RO
EN

Cronologie concordantă și antologie de texte

SECOLUL XIV

1352 - 1353 Cu prilejul unei campanii transilvănene împotriva tătarilor, descinde în Moldova maramureșanul Dragoș, reunind micile cnezate locale într-o „marcă” militară, cu centrul la Baia, având ca scop stăvilirea incursiunilor tătărăști asupra țării. Potrivit tradiției, consemnate de cronicarul Nicolae Costin, Dragoș-vodă ar fi construit, în acest răstimp, o biserică de lemn la Volovăț, pe care Ștefan cel Mare ar fi mutat-o în 1468 la Putna, unde se află și în prezent.

1354 - 1358 Conducerea „mărcii” lui Dragoș este preluată de Sas, fiul său.

1359 Lui Sas îi urmează Balc, fiul acestuia și nepotul lui Dragoș.

1359 - 1365 Un alt voievod maramureșan, care se va intitula Bogdan I, alungă pe Balc, instalându-se domn în locul său, cu consimțământul feudalilor locali. Acesta este strămoșul Mușatinilor și cel mai îndepărtat ascendent cunoscut, pe linie genealogică, al lui Ștefan cel Mare. Sub conducerea sa, Moldova se emancipează de suzeranitatea maghiară, întemeindu-se ca stat feudal independent. Lui Bogdan I i se atribuie ctitorirea bisericii Sfântul Nicolae din Rădăuți, cea mai veche construcție religioasă din Moldova, păstrată până în zilele noastre, monument original de sinteză arhitectonică la confluența stilului gotic cu cel bizantin. Unii cercetători atribuie lui Bogdan I și biserica de lemn de la Putna.

1365 - 1374 Domnește în Moldova Lațcu, fiul lui Bogdan I, care, „din rațiuni de ordin politic”, trece la catolicism, înființând în 1371 Episcopia catolică de la Siret, capitala țării pe atunci.

1374. Vladislav Vlaicu, domnul Țării Românești, dăruiește Mănăstirii Vodița „o pereche de odăjdii preoțești de mătase, perdele de altar, un epitrahil și rucavițe cusute cu fir de argint”. Este cea mai veche atestare documentară a unei danii de broderii din Țările Române.

1375 - 1391 Sceptrul Moldovei se află în mâinile lui Petru I, fiul Margaretei Mușata, fiica sau nepoata lui Bogdan I. Se construiesc cetățile Neamțu și Suceava, precum și biserica Sfânta Treime din Siret, primul edificiu religios cu plan triconic din Moldova. După alte opinii, această biserică ar fi fost construită mai înainte, de către voievodul Sas, care a domnit aproximativ între anii 1354 și 1358. Capitala țării se stabilește la Suceava, în timpul domniei lui Petru I, ia ființă Mănăstirea Neamțu, care se va dezvolta considerabil în epoca lui Alexandru cel Bun și a lui Ștefan cel Mare, devenind unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură medievală românească și, totodată, unul dintre cele mai de seamă centre cultural-artistice din Moldova secolelor al XV-lea și al XVI-lea.

1386 - 1418, în Țara Românească domnește Mircea cel Bătrân, strălucit comandant de oști, diplomat și om politic român, ctitorul Mănăstirii Cozia și al înfloritoarei culturi din epoca sa. L-a sprijinit pe Alexandru cel Bun să ocupe tronul Moldovei.

1391 - 1394 Pe tronul Moldovei se află Roman I, fratele lui Petru I și fiul aceleiași Margareta Mușata, fiind supranumit uneori „Autocratul”, deoarece el însuși se intitula: „Marele singur stăpânitor, din mila lui Dumnezeu domn, Io Roman voievod, stăpânitor al Țării Moldovei, de la munte până la mare”. Roman I este tatăl lui Alexandru cel Bun și străbunicul lui Ștefan cel Mare. în timpul domniei sale, Cetatea Albă este integrată Moldovei. Se amplifică sistemul de fortificații al țării, construindu-se „cetatea noastră, a lui Roman voievod”, în orașul omonim. Patriarhia din Constantinopol îi refuză cererea de a-l recunoaște ca mitropolit al Moldovei pe Iosif, ierarh autohton, ceea ce a generat un îndelungat conflict cu aceasta.

1392 Din acest an datează cel mai vechi document cunoscut, în care ținuturile de nord-vest ale Moldovei sunt menționate sub numele de Bucovina, cuvânt slav care înseamnă pădure de fagi, făget.

1394 - 1399 Ștefan I, fiul cel mai mare al lui Roman I, domnește în Moldova, recunoscând suzeranitatea regelui polon, pe care o acceptase și tatăl său mai înainte. A înfrânt în februarie 1395, la Ghindăoani, lângă Târgul Neamț, armata regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei, care urmărea să cotropească Moldova. Este ctitorul Mănăstirii Sfântul Nicolae din Poiană, ale cărei ruine se află în apropierea Mănăstirii Probota, ctitoria lui Petru Rareș. A continuat demersurile tatălui său la Patriarhia din Constantinopol pentru recunoașterea unui mitropolit autohton și a autonomiei bisericii moldovene.

1399, august - 1400, februarie Domnește efemer în Moldova Iuga, poreclit Ologul, fratele lui Ștefan I și fiul aceluiași Roman I.



SECOLUL XV

1400, aprilie 23 - 1432, ianuarie Alexandru, supranumit mai târziu „cel Bun”, de asemenea fiu al lui Roman I, ocupă tronul Moldovei cu ajutorul lui Mircea cel Bătrân, care îl capturează pe Iuga Ologul, ducându-l în Țara Românească, unde a și murit înainte de 1407. Alexandru cel Bun, unul dintre cei mai de seamă domnitori români, este tatăl lui Bogdan al II-lea și bunicul lui Ștefan cel Mare. Sub cârmuirea sa, țara înregistrează remarcabile progrese economice, politice, administrativ-organizatorice și cultural-artistice. Se consolidează considerabil statul feudal centralizat, autonomia și independența Moldovei.

1401 În urma demersurilor lui Alexandru cel Bun, Patriarhia din Constantinopol încredințează prelaților-cărturari Grigore Țamblac și Arhon Manuil misiunea de a cerceta și referi cu privire la temeiurile canonice ale recunoașterii lui Iosif ca mitropolit al Moldovei. Misiunea se încheie în favoarea acestui vechi deziderat: la 20 iulie 1401, Iosif este recunoscut mitropolit, cu reședința la Suceava.

1402 Sunt aduse de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Cu acest prilej, Grigore Țamblac, care a rămas în Moldova până în l404 și care se intitula „monahul și presbiterul marii biserici a Moldovlahiei”, scrie în limba slavonă Pătimirea sfântului și slăvitului mucenic Ioan cel Nou, care a fost martirizat la Cetatea Albă, arătând că domnul a trimis „un boier cu oaste să aducă la dânsul, cu mare cinste, vrednicul de slavă trup (...), pe care îl întâmpină cu toți demnitarii săi și cu mult popor dintre creștini și cu arhierei și cu tot clerul cu făclii și cu tămâie și cu mir binemirositoare”. Această scriere este considerată ca „prima operă originală a literaturii române în limba slavonă” și „singura viață de sfânt compusă în slavonește pentru români”, păstrată până la noi în textul ei original. După alte opinii, scrierea ar fi fost compusă mai târziu, între anii 1414 - 1415, de către un călugăr român, care se numea tot Grigore, dar nu Țamblac...

1407, ianuarie 7 Este atestată pentru prima dată, documentar, Mănăstirea Bistrița, construită de Alexandru cel Bun, focar de cultură și artă medievală românească, necropolă a ctitorului și a doamnei sale Ana.

1408 - 1409 Se înființează Episcopia ortodoxă de Roman, concomitent, probabil, cu cea de Rădăuți, atestată documentar cu câțiva ani mai târziu.

1412 Alexandru cel Bun cucerește Chilia, cetate de o mare importanță strategică și economică pentru Moldova, aflată până acum în stăpânirea genovezilor, aliații regelui maghiar Sigismund de Luxemburg.

1413, iulie 6 Este atestată documentar, pentru prima oară, Episcopia ortodoxă din Rădăuți.

1415 Alexandru cel Bun dăruiește zugravilor Nichita și Dobre două sate pe Drăslivița, reprezentând prețul zugrăvirii a două biserici, „una din Târgul Romanului și alta, care va fi voia domnului”. Faptul relevă prețuirea de care se bucura acest meșteșug artistic în Moldova încă de pe vremea sa.

1418, noiembrie 2 Moare doamna Ana, soția lui Alexandru cel Bun, al cărei mormânt de la Mănăstirea Bistrița va fi împodobit mai târziu de Ștefan cel Mare cu o lespede funerară sculptată în decorații fitomorfe.

1420 Turcii atacă pentru prima dată Moldova, încercând să cucerească Cetatea Albă, dar sunt înfrânți de Alexandru cel Bun.

1424 Se caligrafiază la Mănăstirea Neamțu, în limba slavonă, Omiliile lui Grigore de Nazianz, care atestă începuturile activității lui Gavriil Uric, vestit caligraf și miniaturist român, întemeietor de școală artistică autohtonă, în spirit bizantin, cu profunde și ample ecouri în pictura murală și miniaturistică a secolului al XV-lea din Moldova.

1426 Alexandru cel Bun recucerește Chilia, care trecuse între timp în stăpânirea Țării Românești.

1427 (aproximativ) Alexandru cel Bun donează Mănăstirii Bistrița un prețios epitrahil, brodat cu 16 icoane prăznicare și două portrete votive reprezentând chipul voievodului și al doamnei sale Marina. În inscripția de pe acest epitrahil, Alexandru cel Bun se intitula - ca și tatăl său - „autocrator”, adică independent, singur stăpânitor „al întregii Moldovlahii și al Paratalassiei” (adică al pământurilor din nordul Mării Negre). Această operă, de o mare valoare artistică și documentară, a dispărut în timpul primului război mondial, fiind cunoscută acum numai din reproduceri și descrieri.

August 18 Alexandru cel Bun „întărește” ocina fraților Hărman și Iațcu, dăruindu-le, totodată, satul Voitinu din apropierea Putnei, „unde este casa lor și unde este și mănăstirea lor”, ceea ce atestă - cu certitudine - că prin aceste locuri exista o viață monahală anterioară fundării Mănăstirii Putna de către Ștefan cel Mare.

1429 Din porunca doamnei Marina, soția lui Alexandru cel Bun, Gavriil Uric scrie și împodobește cu miniaturi prestigiosul Tetraevanghel existent acum la Biblioteca Bodleiana din Oxford, capodoperă a caligrafiei și miniaturisticii modovenești, produsă la Mănăstirea Neamțu.

1432, ianuarie 1 Moare Alexandru cel Bun, fiind înmormântat la Mănăstirea Bistrița, ctitoria sa.

1433 - 1457 Țara Moldovei trece printr-o perioadă de criză politică, economică și militară. Au loc lupte fratricide pentru domnie între fiii și nepoții lui Alexandru cel Bun, Ilias, Ștefan al II-lea, Petru al II-lea, Bogdan al II-lea, Petru Aron, Roman al II-lea și Alexandrel, fiecare dintre ei domnind efemer și cu intermitențe, fie unul câte unul, fie în asociație, doi câte doi.

1435 (aproximativ) S-a născut Ștefan, fiul lui Bogdan al II-lea, viitorul domn al Moldovei, supranumit de posteritate cel Mare.

1437 Se brodează epitaful egumenului Silvan de la Mănăstirea Neamțu, una dintre cele mai importante creații ale artei somptuare din Moldova medievală, care anticipează strălucitele realizări ale broderiei moldovenești din epoca lui Ștefan cel Mare. Se află acum în colecția Muzeului de artă al României.

1439 - 1440 Dezbinată în lupte, Moldova este cotropită și prădată de tătari.

1447, iulie 16 Potrivit inscripției de pe lespedea funerară așezată mai târziu de Ștefan cel Mare la Mănăstirea Neamțu, moare Ștefan al II-lea, „fiul bătrânului Alexandru voievod”.

1448, februarie Petru al II-lea, domnul Moldovei, cedează lui Iancu de Hunedoara cetatea Chiliei în semn de recunoștință pentru ajutorul oferit de acesta ca să-și recucerească tronul de la Roman al II-lea, fratele sau nepotul său.

1449, octombrie 12 Cu ajutorul lui Iancu de Hunedoara, Bogdan al II-lea, fiul nelegitim al lui Alexandru cel Bun și tatăl marelui Ștefan, înfrânge, la Tămășeni, pe Șiret, oastea lui Alexandrel, fiul lui Iliaș, ocupând astfel tronul Moldovei.

1450 Un act emis de Bogdan al II-lea, în acest an, conține cea mai veche atestare documentară a lui Ștefan cel Mare, în formula: „pe credința prea iubitului meu fiu Ștefan”.

1450, iulie 31 Bogdan al II-lea emite un nou act, prin care „întărește” Mănăstirii Neamțu doi tătari, menționîndu-l și cu acest prilej pe marele său fiu, în formula: „Iar la aceasta este credința mai sus-scrisului Bogdan voievod și credința iubitului meu fiu Ștefan-voievod...”.

Octombrie 15 Petru Aron, fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun, ucide la Reuseni pe Bogdan al II-lea, fratele său, ocupând tronul Moldovei.

1452, februarie - 1457, aprilie Domnesc alternativ în Moldova Alexandrel și Petru Aron.

1453, mai 29 Conduși de Mahomed al II-lea, turcii cuceresc Constantinopolul, transformîndu-l în capitală a Imperiului otoman cu numele de Istambul. Evenimentul marchează prăbușirea Imperiului bizantin.

1455, octombrie Mahomed al II-lea pretinde lui Petru Aron un tribut anual de 2000 de galbeni.

1456, mai Petru Aron, împreună cu boierii săi, acceptă plata tributului de 2000 de galbeni, în schimbul păcii și al unor privilegii comerciale pe care turcii se obligau să le ofere Moldovei.

August 22. Vlad Țepeș ocupă tronul Țării Românești.

1457, aprilie 12 Ajutat de Vlad Țepeș cu o ceată de oșteni, la care s-au adăugat și cete ale unor boieri din Țara de Jos a Moldovei, Ștefan, fiul lui Bogdan al II-lea, îl înfrânge la Dolhești, lângă Suceava, pe unchiul său Petru Aron, fratricidul. „Iar după aceea - se relatează în Analele putnene - s-au adunat toată țara cu preasfințitul mitropolit chir Theoctist și cu ajutorul lui Dumnezeu l-au uns la domnie, pe Șiret, unde se numește locul acela Dereptate și până acum. Și a luat schiptrul Țării Moldovei”.

1457, aprilie 14 - 1504, iulie 2 Domnește în Moldova Ștefan cel Mare, strălucit voievod român, unul dintre cei mai mari comandanți de oști ai tuturor timpurilor, genial om politic, diplomat, organizator și ctitor de cultură românească.

1458, ianuarie 24 Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara, devine rege al Ungariei.

Martie 13 Ștefan cel Mare recunoaște negustorilor din Brașov și din toată Țara Bârsei privilegiul comercial acordat acestora de bunicul său, Alexandru cel Bun. Se aduceau din aceste locuri țesături, arme, obiecte de cult și de podoabă, diverse unelte etc.

1462 Mahomed al II-lea, în fruntea unei oștiri de circa 200.000 de turci, cotropește Țara Românească, înlocuindu-l pe Vlad Țepeș cu fratele său Radu cel Frumos. Retrăgându-se în Transilvania, Vlad Țepeș este capturat de Matei Corvin care-l va ține prizonier aproape 12 ani, ca urmare a unor uneltiri puse la cale de negustorii sași.

Iunie 22 Ștefan cel Mare încearcă să recucerească cetatea Chilia, care fusese cedată ungurilor în 1448 de către Petru, al II-lea, dar nu izbutește. Este rănit la glezna stângă, rană de pe urma căreia va suferi toată viața.

1463 În urma unei înțelegeri diplomatice, Polonia retrocedează Moldovei cetatea Hotinului, pe care o primise în dar de la Petru Aron, în aprilie 1457.

Ștefan cel Mare „a dat de a scris (...) Mănăstirii sale Zograf, în sfântul munte Athos”, un Praxiu adică un Apostol, aflător în prezent la Muzeul de istorie din Moscova.

Iulie 5. Ștefan cel Mare se căsătorește cu Evdochia de Kiev, descendentă din familia marilor duci lituanieni.

1464, aprilie Se naște, probabil, Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare și al Evdochiei de Kiev.

1465, ianuarie 25 Ștefan cel Mare smulge ungurilor cetatea Chiliei, asezîndu-l aici, ca pârcălab, pe Isaia, cumnatul său.

Noiembrie 4 Potrivit inscripției săpate în piatra funerară de la Mănăstirea Probota, moare doamna Oltea, „mama domnului Io Ștefan voievod”.

1466, iulie 10 Conform Letopisețelor putnene și Cronicii moldo-polone, începe zidirea bisericii Mănăstirii Putna, cea mai importantă ctitorie monastică a lui Ștefan cel Mare, concepută in plan triconc dezvoltat, cu menirea de a servi ca necropolă domnească pentru marele voievod și familia sa.

Septembrie 15 Ștefan cel Mare cumpără satul Vicovul de Sus, cu 200 de zloți tătărești, pe care îl dăruiește Mănăstirii Putna, a cărei construcție abia începuse, inaugurând astfel seria marilor donații pentru gloriosul său așezământ religios.

1467 Din porunca lui Ștefan cel Mare, ieromonahul Ioanichie scrie „în Mănăstirea Neamțu” un Minei pe ianuarie, „pentru Mănăstirea de la Putna”. Se află în prezent la Biblioteca „Lenin” din Moscova.

Din porunca „binecinstitorului domnului nostru Io Ștefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, s-a scris” un Minei pe aprilie, pentru Mănăstirea sa de la Putna, în vremea arhimandritului chir Ioasaf, cu mâna multpăcătosului Nicodim diaconul”. Manuscrisul se află în prezent la Biblioteca „Lenin” din Moscova. Tot din porunca lui Ștefan cel Mare se scriu, în același an, mineele pe august și noiembrie, „cu mâna păcătosului Casian”, existente în colecția Mănăstirii Putna, pentru care au fost scrise.

Septembrie 4 Moare Evdochia de Kiev, fiind înmormântată la Probota veche.

