RO
EN

Epitaf, 1490

Epitaf
Broderie cu fir de aur, argint și mătase colorată pe fond înnoit cu tafta albastră (acum deteriorată), dublat pentru consolidare cu pânză groasă de cânepă în culoare naturală.

Dimensiuni: 165 X 255 cm.

Proveniență: dăruit de Ștefan cel Mare Mănăstirii Putna, unde a fost executat din porunca sa.

Istoric: a figurat în La Ftoumanie ă l'Exposition Universelle et Internationale de Bruxelles, 1935.

Potrivit inscripției grecești, brodată în zona centrală a epitafului, mai exact între Iisus și îngerii de la registrul superior, tema iconografică reprezentată aici ilustrează scena Punerii în mormânt. Ca și în alte reprezentări similare, centrul de gravitație al întregii compoziții este Iisus mort, așezat pe așa-numita piatră a ungerii, căreia i se mai spune și Piatra roșie din Efes, deoarece, potrivit tradiției creștine, după ce Mântuitorul a fost pregătit pentru înmormântare pe această piatră, ea a fost folosită apoi „drept față a altarului celebrei bazilici din Efes”. (Apud Ștefănescu, Broderiile de stil bizantin și moldovenesc în a doua jumătate a sec. XV, în Cultura moldovenească, 1964).

În jurul personajului central sunt dispuse - într-o mare varietate de atitudini, gesturi și expresii - celelalte personaje, mai numeroase aici decât în oricare din scenele similare de pe epitafurile românești anterioare. La căpătâiul lui Iisus, Fecioara Maria își lipește îndurerată obrazul de creștetul fiului său, susținându-i, totodată, capul cu amândouă mâinile; în spatele ei, Maria Magdalena gesticulează deznădăjduită cu brațele ridicate patetic spre cer. În partea opusă a scenei, la picioarele Mântuitorului, sfântul Iosif din Arimateia și sfântul Nicodim, prinși în același fluid afectiv, își exprimă durerea prin gesturi și atitudini pline de compasiune, iar în spatele lor, două mironosițe - din care una mai puțin vizibilă - împărtășesc aceleași sentimente.

Impresionantă este, în zona centrală a broderiei, figura sfântului Ioan, care, aplecându-se plângând peste piatra ungerii, ia mâna lui Iisus în mâna sa, privindu-i și pipăindu-i tulburat rănile. Deasupra lor și dedesubt, în registre paralele, câte patru îngeri, dispuși simetric, participă la durerea generală, gesticulând și plângând. Cei din extreme țin ripide în mâini, prosternându-se cu ele spre Iisus în semn de adorare.

Unele personaje - cum ar fi Iosif, Nicodim și Iisus însuși - sunt marcate cu inițialele numelor, ca și cei patru evangheliști, de altfel, figurați în cele patru unghiuri ale chenarului, sub înfățișările lor simbolice: sus, în stânga, Ioan, în chip de vultur, iar în dreapta Luca, în chip de bou înaripat; jos, în stânga, Marcu, în chip de leu înaripat, iar fin dreapta Matei, în chip de înger. Locurile celor patru evangheliști sunt delimitate cu tot atâtea chenare arcuite, opuse unghiurilor din care aceștia asistă la scenă, iar pe fiecare din cele patru segmente de arc este înscris câte un cuvânt grecesc cu semnificații liturgice: „cântând”, „strigând”, „glas înălțând” și „grăind”.

Pe tot câmpul broderiei strălucesc stele de argint, cu tivuri sclipitoare de aur și cu nuclee roșii de mătase, iar de jur împrejurul întregului ansamblu se desfășoară chenarul cu fond vișiniu, în care cadențează slovele de aur ale pisaniei ștefaniene, scrise în limba slavonă. Monumentală și dramatică, tensionată și dinamizată de profunde trăiri afective, exprimate firesc și concentrat, în mișcări dezlănțuite uneori, alteori în gesturi abia schițate, compoziția brodată pe acest epitaf constituie una din capodoperele artei românești din toate timpurile, asupra căreia geniul epocii lui Ștefan cel Mare și-a imprimat adânc pecetea.

Inscripții: în chenarul marginal, inscripție votivă, în limba slavonă, brodată cu fir subțire de aur - fiecare literă fiind conturată cu fir de aur răsucit - pe un fond de mătase violet, decolorat: „Cu voia tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, Io Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, și cu bine-credincioasa lui doamnă Maria și cu preaiubiții săi copii, Alexandru și Bogdan-Vlad au făcut acest aer, în Mănăstirea de la Putna, unde este hramul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea fecioară Măria, în anul 6998 (= 1490)”.

Sus