Crucile păstrate în colecția Mănăstirii Putna reconstituie o microistorie a genului în arta medievală moldovenească: cea mai veche cruce din grup și totodată din Moldova a fost donată mănăstirii de Ștefan cel Mare în 1503, iar cea mai nouă datează din 1816. Crucile la care ne referim au un numitor comun: folosite în timpul Liturghiei, purtate în procesiuni sau păstrate pe masa altarului, ele sunt sculptate în lemn și ferecate în argint, uneori aurit.
Crucile din secolul al XVI-lea au trei brațe și mâner, și sunt de dimensiuni relativ mari (în medie 50 × 20 cm). Toate se caracterizează printr-o desfășurare narativă amplă, influențată probabil de pictura murală și de cea de icoane din acest veac. Pe ambele fețe ale crucii sunt ilustrate, în scene miniaturale, momente capitale din viața lui Iisus Hristos și a Maicii Domnului.
Aceste scene se regăsesc pe crucea dăruită Putnei de ctitorul său în 1503. În centrul acesteia, pe o față și pe cealaltă, sunt ilustrate Botezul Domnului și Răstignirea, evenimente cu încărcătură simbolică complementară, prima scenă revelând natura dumnezeiască a lui Iisus, a doua evidențiind natura sa umană. Celelalte reprezentări, înscrise în medalioane legate între ele prin noduri, cuprind scene din ciclul Patimilor Domnului, icoana Sfintei Treimi și figuri de sfinți. Crucea este ferecată în argint aurit.