Decembrie 14-15 încercarea lui Matei Corvin de a supune Moldova suzeranității sale, prin forța armelor, eșuează lamentabil în bătălia nocturnă de la Baia. Ștefan cel Mare, în fruntea unei oștiri de 12.000 de moldoveni, înfrânge armata ungară formată din circa 40.000 de oșteni, după ce, în prealabil, incendiase orașul. Regele însuși este grav rănit și silit la o retragere grabnică, dezordonată și rușinoasă, consemnată succint în Analele putnene: „Și i-a dat Dumnezeu (pe unguri) în mâinile lui Ștefan voievod și ale oastei lui. Și au fost uciși mare mulțime dintre ei. Și craiul atunci a fost săgetat în luptă. Și apoi s-au întors rușinați pe alt drum mai scurt. Și nu a fost cum au crezut ei, ci a fost cum era voia lui Dumnezeu”.

1468, octombrie 2 Ștefan cel Mare dăruiește Mănăstirii Putna satul Maneuți.

1469, iunie 1 Se încheie brodatul unui epitrahil dăruit de Ștefan cel Mare Mănăstirii Putna.

1470, ianuarie 30 „Mult păcătosul Chiria” termină de copiat, din porunca lui Ștefan cel Mare, „în mănăstirea zidită de dânsul, anume Putna”, Cuvântările sfântului Ioan Gură de Aur (Zlataust).

Aprilie 12 Ștefan cel Mare dăruiește Mănăstirii Putna cădelnița executată din argint aurit, bogat decorată cu motive gotice, care, se presupune, a fost folosită de mitropolitul Teoctist la sfințirea bisericii acestei mănăstiri în ziua de 3 septembrie a aceluiași an.

Mai 28 Ștefan cel Mare dăruiește Mănăstirii Putna o vie de nouă fălci la Cotnari, lângă Hîrlău.

August 20 Sub comanda lui Ștefan cel Mare, oastea moldoveana stăvilește și nimicește o mare invazie tătară în bătălia de la Lipnic (Lipinți) pe Nistru.

Septembrie 3 în prezența domnului, a familiei sale, a marilor boieri și a multor credincioși moldoveni, are loc fastuoasa ceremonie a sfințirii Mănăstirii Putna. Serviciul divin este oficiat de mitropolitul Teoctist al Moldovei și de episcopul Tarasie al Romanului, „fiind de față - după cum spun Analele putnene - egumenii tuturor mănăstirilor și întreg clerul preoțesc în număr de 64”. între ei se afla și Ioasaf, fostul egumen al Mănăstirii Neamțu, care trecuse între timp la Putna, el fiind, așadar, primul stareț al faimosului așezământ monastic ctitorit de Ștefan cel Mare. La Neamțu a fost înlocuit cu Silvan, atestat ca egumen, la l aprilie 1470, dar numit în această funcție, probabil, încă din toamna lui 1466.

1471, ianuarie 16 Convins de „hiclenia” lor, „taie Ștefan vodă pre Isaiia vornicul și pre Negrilă paharnicul și pre Alexa stolnicul în târgul Vasluiului”.

Septembrie 10. Ștefan cel Mare dăruiește Mănăstirii Putna satul Bălcăuți.

1472, aprilie 25 Ștefan cel Mare dăruiește Mănăstirii Putna satul Ostrița, pe Prut.

Septembrie 14 Ștefan cel Mare se căsătorește cu Maria de Mangop, „Coborâtoarea împăraților grecești din Asia” (N. Iorga), „fiica lui Isaac Comnen din familia imperială bizantină a Comnenilor, despotul cetății Theodoro-Mangop, situată la nordul Mării Negre, în sud-vestul Crimeii” (Ioan I. Rămureanu).

Din porunca lui Ștefan cel Mare, se scrie Leastvița lui Ioan Scărarul, „pentru Mănăstirea sa din Putna, în aceeași mănăstire, pe vremea arhimandritului chir Ioasaf, cu mâna multpăcătosului monah Vasile”.

1473, septembrie Ștefan cel Mare dăruiește Mănăstirii Putna „morile de la târgul Șiretului, ce sunt pe apa Șiretului” și îi face „obroc 12 poloboace cu vin pe tot anul”.

Septembrie 20 Ștefan cel Mare dăruiește Mănăstirii Putna satul Jicovul de Jos.

Noiembrie 24 în urma unei campanii fulgerătoare, Ștefan cel Mare cucerește cetatea Dîmbovița, îl detronează pe Radu cel Frumos - unealta turcilor - și așează ca domn al Țării Românești pe Laiotă Basarab. Cu acest prilej sunt luate în captivitate „doamna Radului-vodă” și fiica sa Maria - Voichița, viitoarea soție a marelui voievod. „Iară Radu vodă au năzuitu la turci, ca să-și poată scoate ajutoriu de la împăratul turcilor și să-și răscumpere domnia cu puterea lui” (Grigore Ureche).

Decembrie În fruntea unei armate formată din 17.000 de turci și 12.000 de munteni, Radu cel Frumos îl alungă pe Laiotă Basarab, redobândindu-si tronul. Pradă apoi, din răzbunare, o parte a Moldovei. - Ștefan suspendă plata haraciului la turci.

Ieromonahul Nicodim, vestit caligraf și miniaturist, scrie și decorează, din porunca lui Ștefan cel Mare, faimosul tetraevanghel, pentru Mănăstirea de la Humor, conținând, la fila 266 verso, portretul miniat al marelui domn în chip de donator.

1474, martie Sprijinit de Ștefan cel Mare, Laiotă Basarab recucerește tronul Țării Românești, dar împrejurările îl silesc să treacă în curând de partea turcilor.

Octombrie - noiembrie Având știri asupra invaziei pe care o pregăteau turcii împotriva Moldovei, Ștefan cel Mare face noi eforturi pentru a-și asigura un aliat de nădejde pe tronul Țării Românești și, mai ales, pentru coalizarea întregii „creștinătăți” împotriva agresorilor otomani, în acest sens, el îi scrie, la 29 noiembrie 1474, papei Sixtus al IV-lea: „încredințăm pe Sfinția Voastră că suntem în totul gata, cu tot sufletul și cu toată puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, să luptăm pentru creștinătate cu toate forțele noastre (...). Rugăm pe Sfinția Voastră ca împreună cu ceilalți regi și principi puternici să rânduiască în așa chip ca noi să nu luptăm singuri, ci cu ajutorul acelor principi”.

Din porunca lui Ștefan cel Mare, se scrie „pentru Mănăstirea sa de la Putna” un sbornic ,,cu mâna mult-păcătosului ieromonah Iacov”.

1475, ianuarie 10 Are loc memorabila bătălie de la Vaslui. Conduși de Ștefan cel Mare, 40.000 de moldoveni, 5000 de secui și 2000 de poloni nimicesc o uriașă armată otomană, formată din 120.000 de oșteni aflați sub comanda lui Suleiman Hadâmbul - pașa, beglerbegul Rumeliei, căruia i s-a alăturat și Laiotă Basarab cu circa 17.000 de munteni.

Ianuarie 25 După zdrobirea cotropitorilor, Ștefan cel Mare vestește principilor creștini din Europa victoria sa, încercând din nou să-i coalizeze împotriva primejdiei otomane prin puterea propriului exemplu: „Necredinciosul împărat al turcilor - le scria voievodul - a fost de multă vreme distrugătorul creștinătății și în fiecare zi se gândește în ce mod ar putea să o subjuge. De aceea facem cunoscut că, pe la sărbătoarea Bobotezei trecute, sultanul a trimis contra noastră armata sa în număr de 120.000 osteni, pusă sub comanda primului comandant Soliman Pasa (...) împreună cu domnul Munteniei. Iar noi, cu ajutorul lui Dumnezeu atotputernic, am mers împotriva dușmanilor creștinătății, i-am învins, i-am pus sub picioarele noastre și pe toți i-am trecut sub ascuțișul săbiei”. Răsunetul biruinței de la Vaslui a fost imens: „Niciodată armatele turcești n-au suferit un dezastru atât de mare”, scria însăși Mara, mama sultanului Mahomed al II-lea; „Faptele tale săvârșite până acum cu înțelepciune și vitejie contra turcilor necredincioși, inamici comuni, - îi scria papa Sixtus al IV-lea gloriosului domn al Moldovei -, au „adus atâta celebritate numelui tău, încât ești în gura tuturor și ești în unanimitate foarte mult lăudat”. Dar cel mai vibrant omagiu al vremii sale a fost formulat de cronicarul polon Jan Dlugosz, care exclama profund impresionat: „O, bărbat demn de admirat, întru nimic inferior ducilor eroici, pe care atât îi admirăm, care cel dintâi dintre principii lumii a repurtat în zilele noastre o victorie atât de strălucită în contra turcilor. După părerea mea el este cel mai vrednic să i se încredințeze conducerea și stăpânirea lumii și mai ales funcția de comandant și conducător contra turcilor, cu sfatul comun, înțelegerea și hotărârea creștinilor, pe când ceilalți regi și principi creștini trândăvesc în lene, în desfrânări și lupte civile”.

Iulie 12 Prevăzând o nouă invazie a turcilor în Moldova, Ștefan cel Mare acceptă suzeranitatea regelui Matei Corvin pentru a-și asigura ajutorul acestuia în viitorul război.

Decembrie Turcii cuceresc principatul Mangop din Crimeea, aflat sub stăpânirea lui Alexandru, fratele Măriei de Mangop, care este capturat și dus la Constantinopol. Demersurile lui Ștefan pentru a-și salva cumnatul au eșuat, Alexandru fiind decapitat în capitala otomană.

In cursul anului Copistul Petru scrie pentru Mănăstirea Zografu Cuvintele pustnicești ale Avvei Dorothei, din porunca lui Ștefan voievod, „arzând de dumnezeească dorință și iubitor al cuvintelor lui Hristos fiind”. Manuscrisul se află în prezent la Muzeul istoric din Moscova.

1476, ianuarie 25 Iuga vistiernicul dăruiește Mănăstirii Putna o cădelniță, un chivot de argint aurit și o sută de zloți ungurești întru pomenirea sa, a soției sale Năștea, a fiului său Mihail și a fiicei sale Sofia.

Mai O imensă armată otomană, cuprinzând circa 150.000 de oșteni, pornește din Adrianopol sub comanda lui Mohamed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, pentru a supune Moldova și pentru a-l înlocui pe cutezătorul ei voievod cu un oarecare Alexandru, care pretindea că este fratele lui Ștefan cel Mare. Lor li se adaugă Laiotă Basarab cu circa 12.000 de oșteni.

Iunie 1 Vistiernicul Iuga face o nouă danie Mănăstirii Putna, constând iarăși dintr-o cădelniță de argint, dintr-un chivot de argint aurit, din încă o sută de zloți ungurești, la care mai adaugă acum o sută de oi, satul Șirăuți și o vie la Hîrlău.

Iunie Potrivit unei înțelegeri turco-tătare, în vreme ce oștirile turcești trec Dunărea, tătarii lui Emînek Mîrza atacă Moldova dinspre răsărit, dar sunt înfrânți de moldoveni și alungați peste Nistru, înlăturându-se astfel pericolul joncțiunii lor cu turcii. „Au fost cuprinși fugarii de o frică atât de mare, - scria Jan Dlugosz - încât lepădau nu numai armele, ca să fie mai ușori la fugă, ci și arcurile și tolbele, șeile și mantalele, ca, așa goi și fără arme, să poată scăpa”.

Iulie 26 Are loc sângeroasa bătălie de la Valea Albă. Luptând cu un eroism legendar, oastea lui Ștefan cel Mare este copleșită, în cele din urmă, de nesfârșitele puhoaie turcești, fiind nevoită să se retragă în munți și să ducă mai departe o luptă de hărțuială, de slăbire treptată a inamicului, înfometată, bântuită de ciumă, hărțuită și demoralizată de rezistența cetăților Neamț, Suceava și Hotin, care s-au dovedit inexpugnabile, armata otomană este silită să se retragă din Moldova, fără să-și fi atins nici unul din obiectivele campaniei, învinsă, practic, de strategia și condițiile de luptă pe care i le-a impus geniul militar al marelui nostru voievod. „Iară Ștefan-Vodă, constata admirativ un contemporan, a ieșit din munți și călărește viteaz prin toată domnia lui”. Analele putnene afirmă că la Valea Albă „a căzut toată oastea lui Ștefan voievod” și că turcii au prădat apoi „toată țara și au venit la Suceava și au ars târgul”, fără să precizeze însă dacă aceștia s-au abătut și pe la Putna, așa cum au presupus unii cercetători.

Noiembrie. Ștefan cel Mare întreprinde o campanie în Muntenia, concomitent cu Ștefan Bathory, comitele Transilvaniei, înlocuindu-l pe Laiotă Basarab cu Vlad Țepes, pentru a-și asigura alianța acestei țări în viitoarele războaie antiotomane.

Decembrie Revenind cu forțe turcești, Laiotă Basarab își redobândește tronul. Vlad Țepeș este ucis.

Ioasaf, primul stareț al Mănăstirii Putna, se retrage din egumenie, luând „schima cea mare și numele de Iosif”. îi succede Paisie Scurtul.

1477, mai 8 Trimis în solie la Veneția, Ioan Țamblac transmite Dogelui un strălucit mesaj din partea lui Ștefan cel Mare, în care, printre altele se afirmă: „...cred că sultanul va veni din nou contra mea (...) pentru cele două cetăți, Chilia și Cetatea Albă, care îi fac multă supărare... Căci Excelența Voastră poate să considere că aceste două cetăți valorează cât întreaga Moldovă, iar Moldova cu aceste două cetăți este un zid al Ungariei și Poloniei. Afară de aceasta, eu zic că dacă aceste cetăți se vor păstra, turcii vor putea pierde Caffa și Kersonesul”.

Noiembrie Ștefan cel Mare întreprinde o nouă campanie în Țara Românească, înlocuindu-l pe Laiotă Basarab cu Basarab cel Tânăr, zis Țepeluș. Referindu-se la acest eveniment, cronicarul Jan Dlugosz scrie: „Ștefan, Domnul Moldovei, bărbat cu suflet mare, după ce și-a refăcut armata prin completare cu țărani, în locul acelora care căzură în lupta cu turcii, ca să nu se moleșească prin ședere în repaus, a năvălit cu armata în Muntenia și a alungat din ea pe turci, a așezat întrânsa, ca prefect ții său, pe Țepeluș și și-a făcut-o supusă sieși”. Adăugind că „Ștefan a trebuit să ia măsuri mai severe ca Muntenia să fie legată de sistemul său politic” și că „El a pus desigur, și de data aceasta, pârcălabii săi în cetăți și a luat toate dispozițiile ca Țepeluș să rămână în sfera politicii sale”, istoricul Ioan Ursu conchide: „Prin aceste măsuri, el a făcut din Muntenia o țară unită cu Moldova. Stăpânirea lui se întindea în realitate și peste Muntenia, în unele scrisori externe el se intitulează „Domn a toată Moldovlahia”. Pentru o clipă, România a fost, după sistemul de atunci, realizată”.

Decembrie 19 Moare Maria de Mangop, fiind înmormântată la Mănăstirea Putna.

1478 Se termină de brodat acoperemântul de mormânt al Măriei de Mangop, una din marile capodopere ale artelor somptuare medievale.

Vara Ștefan cel Mare se căsătorește cu Maria Voichița, fiica lui Radu cel Frumos.

Noiembrie 18 Moare mitropolitul Teoctist, fiind înmormântat în pridvorul bisericii Mănăstirii Putna.

1479, mai 7 Ștefan cel Mare dăruiește Mănăstirii Putna satul Tîrnauca.

Iunie 16 Se naște Bogdan-Vlad, viitorul domn al Moldovei, sub numele de Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare și al Măriei Voichița.

iunie Din porunca lui Ștefan cel Mare, 800 de meșteri zidari și 17.000 de salahori construiesc cetatea Chilia Nouă pe malul sting al Dunării.

Iulie 27 Potrivit inscripției funerare, moare Bogdan, fiul lui Ștefan cel Mare și al Măriei de Mangop, în vârstă de șase ani (n. 1473). Este înmormântat in biserica Mănăstirii Putna.

August 30 Ștefan cel Mare împuternicește pe episcopul de Rădăuți să judece locuitorii din satele aparținătoare Mănăstirii Putna.

Decembrie 15 - 1480, mai 20 Pătruns de cultul strămoșilor, „Io Ștefan voievod” împodobește cu frumoase lespezi funerare, sculptate, mormintele înaintașilor săi din biserica episcopală de la Rădăuți: al lui „Io Roman voievod, domn al Țării Moldovei”; al „strămoșului său Lațcu voievod”; al „bunicului său, Io Bogdan voievod, fratele lui Alexandru voievod” (cel Bun); al „străbunicului său, bătrânul Bogdan voievod” (I); al „unchiului său, Io Bogdan voievod, fiul lui Alexandru voievod” (cel Bun) și al „strămoșului său, bătrânul Ștefan voievod (Ștefan I), care a bătut pe unguri la Hindău” (Ghindăoani, lângă Tg. Neamț).

1480, mai 12 Ștefan cel Mare cumpără de la mitropolitul Gheorghie morile din Peredieni, făcându-le apoi danie Mănăstirii Putna.

Mai - iunie Ștefan cel Mare, în alianță cu un corp de oaste transilvăneană, încearcă să-l înlocuiască pe Basarab cel Tânăr zis Țepeluș, care pactizase cu turcii, dar nu izbutește.

Noiembrie 21 Moare Petru, fiul lui Ștefan cel Mare și al Măriei de Mangop, fiind înmormântat, alături de fratele său Bogdan, în biserica Mănăstirii Putna.

1481, mai 1 Potrivit pisaniei de pe turnul tezaurului de la Mănăstirea Putna, „Io Ștefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, a zidit și a făcut turnul acesta și zidul în jurul mănăstirii...”.

Mai 3 Moare sultanul Mahomed al II-lea, adversarul lui Ștefan cel Mare în bătălia de la Valea Albă.

Iulie 8 Are loc bătălia de la Râmnic. Oastea moldoveana comandată de Ștefan cel Mare biruie ostile muntenești și turcești conduse de Basarab cel Tânăr, Alibeg și Skenderbeg. În această luptă moare Șendrea, viteazul portar al Sucevei, cumnatul domnului Moldovei, fiind îngropat lângă tatăl său la Dolheștii Mari. Basarab cel Tânăr este detronat și înlocuit cu Vlad Călugărul, fiul lui Vlad Dracul și fratele lui Vlad Țepeș, dar și acesta „mai apoi au făcut vicleșug asupra lui Ștefan vodă”, trecând de partea turcilor (Grigore Ureche).

