorul francez G. Millet, afirmând că această piesă este una din cele salvate de la incendiul Mănăstirii Putna, din 1484, opina, implicit, pentru data contrarie. Anul 1469 a mai fost acceptat, fără rezerve și de alți cercetători, dintre care menționăm, în primul rând, pe I. D. Ștefănescu, V. Vătăsianu și C. Nicolescu. Cel dintâi sublinia chiar că „Lucrarea face parte din zestrea originară a Putnei, din anul 1470”, anul sfințirii bisericii, întrucât controversa încă nu este încheiată, considerăm mai departe acest epitrahil din anul 1469, iunie 15. Un argument puternic în favoarea acestei datări, ignorat însă de preopinenți, îl constituie și apariția singulară a lui Ștefan cel Mare în cuprinsul inscripției discutate, fapt firesc la 1469, când voievodul era văduv, dar mai greu justificabil cu 20 de ani mai târziu, când trăia înconjurat de dragostea Măriei Voichița și a fiului lor Bogdan.

Sus