August 23 Ștefan cel Mare îi scutește pe supușii Mănăstirii Putna de prestarea tuturor „robotelor”, așezându-i sub jurisdicția episcopului de Rădăuți.

1482, martie 10 Pentru a-și asigura hotarul dinspre Țara Românească, ai cărei domni nu ofereau alianțe trainice, „a luat Ștefan voievod cetatea de la Crăciuna și a pus în ea pe pârcălabii săi, Vâlcea și Ivanco” (Analele putnene). În același scop, și-l asociază la domnie pe Alexandru, fiul său, pe care-l instalează la Bacău.

1483, ianuarie 12 Elena, fiica lui Ștefan cel Mare și a Evdochiei de Kiev, se căsătorește cu Ivan, fiul țarului Ivan al III-lea și moștenitorul tronului acestuia.

1484 Din porunca lui Ștefan voievod, se toarnă, pentru Mănăstirea Putna, clopotul cel mare, cunoscut sub numele de Buga. Potrivit inscripției de pe el, ulterior s-a dogit și a fost refăcut de maimulte ori.

Martie 15 Analele putnene scriu că la această dată „în miercurea mare, pe la miezul nopții spre joi, au ars toată Mănăstirea Putnei, cu desăvârșire”. Cercetările arheologice confirmă acest incendiu, dar datarea lui este controversată. Ștefan cel Mare a restaurat apoi mănăstirea, înzestrând-o cu noi și importante proprietăți.

Aprilie 1 Ștefan cel Mare dăruiește Mănăstirii Putna dvera reprezentând înălțarea Domnului, capodoperă a broderiei medievale românești.

Mai 15 Se încheie brodatul epitafului de la Mănăstirea Moldovița, „în timpul egumenului popa Anastasie”.

Iulie 6 Sub comanda lui Baiazid al II-lea, noul sultan al turcilor (1481 - 1512), o mare armată otomană, formată din aproximativ 100.000 de ostași, la care se adaugă Vlad Călugărul cu oastea Țării Românești și o numeroasă oștire tătărească, atacă Chilia, care, după opt zile de asediu, capitulează.

Iulie 28 După două zile de asediu capitulează și Cetatea Albă. Câtă importanță strategică aveau aceste cetăți, rezultă nu numai din documentele emanate de la Ștefan cel Mare, ci și dintr-o scrisoare a sultanului însuși, care considera Chilia drept „cheie și poartă pentru toată Țara Moldovei și Ungaria și Țara de la Dunăre”, iar Cetatea Albă drept „cheie și poartă pentru toată Țara Poloniei, pentru Rusia, Tartaria și toată Marea Neagră”.

Octombrie 29 Moare ieroschimonahul Iosif, primul egumen al Mănăstirii Putna, sub numele de Ioasaf.

1485, mai 5 Potrivit inscripției, se termină de brodat, la Mănăstirea Putna, dvera înfățișând Adormirea Maicii Domnului, executată din porunca lui Ștefan cel Mare, pentru această mănăstire.

Septembrie 15 Nădăjduind să redobândească Cetatea Albă și Chilia, cu ajutorul militar al Poloniei, Ștefan cel Mare prestează personal, la Colomeea, jurământul de credință față de regele Cazimir al IV-lea Jagello. În timp ce se afla în Polonia, turcii conduși de eunucul Bali begul Rumeliei, împreună cu ostenii lui Vlad Călugărul, pradă și pârjolesc Moldova, din sud și până la Suceava. Ei îl aduceau, totodată, pe pretendentul Hronoda, sau Hroniot - cum îl numesc Analele putnene - pentru a-l instala domn al Moldovei.

Noiembrie 16 Are loc bătălia de la Cătlăbuga. Cotropitorii, trecuți sub comanda lui Bali-beg Malcoci Oglu, pașă al Silistrei, sunt nimiciți de Ștefan cel Mare la Cătlăbuga, lângă Chilia. Alături de moldoveni au luptat și 3000 de călăreți poloni. Hronoda fuge în Transilvania.

1486, martie 6 Turcii invadează din nou Moldova, sub comanda aceluiași Bali-beg Malcoci, urmărind în continuare substituirea lui Ștefan cel Mare cu Hronoda, dar sunt înfrânți la Șcheia, lângă Roman.Pretendentul Hronoda este capturat și decapitat.

Martie 27 Moare Maria, sora lui Ștefan cel Mare și văduva lui Șendrea - portarul Sucevei - fiind înmormântată în biserica din Dolheștii Mari.

1487 Silit de împrejurări, Ștefan cel Mare încheie pace cu turcii, acceptând plata haraciului, în schimbul garantării de către aceștia a independenței Moldovei.

Iunie 13 Ștefan cel Mare ctitorește bisericile Sfânta Cruce din Pătrăuți și Sfântul Procopie din Milișăuți, cea din urmă în amintirea luptei de la Râmnic, cu Basarab cel Tânăr zis Țepeluș, care s-a desfășurat în ziua acestui sfânt (8 iulie 1481). Se inaugurează astfel vastul program de construcții religioase din epoca ștefaniană, veacul de aur al arhitecturii ecleziastice moldovenești, în care se realizează acea sinteză unică a stilurilor bizantin și gotic, într-o viziune proprie, profund originală.

Noiembrie 20 Se termină de ferecat, la Mănăstirea Humor, tetraevanghelul scris și decorat, din porunca lui Ștefan cel Mare, de ieromonahul Nicodim, pentru acest lăcaș.

1488 Monahul Ghervasie caligrafiază și decorează, în Mănăstirea Putna, un liturghier, care va fi ferecat în 1498 și dăruit apoi de vistiernicul Isac Mănăstirii Feleac. În prezent, manuscrisul se află la Filiala din Cluj-Napoca a Bibliotecii Academiei.

Martie 15 Ștefan cel Mare dăruiește Mănăstirii Putna satul Vicșani (Vicșeneț) pe Suceava.

Aprilie 3 Ștefan cel Mare dăruiește și întărește prin uric, Mănăstirii Putna, „toate pietrele de ceară de la târgul nostru Șiret și șase voștinari tot de la târgul Șiret și propriile miori tot de la târgul Șiret și cu sladnița și vama cea mică de pe Suceava, ce este la Jicov. La toate acestea adaugă și satul său propriu, „anume Cozminul, în ținutul Cernăuți”.

Aprilie 6 Ștefan cel Mare dăruiește Mănăstirii Putna satul Grecii de lângă Șiret.

Mai 1 Începe zidirea bisericii Sfântul Ilie din satul omonim, comuna Șcheia, județul Suceava, care „s-a sfârșit în același an, octombrie 15”. în interior se păstrează importante picturi murale din epoca lui Ștefan cel Mare, printre care și tabloul votiv al ctitorului.

Ștefan cel Mare îmbracă în ferecătură de argint aurit craniul Sfântului Ghenadie, pe care, potrivit inscripției, „l-a pus în Mănăstirea de la Putna, în anul 6996 (= 1488), mai l”, unde se află și acum.

Mai 26 Începe să se construiască biserica Mănăstirii de la Voroneț, „întru numele sfântului și slăvitului și marelui mucenic, purtător de biruință, Gheorghe (...) și s-a sfârșit în același an, luna septembrie 14”, precizează pisania. Din valoroasele picturi originare de aici, se mai păstrează câteva scene în naos și altar, de o excepțională frumusețe.

Iulie 30 Ștefan cel Mare dăruiește Mănăstirii Zografu două ripide, executate din argint aurit, în tehnica au repousse (prin ciocănire) și filigran. Ambele se află acum în insula Patmos.

1489, martie 21 Polonii încheie pace cu turcii, consacrând posesiunea acestora asupra Chiliei și Cetății Albe, ceea ce anulează tratatul moldo-polon de la Colomeea și jurământul de credință prestat de Ștefan cel Mare față de regele Cazimir al IV-lea.

Martie 29 „Binecinstitorul domn, Io Ștefan voievod (...) a făcut și a scris și a ferecat tetraevanghelul pentru Mănăstirea sa de la Putna (...) cu mâna multpăcătosului așa-zis Paladie”.

Iunie Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare, se căsătorește, potrivit unor aserțiuni, cu fiica lui Bartolomeu Dragffi zis Birtoc, voievodul Transilvaniei, iar după alte opinii, cu Maria Asanina Paleologhina, o grecoaică din Constantinopol. Regele Matei Corvin oferă mirilor, printr-un reprezentant al său, 500 de florini în dar de nuntă.

Iulie înșelat de poloni, Ștefan cel Mare își reface alianța cu Matei Corvin, care îi cedează cetatea Ciceului „cu 60 de sate” și Cetatea de Baltă „cu împrejurimile”.

Octombrie 14 Ștefan cel Mare dăruiește Mănăstirii Putna satele Frătăuți, Botăsani și Climăuți, pe Suceava.

1490 Din porunca lui Ștefan cel Mare, se execută, la Mănăstirea Putna, marele epitaf reprezentând așezarea Mântuitorului în mormânt, operă de căpătâi a broderiei medievale românești.

Tot din porunca lui Ștefan cel Mare, se toarnă, pentru Mănăstirea Putna, clopotul numit Blagovistnic, de 318 kg.

Pahomie monahul scrie „cu darul și porunca lui Ștefan voievod”, un tetraevanghel pentru Mănăstirea Voroneț, aflător în prezent la Muzeul istoric din Moscova.

Martie 15 Ștefan cel Mare dăruiește Mănăstirii Putna braniștea, adică teritoriul din jurul ei, care cuprindea 18 munți. La aceeași dată, el mai întărește necropolei sale „închinarea a 10 biserici din ținuturile Suceava și Cernăuți (...) și încă șase biserici cu preoți din ținutul Suceava”, acordând, totodată, egumenului de la Putna, „dreptul de judecată asupra preoților de la bisericile menționate”. Martie 16 Ștefan cel Mare dăruiește Mănăstirii Putna satul Clicicăuți, pe Prut, prisaca Comarna, la Bohotin, morile domnești de pe Șiret, satul Macicatovți, pe Suceava, cu morile și cu mănăstirea din sat, Mănăstirea de la Horodnic, împreună cu satul Balasinesti, pe Suceava, și satul Voitin.

Martie 17 Ștefan cel Mare emite un uric potrivit căruia călugării Mănăstirii Putna sunt „volnici a trimite primăverile și toamnele câte trei care mari la peste și pe acel peste să nu dea vamă. Și în toate satele mănăstirii să nu intre judecătorii, nici globnicii”, adică cei ce urmăreau și încasau amenzile.

Aprilie. 6 Moare Matei Corvin, fiind urmat la tronul Ungariei de Vladislav al II-lea (1490 - 1516), fiul lui Cazimir al IV-lea Jagello, regele Poloniei.

Aprilie 27 Începe construcția bisericii Sfântul Ioan a curții domnești din Vaslui „și s-a sfârșit în același an, septembrie 20”.

August Acceptând să plătească tribut turcilor, Ștefan cel Mare cucerește de la poloni Pocuția, care aparținuse bunicului său Alexandru, pentru a plăti, în acest chip, tributul sultanului „din țara regelui (polon) și nu din țara sa proprie, întrucât regele a fost o cauză a nenorocirii sale”, scria cronicarul contemporan Liborius Nacker. Evenimentul marchează deschiderea ostilităților fățișe dintre Moldova și Polonia.

1491, ianuarie 1. Se termină zidirea bisericii Adormirea Maicii Domnului din Bacău, ctitorită de „Io Alexandru voievod, fiul lui Ștefan voievod”.

Iunie Începe zidirea bisericii Sfântul Nicolae Domnesc din Iași, care „s-a sfârșit în al 7000-lea an (= 1492), luna august 10”.

În cursul anului Din porunca lui Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare, Teodor Mărieșescul scrie, la Mănăstirea Neamțu, un tetraevanghel pentru biserica Adormirea Maicii Domnului din Bacău, existent acum la Muzeul istoric din Moscova.

1492 Caligraful și miniaturistul Teodor Mărieșescul, de la Mănăstirea Neamțu, scrie, din porunca lui Ștefan cel Mare, un tetraevanghel pentru Mănăstirea Zografu, existent acum la Muzeul istoric din Moscova.

Ieromonahul Ghervasie de la Putna scrie un liturghier, aflat în prezent la Biblioteca Filialei Academiei Române din Cluj-Napoca.

Ianuarie 25 Logofătul Ioan Tăutul dăruiește Mănăstirii Humor un minei pe februarie, scris pentru el „cu mâna păcătosului Isaia, așa-zisul diac”. Acum se găsește la Biblioteca Ossolinski din Lvov.

Mai 30 Începe construirea bisericii Sfântul Gheorghe din Hîrlău, în apropierea curții domnești renovate de Ștefan cel Mare la 1486. Potrivit pisaniei, zidirea bisericii „s-a sfârșit în același an, luna octombrie 28”, iar al domniei ctitorului „în anul al treizeci și șaselea curgător”.

Noiembrie 24 Ștefan cel Mare dăruiește Mănăstirii Putna satul Ștubeiul și un loc întins dincolo de Podraga.

1493 Pornind de la date astronomice, monahul Paladie de la Putna calculează și stabilește toate zilele în care vor cădea pastele (Pascalia) pentru un răstimp de 84 de ani, operație reluată și continuată ceva mai târziu, de către egumenul Siluan de la aceeași mănăstire, care a calculat pascalia până în 1940, deci pentru un răstimp de peste 420 de ani (1519 - 1940).

Iulie 9 „Io Ștefan voievod (...) și cu preaiubitul său fiu Alexandru” încep a zidi la Borzești, pe Trotuș, biserica Adormirea Maicii Domnului „și s-a sfârșit în anul 7002 (= 1494), iar al domniei lui anul al treizeci și optulea curgător, luna octombrie 12”.

Septembrie 30 Diacul Teodor, fiul preotului Gavriil, termină de scris, „în cetatea Suceava”, un tetraevanghel, din porunca Mariei-Voichița, doamna lui Ștefan cel Mare, care „l-a dăruit întru rugă sieși” Mănăstirii de la Pătrăuți. Nu se știe unde se află în prezent.

Octombrie 26. Diaconul Teodor Mărieșescul termină de caligrafiat și de miniat, din porunca lui Ștefan cel Mare, un tetraevanghel pentru biserica din cetatea Hotinului, aflător în prezent la Biblioteca de stat din Munchen.

1494 martie 1 Se încheie brodatul epitafului de la Mănăstirea Sucevița, executat - potrivit inscripției - din porunca lui Ștefan cel Mare, la Mănăstirea Moldovița.

1495 Din porunca lui Ștefan cel Mare, „mult-păcătosul așa-zis grămătic Damian” scrie Sintagma lui Matei Vlastaris pentru biserica Sfântul Nicolae din Iași. Se află acum la Biblioteca Saltîcov-Scedrin din Leningrad.

Septembrie Radu cel Mare ocupă tronul Țării Românești.

Octombrie 1 Moare „pan Micotă, pîrcălabul de Neamț”, al cărui mormânt, de la Mănăstirea Neamțu, „l-a împodobit Io Ștefan voievod” cu o piatră funerară sculptată.

Octombrie 18 Conform pisaniei, se termină de zidit biserica Sfântul Nicolae din Dorohoi, ctitorită de Ștefan cel Mare.

Noiembrie 3 „Io Ștefan voievod, fiul lui Bogdan voievod și al Oiței doamna”, cumpără un tetraevanghel, pe care îl dăruiește, „întru rugă sieși”, bisericii Adormirii Maicii Domnului din Borzesti, Se afla acum la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos.

Noiembrie 30 Se termină de construit biserica episcopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel, „care este în Huși, pe Drăslivțe”.

1496 iulie 26 Moare Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare și al Evdochiei de Kiev. Este înmormântat la Mănăstirea Bistrița.

Septembrie 30 Ștefan cel Mare sfârșește zidirea bisericii Sfântul Nicolae-Popăuți din Botoșani, în care se păstrează valoroase picturi interioare din epoca marelui ctitor.

Noiembrie 18 Se sfârșește construcția bisericii Sfântul Mihail din Războieni, ridicată pe locul unde au fost înmormântați eroii căzuți în apriga bătălie de la 1476. Pisania evocă evenimentul în cuvinte emoționante: „în zilele binecinstitorului și de Hristos iubitorului domn, Io Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, în anul 6984 (= 1476), iar al domniei sale anul 20 curgător, s-a ridicat puternicul Mahmet, împăratul turcesc, cu toate puterile sale răsăritene; și încă și Basarab voievod, poreclit Laiotă, a venit cu el, cu toată țara lui băsărăbească. Și au venit să prade și să ia Țara Moldovei; și au ajuns până aici, la locul numit Pârâul Alb. Și noi, Ștefan voievod, și cu fiul nostru, Alexandru, am ieșit înaintea lor aici și am făcut mare război cu ei, în luna iulie, 26; și cu voia lui Dumnezeu, au fost biruiți creștinii de pagini. Și au căzut acolo mulțime mare de ostași ai Moldovei. Atunci și tătarii au lovit Țara Moldovei din partea aceea. De aceea, a binevoit Io Ștefan voievod cu buna sa voință a zidi această casă în numele arhistrategului Mihail și întru rugă sieși și doamnei sale Maria și fiilor săi Alexandru și Bogdan și pentru amintirea și întru pomenirea tuturor drept credincioșilor creștini care s-au prăpădit aici. în anul 7004 (= 1496), iar al domniei sale anul 40 curgător, în luna noiembrie 18”.

1497, ianuarie 14 Ștefan cel Mare dăruiește Mănăstirii Putna două ripide executate din argint aurit, în tehnica au repousse, cizelate și filigranate.

Aprilie 11 Ștefan cel Mare așează o lespede funerară sculptată pe mormântul străbunicii sale, Cneajna Anastasia, fiica lui Lațcu voievod, aflat în biserica episcopală din Rădăuți.

Iulie 15 „Io Ștefan voievod” începe zidirea bisericii Sfântul Ioan Botezătorul din Piatra Neamț, „și s-a sfârșit în anul 7006 (= 1498), iar al domniei sale anul al 42-lea curgător, luna noiembrie, 11 zile”.

August - septembrie încercând să-si realizeze planul secret de anexare a Moldovei la Polonia și de înlocuire a lui Ștefan cel Mare cu fratele său Sigismund, regele Ioan Albert invadează țara cu o armată de circa 100.000 de poloni, îndreptându-se spre Suceava pe care o asediază, vreme de trei săptămâni, fără a izbuti s-o cucerească. Potrivit unei știri dintr-o cronică rusească, Ștefan cel Mare și-a adunat oastea la Putna mai întâi, de unde pleacă apoi la Roman, întrunind circa 40.000 de moldoveni, 2.000 de oșteni turci și un detașament de munteni trimis de Radu cel Mare. Pe la sfârșitul lui septembrie îi vine în ajutor și voievodul Transilvaniei, Bartolomeu Dragffi, cu 12.000 de oșteni. Asediind pe asediatori, în jurul cetății Suceava, Ștefan cel Mare îl silește pe Ioan Albert să ceară, prin intermediul lui Bartolomeu Dragffi, consimțământul său de a-și retrage armata îndărăt spre Polonia, iar „domnul Ștefan voievod cu greu a făcut voia lui pentru pace”, punându-i însă condiția ca „să se înapoieze pe drumul pe care au venit”, se spune în Analele putnene.

Octombrie 26 Nerespectând condiția retragerii pe aceeași cale pe unde veniseră, polonii sunt atacați de moldoveni în codrii din apropierea satului Cosmin - proprietatea Mănăstirii Putna - suferind un adevărat dezastru. Proporțiile acestei înfrângeri au fost subliniate nu numai de cronicile noastre, ci și de numeroși cronicari străini contemporani cu evenimentul. Liborius Nacker, de exemplu, scrie că „Oastea regelui a suferit o catastrofă, cea mai mare parte au fost omorâți și prinși și toate carele cu tot ce aveau în ele au fost pierdute”, iar Miechovita, medicul lui Ioan Albert, relatează că „Armata regelui, care a mai rămas, a fost urmărită și bătută o săptămână întreagă până ce a intrat în Galiția” și că „mare și nemăsurată jale a fost în Polonia din cauza unei atât de nenorocite întâmplări”. „Și atât de mare a fost nenorocirea polonilor, - scriu Analele rutene - încât din zece abia unul s-a întors cu craiul, iar acesta s-a îmbolnăvit din cauza aceasta”. Ștefan cel Mare, însă, ne informează Letopisețul anonim al Moldovei, „a slobozit toată oastea sa, pe fiecare la ale sale și așa a poruncit tuturor vitejilor și boierilor săi să se adune în ziua sfântului Nicolae în târgul numit Hîrlău. Deci s-au adunat toți în acea zi (decembrie). Și acolo atunci domnul Ștefan voievod a făcut mare ospăț tuturor boierilor săi, de la mare până la mic și atunci pe mulți i-a făcut viteji și i-a dăruit cu daruri scumpe, fiecăruia după vrednicia sa”.

Noiembrie 8 Se încheie zidirea bisericii Nașterea Maicii Domnului de la Tazlău, județul Neamț, ctitorită de Ștefan cel Mare „întru rugă sieși și doamnei sale Maria și fiilor săi Alexandru și Bogdan”.

Noiembrie 14 Se încheie construcția bisericii înălțarea Domnului din incinta Mănăstirii Neamțu, strălucit monument de arhitectură, ctitorit de Ștefan cel Mare, în care se întrunesc plenar trăsăturile specifice stilului arhitectonic moldovenesc constituit în epoca sa.

1498 ianuarie 24 Teodor Mărieșescul termină de scris și de decorat, la Mănăstirea Neamțu, un tetraevanghel pentru Mănăstirea Moldovița. Manuscrisul se află acum la Muzeul istoric din Moscova.

1499 ianuarie Ștefan cel Mare refuză să mai plătească tribut sultanului. Surprinde și nimicește, pe Prut, circa 20.000 de turci care tocmai se întorceau dintr-o campanie de jaf din Polonia.

Aprilie 16 Incapabil de a face față atacurilor întreprinse când de moldoveni, când de turci și tătari, regele Ioan Albert este nevoit să încheie un tratat de pace cu Ștefan cel Mare, în condiții de egalitate deplină. I se garanta lui Ștefan cel Mare și succesorilor săi dreptul „să trăiască și să domnească în Moldova și în timpurile viitoare, în toată siguranța, așa cum a fost mai înainte”. Tratatul marchează încheierea perioadei de ostilități moldo-polone, constituind, totodată, premiza unei coaliții antiotomane, având ca parteneri Moldova, Polonia, Ungaria și Lituania.

Octombrie 28 Se încheie construcția turnului-clopotniță al bisericii Sfântul Ioan Botezătorul din Piatra Neamț.

Decembrie 6 Potrivit pisaniei, se termină zidirea bisericii Sfântul Nicolae din Bălinești, județul Suceava, ctitorie a logofătului Ioan Tăutu, de o excepțională valoare artistică și documentară, deoarece atât arhitectura sa, în ansamblu, cât și picturile sale interioare s-au păstrat aproape intacte până în vremea noastră, constituind una dintre cele mai autentice mărturii ale culmilor pe care le-au atins aceste arte în epoca lui Ștefan cel Mare.

SECOLUL XVI

1500 Se brodează steagul lui Ștefan cel Mare, dăruit apoi de voievod Mănăstirii Zografu de la Muntele Athos. Se află în prezent la Muzeul de istorie militară din București.

Mai 11 Moare doamna Maria Despina, soția lui Radu cel Frumos și mama doamnei Maria Voichița. În Letopisețul anonim al Moldovei, în Analele putnene (nr. 2) și în Cronica lui Grigore Ureche se afirmă că Ștefan cel Mare „a îngropat-o cu cinste în Mănăstirea lui de la Putna”, dar mormântul ei nu a fost identificat până în prezent.

Iunie 14 „Cu truda multpăcătosului Teodor”, se termină de copiat un Praxiu (= Apostol), pe care Ștefan cel Mare îl dăruiește Mănăstirii Neamțu. Manuscrisul se află în prezent la Biblioteca Academiei Române.

August Ștefan cel Mare și doamna lui Maria dăruiesc Mănăstirii Putna monumentala dveră reprezentând Răstignirea, capodoperă a broderiei medievale românești.

1501 februarie Ștefan cel Mare trimite la Veneția doi oameni de-ai săi „ca să cumpere niște stofă scumpă de aur și să tocmească un medic, căci medicii venețieni erau pe atunci vestiți în lumea întreagă” (N. Iorga).

iunie 7 Moare Ioan Albert, regele Poloniei.

1502, februarie 15 Moare Paisie Scurtul, egumenul Mănăstirii Putna, îi urmează la stăreție arhimandritul Spiridon.

Aprilie 23 Ștefan cel Mare dăruiește Mănăstirii Zografu un tetraevanghel, scris și ornamentat de Filip monahul. Se află acum la Biblioteca de stat din Viena.

Iunie 24 Ieromonahul Spiridon termină de scris și decorat, în Mănăstirea Putna, un tetraevanghel pe care Ștefan cel Mare îl dăruiește bisericii Sfântul Ioan Botezătorul „din curțile sale cele de pe Bistrița”, adică de la Piatra Neamț. Se află acum la Muzeul de artă al României.

Iulie 2 Ștefan cel Mare dăruiește Mănăstirii Putna: Iezerul Cerlenul (Roșul), cu satul Bălintești și cu seliștea lui Manea, la gura Frumușiței, peste Prut; satele Frăceni, pe Frumoasa, Scheia, la gura Frumoasei, Fântâna Măcișul, mai jos de Iezerul Cerlenul și un loc din hotarul Boiștii, cu satul unde a fost Fălcin, pe Frumusița.

August Sosește la Suceava medicul Matteo Muriano trimis de venețieni, la cererea lui Ștefan cel Mare, pentru a-l trata. Vestitul medic se îmbolnăvește însă și moare înainte de a-i fi acordat voievodului toate îngrijirile sale. S-a păstrat de la el o scrisoare către dogele Veneției, în care îl caracterizează pe Ștefan cel Mare ca pe „un om foarte înțelept, vrednic de multă laudă, iubit mult de supușii săi, pentru că este îndurător și drept, veșnic treaz și darnic, arată bine la trup pentru vârsta sa...”, iar despre Bogdan-Vlad, fiul său, afirmă că este „sfios ca o fată și bărbat viteaz, prieten al virtuților și al oamenilor virtuoși”, în aceeași scrisoare, Matteo Muriano apreciază că moldovenii „sunt toți bărbați viteji, ageri și nu făcuți să stea pe perne, ci la război, pe câmpul de luptă”, relatând, totodată, că știe din povestirile multor „oameni de seamă și negustori care vin din Constantinopol, că turcii au mare frică de acest domn și de creștini, din pricina acestei țări”, a Moldovei.

Septembrie 14 Se încheie zidirea bisericii înălțarea Sfintei Cruci din Volovăț, ctitorită de Ștefan cel Mare, potrivit tradiției, în locul vechii biserici de lemn, atribuită lui Dragoș, pe care ar fi mutat-o la Putna în anul 1468.

Noiembrie 17 Ștefan cel Mare hotărăște ca toți preoții din satele Mănăstirii Putna să plătească dări acestei mănăstiri și să fie judecați numai de către egumenul ei, fără nici un amestec al „dregătorilor vlădicesti”. Aceluiași așezământ îi mai acordă câte 150 de drobi de sare anual, din ocnele de la Trotuș, și îi întărește din nou braniștea.

1503, februarie 2 Ștefan cel Mare emite un hrisov „de întăritură și de stăpânire” pentru toate proprietățile și privilegiile acordate până acum Mănăstirii Putna și pentru cele care se vor mai adăuga de acum înainte.

Aprilie 2 Portarul Sucevei, Luca Arbore, începe să construiască biserica Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, unul dintre cele mai reprezentative monumente din epoca lui Ștefan cel Mare.

Aprilie 27 Ștefan cel Mare începe zidirea Mănăstirii Dobrovăț, care va fi sfârșită „în anul 7012 (= 1504), iar al domniei sale anul al patruzeci și optulea curgător...”.

Septembrie 8 „Io Ștefan voievod (...) a binevoit și a început sa zidească”, la Reuseni, biserica „întru numele Tăierii cinstitului cap al cinstitului și slăvitului prooroc înainte mergător, Ioan Botezătorul, pe acest loc unde a fost tăiat capul tatălui său Bogdan voievod. Și pe Ștefan voievod l-a ajuns moartea (...), iar fiul lui, Bogdan voievod, a înălțat cele începute de tatăl său și a sfârșit casa aceasta în anul 7012 (= 1504), luna septembrie 18”. Este ultima ctitorie bisericească inițiată cu certitudine de Ștefan cel Mare.

1504, februarie 25 Paisie monahul termină de scris ,,la Mănăstirea Putna, un minei pe martie”, dăruit de Ștefan cel Mare mănăstirii „zidită de el, anume unde este casa sfintei și nedespărțitei Troițe” (probabil Mănăstirea Dobrovăț). Manuscrisul se află acum la Biblioteca Academiei Române.

Mai 18 Dumitru diacul termină de scris, din porunca lui Ștefan cel Mare, un minei pe ianuarie pentru Mănăstirea Dobrovăț. Se află acum la Biblioteca Academiei Române.

Iunie Ștefan cel Mare decapitează boierii care se opun succesiunii la tronul Moldovei a fiului său, Bogdan-Vlad.

Iulie 2 Potrivit inscripției de pe acoperământul de mormânt al slăvitului erou, „în ceasul al patrulea din zi”, moare Ștefan cel Mare, care „a domnit în Țara Moldovei 47 de ani și trei luni”, fiind înmormântat la Mănăstirea Putna. Corul care a cântat la înmormântarea sa a fost condus de „românul Eustatie”, vestit protopsalt și autor de cântări bisericești pe note, conducătorul școlii muzicale de la această mănăstire, succede la tron Bogdan-Vlad, fiul său și al Mariei Voichița, intitulându-se Bogdan al III-lea Vlad, cunoscut în istorie și sub numele de Bogdan cel Orb. - Din porunca lui Bogdan al III-lea, se execută acoperămîntui pentru mormântul lui Ștefan cel Mare, brodat pe un somptuos brocart.

Noiembrie 20 Doamna Maria, văduva lui Ștefan cel Mare, dăruiește Mănăstirii Putna un acoperământ de tetrapod.

Noiembrie 24 Din porunca lui Bogdan al III-lea, este ferecat și dăruit bisericii Sfântul Gheorghe din Hîrlău un tetraevanghel scris din porunca tatălui său, „Io Ștefan voievod (...), aprins de dumnezeească dorință...”. După mai multe vicisitudini, ajunge în posesia Muzeului de stat din Cetînje, Iugoslavia.

1505, ianuarie 18 Moare domnița Elena, fiica lui Ștefan cel Mare, văduva țareviciului Ivan Ivanovici al Moscovei.

1506, februarie 1 Prin grija lui Bogdan voievod și a doamnei Maria, mama sa, se încheie brodatul epitafului început și închinat de Ștefan cel Mare „Mănăstirii sale de la Dobrovăț”. Se află în prezent la Muzeul de artă al României.

1507, mai 5 Tot prin grija lui Bogdan al III-lea se termină de scris, de împodobit și de ferecat tetraevanghelul poruncit „cu râvnă” de Ștefan cel Mare „pentru Mănăstirea sa Putna”, unde se păstrează și astăzi.

1510 Se încheie lucrul la marea dveră executată din porunca lui Bogdan al III-lea, în și pentru Mănăstirea Putna. Este considerată ca una dintre cele mai originale creații ale broderiei medievale românești și universale.

Aprilie - august Tătarii năvălesc în Moldova prădând și incendiind mai multe localități, printre care și Iașul.

1511, februarie 26 Moare doamna Maria Voichița, ultima soție a lui Ștefan cel Mare, fiind înmormântată la Mănăstirea Putna.

1513, august Tătarii năvălesc din nou în Moldova.

Decembrie 8 Bogdan al III-lea dăruiește Mănăstirii Putna „la mâna egumenului Silion, 800 de zloți tătărăști pentru rugăciuni și liturghii anuale”.

1514 Bogdan al III-lea ctitorește biserica Sfântul Gheorghe din Suceava, care va fi terminată în 1522, sub domnia fiului său, Ștefăniță. Este o construcție monumentală, cu importante picturi murale. Aici se află moaștele Sfântului Ioan cel Nou.

Decembrie 8 Bogdan al III-lea voievod dăruiește Mănăstirii Putna opt sute de zloți tătărăști pentru pomenirea sa în duminica mironosițelor.

1517, aprilie 20 Moare Bogdan al III-lea Vlad și este înmormântat la Mănăstirea Putna, îi succede la tron, fiul său, Ștefăniță, care, minor fiind, este tutelat de Luca Arbore, portarul Sucevei.

1518, martie 18 Potrivit inscripției funerare, moare Maria Cneajna, fiica lui Ștefan cel Mare, fiind înmormântată în biserica Mănăstirii Putna.

1519 (aproximativ) Se prelucrează și se copie la Mănăstirea Putna - în două variante numite putnene - Letopisețul de când cu voia lui Dumnezeu s-a început Țara Moldovei, ambele variante încheindu-se în vremea domniei lui Ștefan cel Tânăr, mai exact, în anul 1528. Prototipul din care derivă Analele putnene este considerat ca prima elaborare laică de acest fel, „redactată din porunca, sub supravegherea, la curtea și, în unele pasaje, sub dictarea lui Ștefan cel Mare”.

1522, ianuarie 17 Ștefăniță voievod acordă Mănăstirii Putna dreptul de a prinde pește „de două ori pe an (...) cu trei voloace, în Dunăre, Iezer și Nistru”.

1527, ianuarie 14 Moare Ștefăniță-vodă, otrăvit, s-ar părea, de doamna sa, „în cetatea Hotinului și cu cinste l-au îngropat în Mănăstirea Putna” (Grigore Ureche).

Ianuarie 20 Se urcă pe tronul Moldovei Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare, vrednic urmaș al tatălui său. În prima domnie (1527 - 1538) a dus o susținută politică de consolidare a puterii centrale și de luptă antiotomană. Cultura și arta se dezvoltă considerabil în epoca sa.

1529, iunie 28 Moare doamna Măria, prima soție a lui Petru Rareș, fiind înmormântată la Mănăstirea Putna.

1530 Se construiește Mănăstirea Probota, ctitorie a lui Petru Rareș, important monument al artei medievale românești. Biserica a fost împodobită în 1532 cu valoroase fresce interioare și exterioare. Concepută ca necropolă domnească, în gropnița ei se afla mormintele lui Petru Rareș, al doamnei sale Elena și al fiului său Ștefan.

Petru Rareș dăruiește Mănăstirii Putna clopotul numit Vșerul, care cântărește 1.150 de kilograme.

Iulie 16 Potrivit inscripției, „în zilele dreptmăritorului domn, Io Petru voievod, arhimandritul ieromonah Siluan a făcut” - pentru Mănăstirea Putna - clopotul care îi poartă numele, „întru sufleția sa și a părinților săi”. Cântărește 840 de kilograme.

August 15 La Mănăstirea Humor se încheie zidirea bisericii noi, ctitorită de logofătul Teodor Bubuiog, capodoperă a arhitecturii medievale românești. A fost decorată în 1535 cu picturi murale, interioare și exterioare, de o valoare artistică excepțională.

1531, februarie 3 Într-o scrisoare către Petru Rareș, regele Sigismund al Poloniei, pretendent la tronul Moldovei în 1497 și martor al dezastrului din Codrii Cosminului, menționează numele lui Ștefan cu epitetul de cel Mare (Stephanus iile magnus) ceea ce înseamnă că acest titlu de excepție i se consacrase încă de pe atunci. Ștefan însuși nu s-a intitulat niciodată astfel în documentele pe care le-a emis.

1532 Petru Rareș construiește biserica Buneivestiri a Mănăstirii Moldovița, lângă ruinele unei construcții mai vechi - din vremea lui Alexandru cel Bun. Picturile murale, interioare și exterioare, terminate în 1537, constituie, împreună cu monumentul, capodopere ale artei românești din evul mediu.

1534, august 10 - 1535, august 30 Petru Rareș ctitorește biserica Sfântul Dumitru din Suceava.

1536, martie 8 Un nou incendiu cuprinde Mănăstirea Putna, fără să afecteze însă și biserica. O scurtă însemnare pe un minei din secolul al XV-lea, purtând această dată, ne relatează că „eu ars casele domnești, amândouă trapezele și bucătăria și spitalul și cămara”.

1538, august - septembrie Năvălesc concomitent în Moldova turcii, sub comanda lui Soliman Magnificul, polonii și tătarii. Petru Rareș îi înfrânge pe tătari la Ștefănești, obține pacea de la poloni, prin medierea lui Ioan Zâpolya, regele Ungariei, dar, fiind trădat de marii boieri, este nevoit să se refugieze în Transilvania la cetatea Ciceului.

Septembrie 15 Soliman Magnificul ocupă Suceava, instalîndu-l ca domn pe Ștefan Lăcustă, care pretindea că este fiul lui Ștefan cel Mare, dar care, mai sigur, era fiul lui Alexandru și, deci, nepotul marelui voievod. Evenimentul marchează căderea Moldovei sub dominația otomană.

1541 O echipă de zugravi, condusă de meșterul Dragoș Coman din Iași, considerat cel mai înzestrat zugrav moldovean din secolul al XVI-lea, execută valoroasele fresce interioare și exterioare ale bisericii Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul din Arbore, ctitoria pârcălabului Luca Arbore.

Februarie 9 Petru Rareș îl înfrânge pe Alexandru Cornea în lupta de la Galați, ocupând pentru a doua oară tronul Moldovei.

1542, aprilie 24 Petru Rareș dăruiește Mănăstirii Putna satul Petrecanii.

1546 - 1547 Antonie Protopsaltul, profesor la școala muzicală de la Putna, scrie în această mănăstire un „voluminos op de cântări bisericești în limba greacă” (Ștefan Bîrsănescu), de fapt un manual de predare a muzicii psaltice, existent acum la Biblioteca centrală „Mihai Eminescu” din Iași.

1546, septembrie 2 - 3 Moare Petru Rareș, „vineri la miază noapte și cu cinste l-au îngropat în Mănăstirea Pobrata (= Probota), ce iaste făcută de dânsul, cu multă jale și plângere, ca după un părinte, carile n-au fost mai jos decât alții, ci au lățit hotarul țării...” (Grigore Ureche), îi succede la tron Iliaș, fiul său (1546 - 1551).

1547 Mitropolitul Grlgorie Roșca construiește pridvorul bisericii Sfântul Gheorghe de la Voroneț. Tot prin grija lui, se execută frescele exterioare ale acestui monument, celebre în toată lumea pentru frumusețea lor.

1550 Mitropolitul Teofan dispune executarea picturilor murale din pronaosul bisericii Sfântul Gheorghe de la Voroneț.

1552, aprilie 4 Alexandru Lăpușneanu dăruiește Mănăstirii Putna „suma de 100 de aspri din averea postelnicului Hrăbor, mort, fără copii”.

1554 Alexandru Lăpușneanu rezidește din temelii biserica Mănăstirii Bistrița, ctitoria străbunicului său Alexandru cel Bun.

1556, august 31 Alexandru Lăpușneanu dăruiește Mănăstirii Putna 100 de galbeni ungurești pentru pomeniri anuale.

1558, iulie 6 Alexandru Lăpușneanu scrie comunității ortodoxe din Lemberg - printre altele - să trimită la Suceava tineri pentru a învăța „cântarea grecească și sârbă”. Pe temeiul acestei știri și al unor manuscrise muzicale, precum și al unor documente din arhivele rusești, muzicologii au stabilit că la Mănăstirea Putna a existat, încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare, o școală muzicala „de bun renume și peste graniță”, care s-a impus lumii ortodoxe, având o influență indiscutabilă (...) asupra muzicii religioase rusești” (Gheorghe Ciobanu).

1561 Se construiește Mănăstirea Slatina, cea mai importantă ctitorie a lui Alexandru Lăpușneanu și unul dintre cele mai mari ansambluri mănăstirești din Moldova.

1563 Despot-vodă înființează Școala latină de la Cotnari (Schola latina).

1564, februarie 4 Într-o scrisoare a lui Grigore Dawm, „birăul Bistriței transilvănene, către Augustin Hedwig, judele Sibiului”, se relatează că o ceată de oșteni ardeleni a făcut tentativa de a prăda Mănăstirea Putna, dar n-au izbutit să ajungă până la ea din cauza troienelor.

Martie - 1568, Alexandru Lăpușneanu domnește pentru a doua oară în Moldova. Capitala țării se mută de la Suceava la Iași.

1568, martie Alexandru Lăpușneanu abdică în favoarea fiului său Bogdan, călugărindu-se apoi sub numele de Pahomie. În pomelnicul Mănăstirii Putna, scris din porunca mitropolitului Iacov în anul 1756, găsim, la fila 53, următoarea însemnare: „Monacii Pachomie. Acesta a fost Alexandru voievod (Lăpușneanul); și lăsând domnia s-au călugărit”.

1572, februarie - 1574, iunie Domnește în Moldova Ioan-vodă cel Viteaz, fiul lui Ștefăniță-vodă. Refuzând plata haraciului, el încearcă să recucerească independența Moldovei, nimicind o armată turco-munteană la Jiliște; este înfrânt însă la Roșcani și ucis. îi succede la domnie Petru Șchiopul.

1575, martie 30 Petru Șchiopul emite un uric „de întăritură șl de stăpânire sfintei Mănăstiri Putna pe satul Cuciurul, care sat iaste dat numitei mănăstiri danie de la mătușa Măriei Sale Roxanda, doamna lui Bogdan voievod”, fiul lui Alexandru Lăpușneanu.

1581 Din porunca lui Eustatie, episcop de Roman, ritorul și scholasticui Lucaci de la Mănăstirea Putna prelucrează în limba română Pravila lui Vasile cel Mare.

1582 - 1584 Frații Movilești ctitoresc Mănăstirea Sucevița, a cărei biserică va fi zugrăvită mai târziu (prin 1595 - 1596) de meșterii Ion și Sofronie. „Este considerată drept testamentul artei vechi moldovenești, fiind într-adevăr ultimul monument reprezentativ pentru stilul arhitectonic cristalizat în epoca lui Ștefan cel Mare, păstrător al ultimului ansamblu important de pictură murală legat de marea tradiție a secolului al XVI-lea” (Vasile Drăguț).

1588, octombrie 20 Petru Șchiopul dăruiește fostului mitropolit Anastasie satul Plescenții, cu clauza ca, după moartea acestuia, satul respectiv să treacă în proprietatea Mănăstirii Putna.

1589, iulie 10 Petru Șchiopul dăruiește Mănăstirii Putna satul Stăucenii „cu heleșteu și cu mori pe Sitna”.

1593, septembrie -- 1601, august 9 Domnește în Țara Românească Mihai Viteazul, strălucit voievod român, genial conducător de oști, aprig luptător pentru independența și unitatea țărilor române, biruitorul turcilor la Călugăreni, Giurgiu, Nicopole, Vidin și Cladova.

1595, ianuarie 12 Nicolas, un grec din Cotnari, dăruiește Mănăstirii Putna trei fălci de vie.

1596 - 1599 Ieremia Movilă înființează Episcopia ortodoxă de Huși.

1599, octombrie Mihai Viteazul învinge la Șelinbăr armata lui Andrei Bathory și intră apoi în Alba Iulia, aducând sub ascultarea sa întreaga Transilvanie.



SECOLUL XVII

1600, mai Cucerind și Moldova, Mihai Viteazul se proclamă, la Iași, „domn al Țării Românești și Ardealului și a toată Țara Moldovei”, realizând, pentru scurt timp, prima unire politică a celor trei țări românești.

1601, august 9 Din ordinul generalului imperial Gheorghe Basta, Mihai Viteazul este ucis pe Câmpia Turzii.

1602 Se construiește Mănăstirea Secu, ctitoria vornicului Nestor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche.

1606 Se brodează acoperământul de mormânt al lui Ieremia Movilă, remarcabilă creație a broderiei medievale românești.

1606 - 1609 Se construiește Mănăstirea Dragomirna, unul dintre cele mai prețioase ansambluri monastice din Moldova, ctitorie a mitropolitului Anastasie Crimca, fost călugăr la Mănăstirea Putna, unde își avea, de fapt, metania.

1613, ianuarie 11 Ștefan al II-lea Tomsa emite pentru Mănăstirea Putna un hrisov „de întăritură și de stăpânire pe satul Crasna (...) ce l-au cumpărat Filofei, episcopul Hușului, și l-au dat danie sfintei Mănăstiri Putnii”.

1616 Anastasie Crimca decorează Psaltirea, realizând splendide compoziții miniaturale, considerate capodopere ale genului.

1622, iunie 24 Ștefan al II-lea Tomșa scrie bistrițenilor că o ceată de răufăcători din Bistrița și din Moldova au prădat Mănăstirea Putna.

1628, ianuarie 12 Miron Barnovschi voievod recunoaște egumenului Mănăstirii Putna dreptul de jurisdicție asupra satelor acestei mănăstiri.

1632, septembrie - 1654, aprilie Domnește în Țara Românească Matei Basarab, ctitor de importante edificii, împodobite cu valoroase picturi murale.

1634, aprilie - 1653, iulie Domnește în Moldova Vasile Lupu, care ctitorește la Iași, între 1535 - 1639, Mănăstirea Trei Ierarhi, important centru de cultură al Moldovei medievale, înzestrat cu bibliotecă și tipografie, precum și cu o „școală mare domnească”, de limbă greacă și slavonă, menționată frecvent în istorie sub numele de Academia Vasiliană. Din vechiul ansamblu mănăstiresc s-au păstrat până în zilele noastre așa-numita „sală gotică” și biserica, cea din urmă constituind, prin armonia proporțiilor și prin bogăția decorațiilor sale sculpturale, una din realizările supreme ale arhitecturii românești din toate timpurile, creație de o frumusețe unică în lume, mărturie a fastului și rafinamentului ce domneau la curtea lui Vasile Lupu.

1642 - 1643 Se tipărește la Iași, în tipografia de la Trei Ierarhi, Cartea românească de învățătură sau Cazania mitropolitului Varlaam, oferită ca „dar și milă și pace și spăsenie a toată semenția românească, pretutindere ce se află pravoslavnici (...) ca să înțeleagă hiecine să învețe și să mărturisească minunate lucrurile lui Dumnedzău, cu mult mai vârtos limba noastră românească, ce n-are carte pre limba sa”.

1644 - 1647 Hatmanul Gavriil și soția sa Liliana ctitoresc Mănăstirea Agapia. Interiorul bisericii va fi pictat, in anii 1858 - 1860 de Nicolae Grigorescu, sporind faima acestui mare așezământ monastic.

1646, aprilie 1 Vasile Lupu voievod face danie Mănăstirii Putna „moșia sfântului Onufrie cu biserica cea zidită”.

1647 Moare cronicarul Grigore Ureche, autorul Letopisețului Țării Moldovei, de când s-au descălicat țara (...) până la Aron-vodă (1594), operă de o remarcabila valoare literară și documentară.

Aprilie 15 Vasile Lupu reîntărește Mănăstirii Putna dreptul de proprietate asupra munților și satelor din braniște.

1650 - 1653 Se reconstruiește, din porunca lui Vasile Lupu, biserica Mănăstirii Golia din Iași.

1653 Vasile Lupu voievod procedează la demontarea, până în temelii, a bisericii Mănăstirii Putna, în vederea restaurării ei, dar tulburările din țară nu i-au îngăduit s-o mai refacă decât până la nivelul ferestrelor.

Aprilie - septembrie Au loc luptele pentru domnie dintre logofătul Gheorghe Ștefan, ajutat de munteni și transilvăneni, pe de o parte, și Vasile Lupu, ajutat de cazacii ginerelui său, Timus Hmelnițki, pe de alta. Luptele se soldează cu detronarea lui Vasile Lupu, cu moartea lui Timus Hmelnițki și cu urcarea în tronul Moldovei a logofătului Gheorghe Ștefan (1653 - 1658), care va continua operația de refacere a bisericii de la Putna, fără s-o încheie însă nici el.

1660, ianuarie 10 Ștefăniță Lupu voievod, fiul lui Vasile Lupu, emite un hrisov prin care li se interzice pârcălabilor de Suceava amestecul în treburile Mănăstirii Putna.

1662 Potrivit pisaniei, refacerea bisericii de la Putna, inițiată de Vasile Lupu și continuată de Gheorghe Ștefan „s-a sfârșit în zilele lui Eustratie Dabija voievod”, care a domnit între anii 1661 - 1665.

Ianuarie 5 Eustratie Dabija emite o „carte domnească” pentru toți slujitorii „ca să lase foarte în pace casa și metohul sfintei Mănăstiri Putnii, ce are la târgul Șiretului”.

1664 Nicolae Milescu traduce integral în românește Vechiul Testament, după versiunea greacă intitulată Septuaginta.

1666, septembrie 10 Mănăstirea Putna primește de la Dumitrașcu diacul „viile lui ce erau în târg în Cotnariu (...), iară mănăstirea i-au dat niște vii ce erau la Iași, în dealul Copoului”.

1669 - 1672 Se construiește Mănăstirea Cetățuia de lângă Iași, ctitoria lui Gheorghe Duca-vodă. Picturile interioare, executate de zugravii Gheorghe, Mihai și Dima din Ianina, în colaborare cu zugravii Ștefan și Nicolae din Iași, sunt considerate „ultimul mare ansamblu de pictură murală din Moldova, executat în spiritul tradițiilor postbizantine” (Vasile Drăguț).

1669 Gheorghe Duca-vodă emite un hrisov prin care confirmă dreptul de proprietate veșnică al Mănăstirii Putna asupra unei case mănăstirești din Șiret.

1673 Se tipărește în Polonia, la Uniev, pe cheltuiala lui Ștefan Petriceicu, domnul Moldovei, Psaltirea pre versuri tocmită de mitropolitul Dosoftei, cea dintâi scriere versificată și tipărită în limba română. „Cu această remarcabilă operă, mitropolitul Moldovei, contemporan cu Miron Costin și emul al său, a dat primul serios impuls poeziei noastre culte, îmbogățind totodată și lirica anonimă, populară” (Al. Piru).

1675 Miron Costin termină de scris, la Iași, Letopisețul Țării Moldovei de la Aron-vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche vornicul de Țara de Gios (1595 - 1661).

1677 Miron Costin scrie în limba polonă Cronica țărilor Moldovei și Munteniei, demonstrând pe larg unitatea poporului român și latinitatea limbii sale.

1685 Miron Costin scrie De neamul moldovenilor, demonstrând în continuare, cu noi argumente, cu vigoare și mândrie patriotică, originea romană, latinitatea limbii și unitatea poporului român: „Biruit-au gândul - spune el - să mă apuc de această trudă, să scot lumii la vedere felul neamului, din ce izvor ce seminție sunt lăcuitorii țării noastre, Moldovei și Țării Muntenești și românii din țările ungurești, cum s-a pomenit mai sus, că toți un neam și o dată discălicați sunt...”.

1688, octombrie 28 - 1714, martie 24 Domnește în Țara Românească Constantin Brîncoveanu, domn luminat și profund patriot, martir al neamului românesc, în epoca sa, cultura și arta ajung la o mare înflorire, constituindu-se în binecunoscutul stil brâncovenesc.

1691 Ioan Sobieski, regele Poloniei, întreprinde o campanie de cotropire a Moldovei, asediind și cucerind cetatea Neamțului. Cu acest prilej este prădată și incendiată și Mănăstirea Putna.

1694 Constantin Brîncoveanu întemeiază Academia domnească de la Mănăstirea Sfântul Sava din București, memorabilă instituție de învățământ și cultură din sud-estul Europei.

1698, august Dimitrie Cantemir publică, la Iași, Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea sau giudețul sufletului cu trupul, considerată drept prima scriere filosofică românească.



SECOLUL XVIII

1707, februarie 5 Antioh Cantemir voievod scutește vecinii Mănăstirii Putna din satul Cuciur „de desetină, gorștină, conace, podvezi și de cai de olac și oprește starostelui de Cernăuți, deșugubinarilor și globnicilor intrarea în acel sat mănăstiresc, menținând însă jurisdicțiunea vornicului mare în cazuri de moarte de om”.

August 15 Mănăstirea Putna primește de la „Maria comisoaia și de la Irina stolniceasa (...) a lor dreaptă ocină și moșie un sat ce se cheamă Ciudiul, în ținutul Sucevei și cu șapte vecini”.

Decembrie 11 Mihai Racoviță voievod reîntărește privilegiul lui Antioh Cantemir, menționat mai sus, la 5 februarie 1707.

1708, ianuarie 16. Calistru, egumenul Putnei, cumpără de la Sanda Cluceroaia jumătate din satul Băhrînești.

1710, februarie 9 Nicolae Alexandru Mavrocordat cedează Mănăstirii Putna veniturile realizate din birul de la Cuciurul Mare.

Noiembrie 23 - 1711, iulie 11 Domnește în Moldova Dimitrie Cantemir, unul dintre cei mai mari cărturari ai epocii sale, voievod luminat, de formație enciclopedistă, autor al unor importante opere filosofice, istorice, literare, geografice, muzicologice etc. De numele său se leagă o nouă încercare de emancipare a Moldovei de sub dominația otomană, în alianță cu Petru cel Mare, dar trupele româno-ruse fiind învinse „de turci, la Stănilești pe Prut (18 - 22 iulie 1711), Dimitrie Cantemir este nevoit să se refugieze în Rusia, unde va trăi până la sfârșitul vieții (1723).

1711, octombrie 6 Impus de turci, Nicolae Alexandru Mavrocordat ocupă tronul Moldovei, marcând începutul domniilor fanariote în această țară.

1713, aprilie 4. Nicolae Mavrocordat scutește Mănăstirea Putna de plata desetinei pentru stupi.

1714, iulie 14 Dimitrie Cantemir devine membru al Academiei din Berlin, la cererea căreia va scrie, în 1716 Descripția Moldavie, considerată prima monografie geografică românească.

August 15 Sunt uciși, la Constantinopol, Constantin Brîncoveanu și fiii săi, Ștefan, Radu, Constantin și Matei. Voievodului martir îi sunt atribuite cuvintele: „Mai bine să mori de o mie de ori, dacă ar fi cu putință, decât să renegi credința strămoșească!”.

1716 Dimitrie Cantemir termină de scris, în Rusia, Creșterea și descreșterea curții otomane, operă de celebritate mondială.

1723, martie 17 Un hrisov emis de Mihai Racoviță voievod reia tradiția transmisă de Nicolae Costin cu privire la biserica de lemn de la Volovăț, atribuită lui Dragoș-vodă la Putna.

Noiembrie 11 Grigorie Apostol, bivvel paharnic, face danie Mănăstirii Putna moșia Șerpenii.

1726 Sub egumenul Dosoftei, se scrie la Sihăstria Putnei o Listviță, aflătoare acum la Mănăstirea Putna.

1729, aprilie 17 Grigore al II-lea Ghica poruncește starostelui de Cernăuți să îndepărteze târgoveții cernăuțeni care au intrat în hotarul Cuciurului, moșia Mănăstirii Putna.

Aprilie 23 Mitropolitul Gheorghie al Moldovei acordă ieromonahului Sila de la Sihăstria Putnei învoirea de a face un pelerinaj la Pecerscaia Lavra din Kiev.

Iulie 27 Grigore al II-lea Ghica împuternicește pe Macarie, egumenul Putnei, „ca să stăpânească vecinii din Ropce”.

1739 Un cutremur de pământ produce avarii bisericii Mănăstirii Putna, zidurilor de incintă și turnurilor din cele patru colțuri ale lor.

Septembrie. Potrivit unei relatări a lui Vartolomei Măzăreanu, „Moscalii, la ieșirea lor din Moldova, au prădat și Mănăstirea Putna...”.

1740 noiembrie 4 Printr-un hrisov emis de Grigore al II-lea Ghica se reconfirmă egumenului Mănăstirii Putna dreptul de jurisdicție asupra satelor aparținătoare acesteia.

1742 ianuarie 20 Fostul mitropolit Sava dăruiește Mănăstirii Putna satul Brătineștii.

Iulie 13 Printr-un hrisov emis de Constantin Mavrocordat, satele Vicovul de Sus și de Jos, Frătăuții Vechi și Noi, Camenca, Bahrineștii și Cupca, aparținând Mănăstirii Putna, sunt scutite de birul cailor de olac, adică de poștă.

1743 Ion Neculce termină de scris Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija-vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat, înserând la început O samă de cuvinte, respectiv, 46 de legende istorice printre care și cunoscuta legendă a întemeierii Mănăstirii Putna, lăsând aprecierea lor în seama cititorilor: „Cine va vre să le creadă, bine va fi, iar cine nu le va crede, iarăși bine va fi...” (Predoslovie). Cercetări au dovedit că în multe din ele se relatează fapte reale sau se pornește de la asemenea fapte.

1744 Episcopul Varlaam înființează tipografia de la Rădăuți.

Ianuarie 15 - 1745, august Egumenia Mănăstirii Putna aparține ieromonahului Iacov, viitorul mitropolit al Moldovei și restauratorul acestui așezământ.

1745, august 11 Iacov, egumenul Putnei, este ridicat la rangul de episcop al Rădăuților.

1750, noiembrie 14 Fostul egumen al Putnei și episcop de Rădăuți, Iacov Putneanul, devine mitropolit al Moldovei, începându-și marea operă de restaurare și reorganizare a Mănăstirii Putna, impulsionând considerabil viața spirituală a slăvitului așezământ ștefanian.

1753, februarie 28 Mitropolitul Iacov dăruiește Mănăstirii Putna ,,o pivniță de lemne, durată cu dugheni deasupra și cu tot locul ce cuprinde împrejur, care iaste în vatra târgului Botoșanii”.

Mai 10 Monahul Isaia dăruiește Mănăstirii Putna trei pogoane de vie „pe gârla Putnii”.

1754 Începe a se construi, din pietre de râu, bisericuța de la Sihăstria Putnei, pe locul unei biserici mai vechi de lemn. Potrivit pisaniei, care se păstrează acum la Mănăstirea Putna, această bisericuță „dinceput a fost făcută din lemn de Ilie Cantacuzino și s-au înnoit, făcându-se de piatră, în zilele măriei sale Constantin Racoviță voievod, cu mila a multor creștini, prin silința starețului Silași s-au sfințit de chir Dosoftei, episcopul Rădăuților, leat 7260 (= 1758)”.

1755 Este ridicat la rangul de arhimandrit monahul Vartolomei Măzăreanu, cărturar de seamă, „îndreptător al școalelor domnești, episcopești și mănăstirești” sub Grigore al III-lea Ghica, autor, traducător și editor de cărți bisericești și profane, membru al Academiei teologice din Kiev.

Mitropolitul Iacov Putneanul tipărește un abecedar intitulat „Bucvar sau începerea de învățătură celor ce vor să învețe carte cu slove slavonești”.

Februarie 5 Matei Ghica voievod emite un hrisov pentru Mănăstirea Putna, prin care: „opt vite să fie scutite de văcărit, patru sute de oi de gorștină, opt sute de vedre de vin de vădrărit, o mie de stupi de desetină și douăzeci de oameni de bir”.

1756, ianuarie 5 Mitropolitul Iacov și toți episcopii Moldovei scriu „o carte de blestem” împotriva oricui va încerca să atenteze la neatârnarea Mănăstirii Putna.

Iunie 15 Constantin Racoviță voievod acordă Mănăstirii Putna următoarele privilegii: „în toate săptămânile, marțea, să se facă zi de târg, în târgul Siretiului, și vama și mortăsăpia (= impozitul pe vânzarea mărfurilor) ce s-ar face pe vitele ce s-ar vinde să o ia sfânta Mănăstire Putna ca să fie acest venit pentru ceară și untdelemn și tămâie de treaba bisericii; în tot anul să se deie acestei mănăstiri 150 drobi de sare de la ocnă; braniștea, adică munții ce sunt împrejurul mănăstirii, să fie stăpânită de părinții călugări, după hotarele bătrâne; 11 oameni străini pescari să fie fără de bir și peștele ce vor da la mănăstire să fie în pace de toată vama; satele mănăstirii să nu fie supărate despre toți judecătorii și globnicii; să-i judece numai egumenul, afară de moarte de om și de furtișag”.

Octombrie 25 Mitropolitul Iacov face danie Mănăstirii Putna o candelă de argint.

Noiembrie Din dispoziția mitropolitului Iacov, ieromonahul Natanail Dreteanul din Pașcani scrie „un protesis sau pomealnic al Mănăstirii Putna după izvodul pomealnicului celui vechi care se află în acea mănăstire”.

1756 - 1760 Prin grija mitropolitului Iacov Putneanul, la Mănăstirea Putna se execută importante lucrări de restaurare.

1757, ianuarie 15 Mitropolitul Iacov cedează Mănăstirii Putna cinci pogoane de vie din proprietatea mitropoliei, „ce au fost de la Teodor Botezatu... iară mănăstirea au dat mitropoliei șapte pogoane la Miroslava”.

Martie 20 Mitropolitul Iacov acordă arhimandritului Vartolomei Măzăreanu și egumenului Calistrat de la Putna dreptul de a sluji cu nebederniță, cruce pectorală și cârjă arhierească „și încă cuviosul arhimandrit să aibă voie a sluji și cu arhimandritească mitră, ce se află la numita mănăstire”.

Iunie Vartolomei Măzăreanu întreprinde o călătorie la Kiev, însoțit de Calistru, ieromonahul Putnei, și de Mihail, ieromonahul Sihăstriei Putnei. Făcând o impresie foarte bună confraților săi kieveni, este ales „mădular” al Academiei teologice din acest oraș. Aduce de acolo 86 de icoane, doi prapuri bisericești, „iară pentru călugări rase și metanii de muhaer”.

Decembrie 1 Monahul Daniil Nacul, feciorul lui Gavrilaș Nacul, face danie Mănăstirii Putna jumătate din. satul Carapciul.

1758 Tătarii năvălesc pentru ultima oară în Moldova, prădând și pârjolind o mare parte a țării.

Martie 20 Pe temeiul unei scrisori, cu această dată, adresată de mitropolitul Iacov către Venedict, egumenul Putnei, și al unor însemnări făcute mai târziu de Vartolomei Măzăreanu în Catastih de toate scrisorile sfintei Mănăstiri Putnii, se poate conchide că Dumitru Lascarache, ispravnicul Sucevei, a deschis mormântul lui Ștefan cel Mare, din porunca lui Scarlat Ghica voievod, dând - pe bază de izvod -- „cele ce s-au găsit în mormânt (...), în mâna părinților”.

1759 Prin grija mitropolitului Iacov, se construiesc în incinta Mănăstirii Putna chilii de lemn pentru călugări și egumen, precum și un paraclis, tot de lemn, cu hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Februarie 10 Mănăstirea Putna face schimb de moșii cu mitropolia: prima cedează mitropoliei satele Sinești, Onicicani și Podobiți, primind în schimb de la aceasta satele Vlădeni, Sârbi, Românești și Averești.

1760 „Dascălul românesc Euloghie” termină de tradus la Mănăstirea Putna, Viața sfinților, în cinci volume.

Demisionând, mitropolitul Iacov se retrage la Mănăstirea Putna, îngrijindu-se în continuare de restaurarea și întreținerea acestui așezământ.

1761 La inițiativa și prin grija fostului mitropolit Iacov, se sapă fântâna din incinta Mănăstirii Putna, existentă - în funcție - și astăzi.

Potrivit inscripției, „Ieroschimonahul și starețul Sila” face „la sahastria Putnei” clopotul numit Micul, de 102 kilograme, existent în prezent la Mănăstirea Putna.

Martie 1 Vartolomei Măzăreanu scrie Istorie pentru sfânta Mănăstire Pufaia.

August 16 Grigore Hăjdău face danie Mănăstirii Putna satul Iordăneștii „ce iaste în ținutul Sucevii, pe apa Siretiului”.

1762 Arhimandritul cărturar Vartolomei Măzăreanu este ales egumen al Putnei.

Mai 19 Iordache Cantacuzino, bivvel spătar, dăruiește Mănăstirii Putna moșia Văratecul.

1764 Vartolomei Măzăreanu întocmește un „catastih de toate scrisorile sfintei Mănăstiri Putna, care erau amestecate într-un săcriu (...), puind deosebi fieștecare scrisoare a fieștecărei moșii și trebuință și care după care s-au făcut, dintru care foarte pre lesne să poată afla orice scrisoare ar trebui”.

Ianuarie 20 Fostul mitropolit Iacov întocmește un catastih cu „cheltuiala toată câtă au făcut cu toate înnoirile și daniile în numita Mănăstire” Putna, totalizând 10.351 lei și 11 bani, „deosebit de alte lucruri ce au mai dat”.

Iunie 29 Grigore al III-lea Ghica emite un hrisov prin care călugării Mănăstirii Putna sunt supuși la plata gorștinei pentru albinărit.

1765 Fostul mitropolit Iacov înființează la Mănăstirea Putna „o scoală superioară de teologie pentru pregătirea clerului din Moldova și o Academie duhovnicească după modelul Academiei duhovnicești a mitropolitului Petru Movilă de la Kiev, pe care a pus-o sub conducerea învățatului și harnicului său ucenic, ieromonahul, apoi arhimandritul și egumenul Putnei, Vartolomei Măzăreanu” (Ioan T. Rămureanu).

1768, martie 1 Vartolomei Măzăreanu termină de tradus, din slavonă în română un Panahidnic, justificând în felul următor traducerea acestuia și, în general, vasta sa activitate de traducător: „...dară fiindcă nu fieștecarele din părinți poate să înțeleagă limba slavonească și pentru ca să nu să facă vreo sminteală în ceva, iară mai ales la panahida cea mare ce se face pentru pomenirea ctitorilor și a tuturor pravoslavnicilor creștini, iată că din toată osârdia me și cu curată inimă m-am silit și le-am scos pre limba moldovinească”.

1769 La îndemnul lui Iacov Putneanul, Vartolomei Măzăreanu traduce în românește Orânduiala chipului celui mare îngeresc.

1772 Vartolomei Măzăreanu scrie Condica Soleai, în care, printre altele, înfierează „stăpânirea cea cumplită a turcilor”.

1774, iunie 24 Divanul Moldovei hotărăște scutirea călugărilor de la Mănăstirea Putna de plata desetinei pe albinărit.

1775, mai 7 Cu acordul Porții, Imperiul habsburgic răpește Moldovei Bucovina, în legătură cu acest fapt, însăși împărăteasa afirma într-o scrisoare către cancelarul imperial Wenzel Kaunitz: „Suntem nedrepți în ceea ce privește afacerile moldovene (...). Mărturisesc că nu știu cum ne vom descurca, însă cu greu va fi să ne descurcăm într-un chip onorabil”.

August 15 Vartolomei Măzăreanu termină de scris Condica sfintei Mănăstiri Voronețul, relatând, între paginile 183 - 216, „Domnia lui Ștefan Voievod cel Viteaz, ctitorul sfintei Mănăstiri Voronețului și a altor multe sfinte mănăstiri și biserici”.

1776, mai Starețul Sila dimpreună cu „toți frații smeriți” de la Sihăstria Putnei redactează o scrisoare către Iosif al II-lea, coregent pe atunci al mamei sale, Maria Tereza, plângându-se că „viind cinstiții (!) ostași și slujitorii împărăției (...) și luând această parte de loc, unde este și sfânta Săhăstria noastră, sub stăpânirea împărăției (...), îndată ne-au foarte supărat și pe noi smeriții bătrâni”. De aceea, auzind ei că împăratul este „foarte bun și milostiv și mare iubitor de Christos”, îi cer „zece oameni scutelnici”, scutire de vamă la vinul pe care-l aduc lor credincioșii și iertare pentru „dajdia stupilor, ce se numește desiatina”. Scrisoarea se păstrează, împreună cu plicul, la Mănăstirea Putna, ceea ce înseamnă că expedierea ei a fost oprită.

1777, ianuarie Vartolomei Măzăreanu scrie la Putna o Panahidă, „tălmăcită de pe slavonie”, care se află acum în biblioteca Mănăstirii Secu.

Ianuarie 22 Fostul mitropolit Iacov dăruiește Sihăstriei Putnei o prisacă de o sută de stupi, la Stânca.

Octombrie 12 Determinați de austrieci, turcii îl asasinează la Iași, într-o casă din Grădina Beilicului, pe Grigore al III-lea Ghica, domnul Moldovei, care protestase vehement împotriva răpirii Bucovinei. Mihai Eminescu a cules și a publicat mai târziu o legendă, în care se spune că, la miezul nopții din 12 - 13 octombrie 1777, „în vechiul locaș de odihnă al Marelui Ștefan Vodă s-au arătat semne (...) Buga, clopotul cel mare, a început să sune de sine, întâi încet, apoi tot mai tare și mai tare. Călugării treziți din somn se uitară în ograda mănăstirii (...) Biserica se lumina de sine înăuntru de o lumină stranie și nemaivăzută. Călugării coborâră într-un șir treptele chiliilor, unul deschise ușa bisericii... In acea clipă clopotul tăcu și în biserică era întuneric des. Candela de pe mormântul lui Vodă se stinsese de sine, deși avusese untdelemn îndestul. A doua zi portretul voievodului Moldovei era atât de mohorât și de stins, încât pentru păstrarea memoriei lui, un călugăr ce nu știa zugrăvia a făcut copia ce există astăzi”.

1778 Vartolomei Măzăreanu întreprinde importante reparații și modificări la vechea biserică de lemn atribuită lui Dragoș: se repară acoperișul, se înlocuiește catapeteasma, se adaugă pridvorul șt absidele laterale, se scot stranele vechi și se fac altele noi, care sunt plasate în spațiile absidelor adăugate. Astfel, vechea structură planimetrică a monumentului este în bună măsură modificată.

Din dispoziția lui Dosoftei, episcopul Rădăuțiului, Vartolomei Măzăreanu traduce în românește Patimile sfântului Gheorghe și Panahidic sau slujba cea mare a parastasului.

Mai 15 Moare la Putna Iacov, fostul egumen al mănăstirii, fost episcop de Rădăuți și mitropolit al Moldovei, „înnoitorul acestei sfinte mănăstiri (...) carele din schimă s-au numit Evtimii”. Este înmormântat în pridvorul bisericii, pe latura sudică a acestuia, alături de „Adrian ieroschimonah și Mariana monahia”, părinții săi „după trup, ale cărora oasele s-au adus aicea la anii 7266, 20 ianuarie (= 1758)”.

1779, ianuarie 1 În Diata pe care și-o face, Vartolomei Măzăreanu relatează laconic că, pe lângă altele, a construit, în preajma bisericii de lemn de la Putna, „chilii pentru mine, chilie pentru prosforință, o școală mare și o scoală mică, tot subt un acoperământ”.

Februarie. Starețul Sila, se adresează cu o scrisoare deschisă către credincioșii ortodocși din Bucovina, arătând situația critică a „smeriților bătrâni” de la Sihăstria Putnei, sub ocupația habsburgică, și apelând, totodată, la bunătatea lor, ca să-i miluiască „cine cu ce și cu cât se va îndura, ori cu bani, ori cu pine, ori cu ce le va da mâna din cele ce le-au dat Dumnezeu”.

1783 Vartolomei Măzăreanu traduce Esopici după Cartea Ezop tipărită în Sanctipiterburg.

Habsburgii expropriază și desființează toate schiturile și mănăstirile din Bucovina, cu excepția mănăstirilor Putna, Sucevița și Dragomirna.

Ieroschimonahul Natan, starețul de la Sihăstria Putnei, dimpreună „cu toți bătrânii și smeriții săhastri”, se adresează cu „o carte de milostenie” tuturor „fiilor bisericii Răsăritului”, cerându-le să sprijine schitul. Se afirmă în acest apel că Sihăstria Putnei „este așezată și făcută aice, la acest loc înstreinat și înde părtat de lume, între munți, pe apa Putnei, în zilele răposatului întru fericită veșnică pomenire Ștefan voievod cel Bun și Viteaz, la anul de la Christos 1486”, aserțiune verosimilă dar neconfirmată documentar.

Ianuarie 23 Printr-un decret imperial se hotărăște ca toate eparhiile greco-ortodoxe din Bucovina și Dalmația să se constituie într-o arhiepiscopie cu reședința la Cernăuți.

Aprilie 23 Moare Sila, fostul stareț al Sihăstriei Putnei. Sub urmașul său Natan, schitul începe să se ruineze.

Decembrie 26 Moare Natan, starețul de la Sihăstria Putnei, „și cu el cel din urmă stareț de sihăstrii din Bucovina” (Simeon Reli).

1785, august 27 - decembrie 28 Se „dezridică” Sihăstria Putnei, părinții de aici - doi ieroschimonahi și patru călugări de rând - fiind transferați la Mănăstirea Putna, unde se aduc și cele mai multe din obiectele de preț ale schitului: vesminte, cărți, vase de cult, documente, inscripții etc.

1788, martie 12 Dositeiu, episcopul Bucovinei, confirmă egumenului Mănăstirii Putna privilegiul de a purta bederniță, cruce pectorală, mitră și cârjă, justificând în felul următor această confirmare: „De vreme ce sfânta Mănăstire Putna, precum înainte vreame, așa și acum, după noul regulament al clirosului Bucovinei, rămâne neclătită în rangul său, adică mănăstirea cea întâi aceștii țări și fiindcă ctitorescul așezământ și protia (= întâietatea) ei, ce să arată mai sus, nici împotriva pomenitului regulament nu este, pentru aceea să întărește și despre partea noastră și dăruim o cârjă arhimandriască, care să fie pentru igumenii Putnii, lângă celelalte podoabe ce sunt pomenite mai sus, la țeremoniile bisericești...” (Arhiva Mănăstirii Putna, ds. 1/1788, fi l și 4 verso).

1789, mai 4 În urma hotărârii Consistoriului episcopal din Cernăuți, catapeteasma și stranele bisericii de la Sihăstria Putnei se transferă la biserica din Mamaeștii Noi, ctitorită în 1773 de Dositeiu, episcopul Rădăuțiului pe atunci, „în Vadul Vlădicăi de lângă Rădăuți”.

1790 Moare Vartolomei Măzăreanu.



SECOLUL XIX

1803 Mitropolitul Veniamin Costache, animator de seamă al culturii românești, pune bazele Seminarului teologic de la Socola, unde va învăța mai târziu și marele nostru povestitor Ion Creangă.

1808 Se construiește Mănăstirea Văratec, monument eclectic, de confluență a vechiului stil arhitectonic moldovenesc cu cel neoclasic.

1821, ianuarie 23 Tudor Vladimirescu lansează cunoscuta sa proclama ție, intitulată Fraților locuitori ai Țării Românești, eveniment ce anunță începutul mișcării revoluționare pe care a condus-o și care, la rândul ei, marchează - prin obiectivele sociale, politice și economice urmărite - intrarea țărilor române într-o nouă epocă istorică: epoca modernă.

1822 iulie 1 Poarta numește pe Ioniță Sandu Sturdza domn al Moldovei și pe Grigore Ghica domn al Țării Românești, restabilind astfel domniile pământene.

1834 Se construiește crucea memorială din aleea care duce spre poarta de intrare în incinta Mănăstirii Putna, având săpata, pe fața dinspre răsărit, următoarea inscripție, în limba română, cu litere chirilice: „Cruce zidită cu cheltuiala arhimandritului și egumenului Ghenadie Pleatov Mănăstirii Putnii, în stăpânirea împăratului Franz I. Doamne miluiește. Anul 1834”.

1843, noiembrie 24 Mihail Kogălniceanu inaugurează, la Academia Mihăileana, cel dinții curs de istorie națională, rostind memorabilul Cuvânt de deschidere, una dintre cele mai vibrante lecții de patriotism românesc. „Inima mi se bate - spunea ilustrul orator - când aud rostindu-se numele lui Alexandru cel Bun, lui Ștefan cel Mare, lui Mihai Viteazu, și nu mă rușinez să vă spun că acești bărbați, pentru români, sunt mai mult decât Alexandru cel Mare, decât Hanibal, decât Cezar. Aceștia sunt eroii lumii, pe când cei dintâi sunt eroii Patriei mele. Pentru mine, bătălia de la Războieni are mai mult interes decât lupta de la Termopile și izbânzile de la Rahova și Călugăreni îmi par mai strălucite decât acelea de la Maraton și Salamina, pentru că sunt câștigate de către români. Chiar locurile Patriei mele îmi par mai plăcute, mai frumoase decât locurile cele mai clasice. Suceava și Tîrgoviște sunt pentru mine mai mult decât Sparta și Atena. Baia, un sat ca toate satele pentru străini, pentru români are mai mult preț decât Corintul, pentru că în Baia, avanul rigă al Ungariei, Matei Corvinul, viteazul vitejilor, craiul crailor, cum zicea Sixt al IV-lea, rănit de sabia moldoveană, fu pus în fugă și uită drumul Patriei noastre!”.

1845 - 1852 Mihail Kogălniceanu publică la Iași, în trei volume, Letopisețele Țării Moldovei,

1848 Au loc în Moldova, Muntenia și Transilvania, ca și în unele țări ale Europei occidentale, ample mișcări revoluționare cu caracter burghezo-democratic. „Revoluția generală fu ocazia, iar nu cauza revoluției române, preciza Nicolae Bălcescu. Cauza ei se pierde în zilele veacurilor. Uneltitorii ei sunt optsprezece veacuri de trude, suferințe și lucrare a poporului român asupra lui însuși”.

1852 - 1856 Se mută latura nordică a zidului de incintă cu 25 de metri mai la nord și se demolează următoarele construcții din Mănăstirea Putna: turnul rectangular de pe latura estică și clopotnița din colțul nord-vestic, ambele din epoca lui Ștefan cel Mare; turnurile din colțurile incintei, clădirea ctitoriei de pe latura sudică, reședința egumeniei și paraclisul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ambele de lemn, de pe latura vestică, precum și chiliile de lemn ale călugărilor, de pe latura nordică, în locul lor se construiesc: o clopotniță provizorie, pe latura de est; o clădire lungă de 46,50 metri, pe latura de sud, fără etaj; altă clădire fără etaj lungă de 42,50 metri, pe latura nordică și o clădire cu etaj, pe latura vestică, pentru egumenie, la care se atașează un nou paraclis, de zid, cu același hram al Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

1856, noiembrie 11 - 17 În urma unor demersuri mai vechi, întreprinse de egumenul Artimon Bortnic, pe lângă Consistoriul episcopal din Cernăuți, autoritățile austriece din Bucovina procedează la deschiderea și cercetarea mormintelor voievodale din biserica Mănăstirii Putna.

1857, octombrie 7 Mihail Kogălniceanu rostește în Divanul ad-hoc al Moldovei memorabilul discurs, în care, printre altele afirma: „Dorința cea mai mare, cea mai generală, aceea hotărâtă de toate generațiile trecute, aceea care este sufletul generației actuale, aceea care, împlinită, va face fericirea generațiilor viitoare, este Unirea Principatelor într-un singur stat”. La propunerea sa. Divanul ad-hoc votează Unirea...în virtutea identității de origine, de nume, de limba, de istorie, de instituții, de legi și de obiceiuri”, se proclamă ființa politică și națională a Principatelor, ,,dritul lor de state suverane și Unirea ca o necesitate de a garanta aceste drituri” (Apud Al. Zub. Mihai Kogălniceanu, biobibliografie).

1859, ianuarie 24 Colonelul Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Munteniei, după ce fusese ales, mai întâi, domn al Moldovei, în ziua de 5 ianuarie 1859, la Iași. Se înfăptuiește astfel, prin această dublă alegere, Unirea celor două Principate Române, Unire care se va consolida și desăvârși treptat pe parcursul domniei sale. Într-o Proclamație către toți românii din Principatele Unite, datată 11/23 decembrie 1861, Alexandru Ioan Cuza declara: „Unirea este îndeplinită, naționalitatea română este întemeiată ! (...). în zilele de 5 și 24 ianuarie ați depus toată a voastră încredere în alesul națiunei, ați întrunit speranțele voastre într-un singur domn: alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie”. Cu prilejul acestui crucial eveniment din viața poporului nostru, Alexandru Papiu-Ilarian constata că „Românii din Transilvania numai la Principate privesc” și că atunci „când s-a ales Cuza domn, entuziasmul la românii din Transilvania era, poate, mai mare decât în Principate”. Constatarea are semnificații anticipative pentru evoluția ulterioară a evenimentelor istorice din țara noastră.

1866, iulie 30 - 1878 Egumenia Mănăstirii Putna aparține arhimandritului Arcadie Ciupercovici, viitor arhiepiscop al Cernăuțiului și mitropolit al Bucovinei și Dalmației. Pe vremea stăreției sale, are loc - în 1871 - marea serbare de la Putna, prilejuită de aniversarea a patru sute de ani de la sfințirea bisericii.

1867, august 15 Poetul junimist Samson Bodnărescu, originar din Voitinel, participă la hramul Mănăstirii Putna, relatând mai târziu - în Reminiscențe din Putna, Iași, 1869 - că egumenul Arcadie Ciupercovici a organizat cu acest prilej „serbarea unui jubileu în amintirea marelui erou național Ștefan (...), pe spezele preacuvioșiei sale”. Rostind o vibrantă cuvântare, Arcadie Ciupercovici ar fi spus, printre altele: „Patru sute de ani numărăm noi astăzi de când domnitorul Moldo-României, Ștefan cel Mare, a ridicat acest templu dumnezeesc, spre a mulțumi creatorului cerului și pământului pentru laurele de învingere câștigate asupra dușmanului. Patru sute de ani a fost acoperit cu vălul tăcerii acest sfânt loc, unde nimene n-a ridicat glasul, în auzul tuturora, ca semn de mulțămire în aducerea aminte a acestui glorios bărbat, al căruia nume în noi toți deșteaptă o adâncă recunoștință, o admirație generală pentru faptele cele nemuritoare ce le-au adus pe altarul patriei, al națiunii sale și al credinței drept-măritoare”. În timp ce rostea aceste cuvinte - precizează Samson Bodnărescu - egumenul „se afla față-n față cu portretul Domnului Ștefan cel Mare, ce era anume împodobit pentru această serbare”.

1868, iunie Se înființează Societatea literară și științifică a românilor din Viena, funcționând concomitent cu Societatea studențească științifică și socială „România”, de asemenea din Viena. Ambele erau conduse de un Comitet provizoriu, în sânul acestor societăți studențești s-a născut ideea serbării de la Putna, care va avea loc în 1871.

1869, octombrie Abia sosit la Viena, Mihai Eminescu se înscrie în ambele societăți, susținând fuzionarea lor „într-un corp mare și activ sub denumirea de România Jună”, deoarece, arăta el, „noi vrem să croim (...) acestei societăți o haină mai largă, în care să-ncapă toată lumea românească din Viena”.

Decembrie 25 Comitetul provizoriu al celor două societăți ale studenților români din Viena lansează un apel către toți colegii lor conaționali, de la universitățile din București, Iași, Paris, Viena, Torino, Berlin, Pesta, Pisa și de la academiile din Sibiu, Oradea, Cluj, Cernăuți, Arad și Blaj, ca să contribuie - cu mijloace materiale și morale - la realizarea unei întruniri „a tinerimii române de pretutindeni într-o serbare națională”, care nicăieri nu va putea fi „mai demnă și mai festivă” decât „la mormântul lui Ștefan cel Mare, în Mănăstirea Putnei, cu ocaziunea hramului bisericesc”, ce urma să aibă loc la 15 august 1870, când trebuie să se celebreze și împlinirea a patru veacuri de la sfințirea lăcașului. Se argumenta că „Fiecare națiune, care are conștiință de existența și misiunea sa, pune preț, înainte de toate, în memoria trecutului său”, că ceea ce trebuie să se urmărească este „consolidarea noastră națională”, în care scop este imperios necesar să conlucrăm, „să ne coadunăm din toate unghiurile spre a ne cunoaște unii pe alții, a ne uni în cuget și simțiri, a ne coînțelege despre interesele noastre comune, pentru care suntem și existăm, pentru progres și cultură națională”. Proiectarea unei asemenea întruniri la mormântul lui Ștefan cel Mare avea un mobil pilduitor, marele voievod fiind considerat „primul erou național”, iar epoca sa „pagina cea mai strălucită din istoria română”, fapt pentru care „mormântul lui ar trebui să fie Mecca fiecărui român”.

În semn de pietate și amintire, Comitetul provizoriu era de părere să se depună, cu acest prilej, pe mormântul slăvitului domn „O urnă antică romană, de argint, cu inscripțiunea: Eroului, Învingătorului, Spaimei neamurilor, Scutului creștinătății, Apărătorului culturii, Mândriei națiunii române, Lui Ștefan cel Mare și Bun, Junimea română academică, An. MDCCCLXX (= 1870)”. Se avansa, de asemenea, ideea organizării - cu același prilej și în același loc - a „unui congres de studenți români de pretutindene”, al cărui program urma să fie stabilit de „comitetul aranjator al serbării”. Apelul este semnat de Petru Pitei, președinte, Gabriel Băleanu, secretar, și Emil Cozub, în numele membrilor.

1870, ianuarie 16 Primind Apelul studenților români din Viena, studenții din Iași organizează o întrunire, în cursul căreia aprobă acest document și desemnează membrii Comitetului local de sprijinire a serbării de la Putna.

Februarie 5 în ziarul „Traian” se publică răspunsul entuziast al Comitetului studenților din București la Apelul lansat de colegii lor din Viena. Ei declară că aderă ,,cu toată inima” și că vor contribui „cu tot devotamentul” la izbânda serbării de la Putna, „cel mai frumos și cel mai nobil mijloc, prin care, departe de orice pasiune nedemnă, se va demonstra cu tărie, cum înțelege junimea a-și împlini sacra datorie către istoria neamului său”.

Martie Primind răspunsuri afirmative și entuziaste de la majoritatea studenților români de pretutindeni, care și-au constituit neîntârziat propriile lor comitete pentru sprijinirea serbării de la Putna, studenții români din Viena aleg un Comitet central de coordonare a comitetelor locale, redactând și lansând un nou apel către toți membrii acestora. Se făcea, mai întâi, cunoscut că „Pentru prima oară junii români de la toate academiile și universitățile române și străine au decis a se întruni la o comună serbare românească pre pământul clasic al Bucovinei...” și se apela, în încheiere, „ca deplină încredere”, la toți „inteligenții patrioți români” să dea „sprijinul moral și material junimii române ca să poată aranja o festivitate demnă de poporul român”. Acest Apel este semnat de Nicolae Teciu, președinte, Mihai Eminescu, secretar și Petru Pitei, casier.

Aprilie 26 Studenții români din Paris publică în ziarul „Românul” răspunsul lor la apelurile studenților conaționali din Viena, declarând că și ei sunt „frământați de realizarea aceluiași ideal politic, consumați de aceleași aspirațiuni, răpiți de aceleași speranțe”, că și ei văd în Ștefan cel Mare o figură „supremă (..,), un geniu superior (...), un om-secol (...), concepțiunea unei singure Romanii”. În consecință au strâns și au trimis la Viena, pentru serbarea de la Putna, 850 lei noi.

Mai 25 Comitetul central al studenților români de la Viena, strâmtorat de insuficiența fondurilor colectate, lansează un nou apel „către toți românii bine simțitori, rugându-i ca să sprijinească această întreprindere a tinerimii române”, care „a decis să aranjeze (...) o serbare seculară în Mănăstirea Putna, cu o solemnitate demnă de măreața umbră și memoria primului nostru erou național”. Acest apel este semnat de Nic. Teclu, președinte, Gabriel Băleanu, secretar, și Petru Pitei, casier.

Mai 30 Comitetul central al studenților români de la Viena adresează un apel către doamna Maria C. A. Rosetti, rugând-o să constituie „un consiliu de doamne române” pentru executarea „învelitoarei decorative ce se va depune pe urna votivă și să sprijine această propunere cu toate forțele morale și materiale” de care dispune. Acest apel este semnat de Nicolae Teclu, președinte, și Ieronim G. Barițiu, secretar. Apeluri asemănătoare au fost adresate și „doamnelor române” din celelalte provincii ale țării. Maria Rosetti a răspuns Comitetului central de la Viena că „imediat după primirea scrisorii s-a adresat unor doamne, apoi lui Papiu Ilarian, Alexandrescu-Urechea și pictorului Grigorescu, cari toți au promis concursul lor”.

Iunie 18 „Curierul de Iassi” publică apelul doamnei Elena Istrati către doamnele române din Iași pentru a contribui la confecționarea „învelitoarei decorative a urnei ce se va depune pe mormântul lui Ștefan cel Mare în ziua de 15 august viitor”, afirmând că „Misiunea noastră (a femeilor române) în această epocă de regenerare a României (...) impune datoria de a participa la lucrările care tind la afirmarea națiunii române”.

Iunie 30 Un apel asemănător se lansează și la Cernăuți, exprimându-se convingerea că „Doamnele din Bucovina, care s-au deosebit purure prin simțemintele și sacrificiile lor patriotice (...), se vor însoți prin subscrierea propusă, cu pioasă recunoștință și mulțămire sufletească, la serbarea de amintire a eroului și binefăcătorului nostru, amintire de glorie nepieritoare și de mândrie națională”. Ele au comandat executarea „învelitoarei decorative” unei firme specializate din Viena.

Iulie 1 Comitetul central de la Viena apelează la Societatea Astra din Sibiu și la Societatea pentru cultură din Cernăuți, ca să sprijine bănește organizarea serbării de la Putna, dar demersul acesta eșuează în răspunsuri negative.

Iulie 8 Cavalerul de Myrbach, guvernatorul Bucovinei, ordonă lui Oreste Renney, prefectul Rădăuțului, să supravegheze pregătirea și desfășurarea serbării de la Putna.

Iulie 11 Comitetul central de la Viena îi trimite la Putna pe Emanuel Logoteti, Gabriel Băleanu și Ioan Volcinschi pentru a face pregătiri în vederea plănuitei serbări. Ei au angajat aici lucrări efective între 25 iulie - 5 august.

Iulie 25 Arcadie Ciupercovici, egumenul Mănăstirii Putna, solicită Consistoriului mitropolitan de la Cernăuți fonduri suplimentare pentru a face față cheltuielilor extraordinare pe care le va impune organizarea hramului de la 15 august 1870, fiind vorba acum și de prăznuirea a patru secole de când s-a sfințit această mănăstire, ceea ce va atrage un număr sporit de oaspeți.

August 8 Din cauza războiului franco-prusac, care începuse de circa trei săptămâni, „Comitetul central pentru serbarea de la mormântul lui Ștefan cel Mare, față cu situațiunea actuală critică, decide amânarea festivității pe 15 / 27 august 1871”.

August 9 Dintr-un raport al Comitetului central de la Viena, rezultă că, pentru serbarea de la Putna, s-a adunat, până la această dată, suma de 31 napoleoni, 17 galbeni și 3648 de florini, din care s-au cheltuit circa 1400 de florini pentru executarea urnei votive, de argint, și câteva sute de florini cu executarea porticului festiv început la Putna. Restul s-a depus pe libret la Banca românească „Perlea și Murășanu”, care, dând în curând faliment, nu a mai fost capabilă să restituie banii.

August 12 Membrii delegației studențești de la Putna comunică, la rândul lor, publicului român că, din ordinul Comitetului central de la Viena, lucrările începute la Putna sistează, deoarece serbarea se amână peste un an, deși convingerea lor „era în contra unei amânări pe la anul, tocmai din cauze politice, materiale și înainte de toate, morale”.

August 14 - 16 Primind fonduri suplimentare de la Consistoriul mitropolitan din Cernăuți, egumenul Arcadie Ciupercovici organizează hramul Mănăstirii Putna cu un fast deosebit, in stil mare, potrivit aniversării a patru sute de ani de la sfințirea acesteia”. Trei salve de treascuri (un fel de tunulețuri primitive) au vestit începutul hramului; s-au aprins focuri pe vârfurile munților din jur și la poarta mănăstirii; au sunat clopotele; s-a arborat în fereastra chiliei egumenului portretul ecvestru al lui Ștefan cel Mare; s-au distribuit litografii cu chipul marelui voievod, executate de colonelul Alexandru Gh. Asachi; s-au oficiat servicii religioase și procesiuni în jurul bisericii; un cor a intonat „cântece religioase și naționale”; s-au rostit cuvântări și s-au recitat poezii patriotice; au fost ospătați toți oaspeții, iar la urmă, „fiecare vizitator primi ca amintire un colac și o luminare”.

1871, aprilie 8 Societatea literară și științifică a românilor din Viena fuzionează cu Societatea studențească științifică și socială „România”, intitulându-se România Jună.

Mai 25 „Comitetul central pentru serbarea întru memoria lui Ștefan cel Mare” convoacă adunarea studenților români din Viena, raportând amănunțit asupra situației financiare în care se afla. Din tot ce se adunase - peste patru mii de florini - nu mai rămăsese decât urna votivă de argint și „un fond disponibil în casă de 216 florini și 41 cruceri”. Comitetul concluzionează că, numai cu atât, „greu va cuteza a purcede la aranjarea unei serbări care să fie demnă de însemnătatea care ar trebui să o aibă”, propunând - în consecință - renunțarea la ea. Dar, afirma George Călinescu, „Grupul fanaticilor, din care făceau parte Eminescu și Slavici, primiră cu indignare această propunere. Slavici vorbi colegilor mai tineri despre mama Roma, despre divul Traian, Muciu Scevola, Decebal, Ștefan; despre Rovine, Războieni, Călugăreni..., iar tinerimea înflăcărată hotărî, delirând și aplăudând, să meargă la Putna cu desagii în spinare, cum s-au dus moții la Blaj în anul 1848 (...) De aici încolo - conchide ilustrul istoric literar - meritul inițiativei se datorește exclusiv avântului lui Eminescu, lui Slavici și al câtorva moldoveni. Fără grijă de răspundere, ei luară asupra lor conducerea lucrărilor”, acționând - așa cum rezultă din documente - fie în numele Comitetului central, fie independent de acesta.

Iunie 12 Sub semnăturile lui V. Bumbac, vicepreședinte, și Ioan Slavici, secretar, Comitetul central pentru serbarea de la Putna lansează trei apeluri, în care se simte cugetarea patetică a geniului eminescian: 1. Către junimea română, 2. Către junele române și 3. Către onoratul public român, în toate se afirmă energic că serbarea va avea loc la 15 august a. c., deoarece s-ar pierde „un an din viața noastră comună”, dacă aceasta s-ar mai amâna cu un an; se fac precizări și se dau indicații de ordin organizatoric; „pentru lățirea ideii serbării și realizării ei”, pentru colectarea și trimiterea fondurilor, în Apelul către onoratul public român se afirmă, cu profunzime și avânt patriotic, că „serbarea de la Putna n-are să fie serbarea unui comitet, nu a unei junimi; serbarea de la Putna trebuie să fie un act produs de o națiune întreagă; serbarea de la Putna are să fie întrunirea națiunii române în suvenirile trecutului, în însuflețirea prezentului și speranțele viitorului!”. Accentuând că scopul acestei serbări este realizarea unității spirituale a poporului român, apelul proclamă, în mod manifest, că „Națiunea română voiește cultură și cultura ei trebuie să fie una, omogenă, la Prut și la Someș, omogenă în sânul Carpaților cărunți și pe malurile umede ale Dunării bătrâne”. în încheiere se exprimă convingerea că „Nenorocirea care a lovit fondul serbării nu poate să înnegureze scopul acesteia”, că „fatalitatea nu poate să triumfeze peste o idee”, că „publicul român (...) n-a pierdut din felul său nobil față cu cauzele mărețe” și că - prin urmare - va „conlucra spre realizarea acestei serbări”, ceea ce, după cum se știe, s-a și întâmplat.

Iunie 20 Comitetul central de la Viena lansează un concurs pentru cel mai bun discurs festiv care se va ține, de către un student, la mormântul marelui voievod, cu prilejul serbării. Discursul trebuia să îndeplinească mai multe condiții: să nu fie prea lung, să fie scris într-un limbaj accesibil, să se refere în special la „rolul istoric național al lui Ștefan cel Mare” și la momentul 1470, „să nu facă aluziuni intenționate la împrejurările politice de azi”. O comisie formată din Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, lacob Negruzzi și Vasile Pogor, urma să decidă care este discursul cel mai bun. A câștigat concursul, după cum se știe, A. D. Xenopol, student pe atunci la Berlin, ca stipendiat al Societății „Junimea” din Iași.

Iulie 16 Consiliul comunal din Iași votează un însemnat fond pentru sprijinirea serbării de la Putna.

Iulie 23 Dumitru Brăteanu publică în ziarul „Românul” un articol entuziast privitor la pregătirea și semnificația serbării de la Putna, calificând ideea acesteia drept „eroică”, iar rezultatele scontate „necalculabile”.

Iulie 25 A. D. Xenopol îi scrie lui Ioan Slavici că este de acord cu tipărirea cuvântării sale festive în broșură și că ar dori ca suma realizată din vânzarea acesteia să se adauge „la fondul pe care avem de gând a-l aduna pentru facerea unui monument lui Ștefan cel Mare”.

Iulie 28 Studenții din Iași mulțumesc oficial primarului acestui oraș pentru fondul votat în ședința Consiliului comunal din 16 iulie, destinat serbării de la Putna, apreciind că suma reprezintă „cel mai puternic concurs spre îndeplinirea acestei serbări”.

August 1 Sub semnătura lui Ioan Slavici, ca președinte, și a lui E. Luția, ca secretar, „Comitetul conducător pentru serbarea întru memoria lui Ștefan cel Mare” înștiințează „pre onoratul public român cum că el și-a străpus reședința la Cernăuți, în Bucovina (...), începând aici pregătirile necesare pentru serbare, despre a cărei realizare nu mai poate încape nici o îndoială”.

August 3 Mihai Eminescu îi scrie lui Dumitru Brăteanu o scrisoare deschisă, ca răspuns la articolul acestuia despre serbarea de la Putna, apărut în ziarul „Românul” din 23 iulie a.c. El afirmă, printre altele: „Dacă o generațiune poate avea un merit, e acela de a fi un credincios aginte al istoriei, de a purta sarcinile impuse cu necesitate de locul pe care-l ocupă în lănțuirea timpilor (...), Cum la zidirea piramidelor, acelor piedici contra păsurilor vremii, fundamentele cele largi și întinse purtau deja în ele intențiunea unei zidiri monumentale care e menită de-a ajunge la o culme, astfel în viața unui popor munca generațiunilor trecute, cari pun fundamentul, conține deja în ea ideea întregului. Este ascuns în fiecare secol din viața unui popor complexul de cugetări cari formează idealul lui, cum în sâmburele de ghindă e cuprinsă ideea stejarului întreg (...). De aceea, dacă serbarea întru memoria lui Ștefan va avea însemnătate, aceea va fi o dovadă mai mult cum că ea a fost cuprinsă în sufletul poporului românesc și s-a realizat pentru c-a trebuit să se realizeze...”. Scrisoarea deschisă a lui Eminescu este publicată, mai întâi, în „Românul”, XV, din 15 august 1871, apoi în „Telegraful”, I, nr. 111, 18 august 1871. Ulterior și în volume.

August 11 Sub semnăturile lui Ioan Slavici, președinte, și Mihai Eminescu, secretar, Comitetul pentru serbarea de la Putna înștiințează, din Cernăuți, „pe onoratul public român, cum că toate pregătirile” pentru această serbare „sunt îndrumate și speră, cu 13 august, a fi cu toate gata; nu-i rămâne acum alta nimic decât a ruga pre toți aceia ce simt adevărat românește, ca să înfrumusețeze serbarea cu prezența lor, căci comitetul este de convingere că numai o participare vie poate ridica însemnătatea acestei serbări naționale. O adunare numeroasă de români din toate provinciile române însuflețită de unul și același spirit, aceasta este podoaba, frumusețea și sublimitatea serbării, iar nu flamurile împlântate și arcurile de triumf”, în continuare se dau indicații în legătură cu mijloacele de transport și cazare la Putna, precum și alte lămuriri organizatorice.

August 12 Mitropolia Moldovei înștiințează Consistoriul mitropolitan din Cernăuți că, pentru a fi reprezentată la „ceremonia destinată a se face în ziua de 15 august curent în memoria lui Ștefan cel Mare”, a delegat „pe frăția sa arhiereul Filaret Stavropoleos Scriban, însoțit de frăția sa arhiereul Iosif Sevastias Bobulesco, de proacuviosul arhimandrit Ieronim Buțureanu și de ierologhia sa arhidiaconul Mitropoliei noastre Nectarie Apostoliu”, rugind, dacă va fi necesar, să li se dea „canonica permisiune de a și leturghisi”.

August 14 Începe serbarea de la Putna, la care au participat circa 3000 de români din toate provinciile țării. Printre ei se aflau: Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Mihail Kogălniceanu, A. D. Xenopol, G. Dem. Teodorescu, Grigore Tocilescu, Dimitrie Gusti, Ciprian Porumbescu, Epaminonda Bucevschi ș. a.

La hotarul mănăstirii cu satul se ridică un arc de triumf, pe al cărui frontispiciu strălucea inscripția: „Memoriei lui Ștefan cel Mare, mîntuitorul neamului”, iar în fața mănăstirii un „portic festiv”, executat după planul pictorului Epaminonda Bucevschi, în care, se spune, puteau să încapă 1500 - 2000 de persoane. Peste tot erau arborate stindarde și flamuri tricolore, stema României libere și stemele tuturor provinciilor românești. Seminariști și elevi din Cernăuți și Suceava, antrenați în pregătirea serbării, au confecționat numeroase torțe și „100 de stiubeie de rășină, cari aveau să ardă seara pe culmile dealurilor învecinate”, în jurul orei 22, treascurile au slobozit de pe aceste culmi 21 de salve, iar glasurile de bronz ale clopotelor au vestit intrarea preoților în biserică și începerea slujbelor religioase.

În seara aceleiași zile, „când soarele începu să se ascunză după piscurile păduraticilor munți”, Teodor V. Ștefanelli l-a văzut pe Eminescu purtând un vraf de hârtii subsuoară. Ele conțineau cunoscutul Poem al Putnei, tipărit în foi volante la Tipografia Buciumul român din Iași, pe care marele poet avea să-l distribuie a doua zi participanților la serbare și pe care i l-a citit lui Ștefanelli, în acea seară, atât de emoționat, „încât nici nu observase că în jurul lor se strânse mai multă lume care asculta și ea în tăcere, cuprinsă de farmecul frumoasei declamațiuni a lui Eminescu” (T. V. Ștefanelli, Amintiri despre Eminescu, București, 1914). Întrebat de către bunul său prieten cine este autorul poemului, care era, într-adevăr, nesemnat, Eminescu a răspuns scurt că nu știe, îndreptându-se apoi grăbit spre sat. Ștefanelli a crezut că Eminescu însuși este și multă vreme după aceeea istoricii literari și editorii, în frunte cu Perpessicius, lui i l-au atribuit. Cercetările din ultimele două decenii au stabilit însă, cu certitudine, că autorul așa-numitului Poem al Putnei, este, de fapt, Dimitrie Gusti (1818 - 1887), care îl publicase mai întâi în „Curierul de Iassi” din 15 august 1871 și apoi în ziarul bucureștean „Telegraful” din 29 august același an, în ambele cazuri sub propria sa semnătură, care spulberă orice echivoc privind paternitatea operei, și sub titlul La mormântul lui Ștefan cel Mare, diferit, așadar, de cele pe care i le dăduse P. Panaitescu.

August 15 Serbarea de la Putna continuă. Lumea se adună de dimineața la porticul festiv, unde Ioan Slavici rostește o alocuțiune adecvata momentului. Se pornește apoi, în cortegiu, spre biserică La mormântul lui Ștefan cel Mare, bogat împodobit cu ghirlande și faclă, patru membri ai Comitetului studențesc fac de gardă, oficiază liturghia, după care egumenul Arcadie Ciupercovici rostește o cuvântare, evocând gloria străbună și semnificația serbării. Eminescu relata, în numărul din 22 - 25 august 1871 al „Curierului de Iași”, că „eminentul preot știu atât de bine să vorbească la sufletele auditoriului (...), încât (...), am simțit inima noastră mișcându-se de patriotism și însuflețire”. Mulțimea se întoarce apoi din nou la portic, unde tânărul A. D. Xenopol își rostește strălucita cuvântare festivă. „Cu patru sute de ani aruncăm noi gândirile și simțirile noastre înapoi - spunea vorbitorul - și totuși, de vom privi bine în sufletul nostru, vom vedea cum se amestecă, în acel îndepărtat trecut, farmecul viitorului; cum fie ce faptă a lui Ștefan cel Mare e cu atâta mai măreață, cu cât noi astăzi putem să ne-o amintim împreună pe mormântul lui, cu cât simțim că în această împreună amintire stă sâmburele unor puteri de viață ce pot să ne întărească în propășirea pe calea dreptului și a adevărului care susțin și înalță popoarele... Iată pentru ce, în bucuria nespusă ce împle sufletele noastre, simțim totuși trecând o umbră de durere, precum trecea prin sufletul marelui viteaz, când, întorcându-se învingător din lupte, știa că-i în ajunul unor noi bătălii !”.

Răsună apoi un imn solemn de Alexandru Flechtenmacher, pe versuri de Vasile Alecsandri, în interpretarea corului studențesc reunit cu cel al seminariștilor și al elevilor din Cernăuți și Suceava.

La ora 12 începe ospățul; 1600 de oameni iau masa în portic, iar ceilalți pe unde apucă. Sub ochii lor, deasupra unui jar imens, un bou întreg se frige, învârtit de patru oameni voinici, pe o frigare homerică. Lăutarii încep să cânte, horele se încing vijelioase, iar odată cu seara se aprind focurile pe culmi și puzderia torțelor și candelelor în jurul mănăstirii. Cu acest prilej ar fi cântat și Ciprian Porumbescu, tânăr de 18 ani, pe vioara vestitului lăutar Grigore Vindireu, declarând emoționat tatălui său: ,,Tată, am cântat Daciei întregi !”.

August 16 În fața mulțimii adunate dis-de-dimineață la portic, egumenul mănăstirii urcă la tribună și dă citire Cuvântului de îngropăciune la moartea lui Ștefan cel Mare, considerat pe-atunci anonim, apoi - multă vreme - de Vartolomei Măzăreanu, iar acum din nou anonim. Eminescu aprecia acest Cuvânt ca pe „un monument literar (...), un model de elocință română, care te pătrunde până în adâncul sufletului și te farmecă prin stilul său plăcut și energic”. După aceea are loc ceremonia depunerii urnei votive de argint pe mormântul lui Ștefan cel Mare. în sunetul clopotelor, procesiunea pornește de la portic spre biserică, purtând prapurii, stindardele, flamurile, epitafurile și urna însăși, pe care este gravată inscripția: EROULUI, ÎNVINGĂTORULUI, APĂRĂTORULUI EXISTENȚEI ROMÂNE, SCUTULUI CREȘTINĂTĂȚII, LUI ȘTEFAN CEL MARE, JUNIMEA ROMANA ACADEMICA. MDCCCLXX. Înaltă de 54 de centrimetri și grea de 7 kg. și 50 de grame, această urnă are o formă amforoidală, turnată în argint, și este decorată cu o succesiune circulară de lobi prelungiți, la partea superioară, sub care se desfășoară, tot circular, un brâu cu motive geometrice. La partea inferioară, o ghirlandă bogată de lauri încinge urna, iar sub aceasta, o altă succesiune de lobi prelungiți constituie pandanții celor de sus. Corpul maiestos al urnei se sprijină pe un picior scurt circular, marcat la mijloc de un brâu ornat floral și evazat într-un postament polilobat, dublat de o talpă circulară complet lisă. Capacul detașabil este înfășurat în faldurile generoase ale stindardului patriei și se încheie la partea superioară cu un mâner compus din două sfere inegale. Torțile au forme geometrice și sunt prinse, sus, direct de corpul urnei, iar jos prin intermediul unor „eșarfe” omagiale. Pe zona centrală a vasului se desfășoară inscripția votivă, în limba română, scrisă, firește, cu caractere latine. Simbolic, în ea s-a pus pământ din toate provinciile românești.

Așezarea urnei pe mormânt este salutată cu 40 de bubuituri de treascuri, trase de pe culmile din jurul mănăstirii. Colonelul Boteanu, combatant, de partea francezilor, în războiul franco-prusac din 1870, rostește o cuvântare - ca reprezentant al armatei române - și își depune centura aurită pe mormântul eroului, îngenunchind și sărutând piatra acestuia. Se cântă apoi Imnul lui Ștefan cel Mare, de același Alexandru Flechtenmacher, pe versuri de Vasile Alecsandri. După masa de prânz, mulțimea a rămas să petreacă, să cânte și să joace, în fața porticului, iar studenții, în frunte cu comitetul lor, se retrag în trapeza mănăstirii pentru a ține Congresul plănuit. Problemele propuse de ei și aprobate, în prealabil, de Oreste Reney, prefect de Rădăuți și simpatizant din umbră al acestei mișcări panromânești, au fost următoarele: l. Prin ce s-ar putea dezvolta omogen întreaga junime română; 2. Cum ar putea contribui generația prezentă la generalizarea culturii; 3. Pe ce căi trebuie să se îndrepte junimea română pentru a-și crea condițiile unei dezvoltări sigure și permanente; 4. Ce ramură a dezvoltării trebuie să atragă atenția junimii „mai cu deosebire”. Discuțiile sunt aprinse, prelungindu-se apoi, până după miezul nopții, în turnul de la intrare, unde Eminescu, Slavici și alți reprezentanți ai studenților s-au retras ca să se odihnească pe maldăre de fân înmiresmat, în amintirea acestui eveniment, turnul a dobândit ulterior numele marelui nostru poet.

August 17 Congresul studențesc își încheie discuțiile în trapeză, fără să ajungă la concluzii clare și ferme, fără să adopte un program de perspectivă eficient. Dar, apreciază George Călinescu. „Dacă efecte imediate ale acestui congres n-au fost, el a lăsat totuși anume dispoziții în sufletul unora, și de n-ar fi decât rolul pe care Eminescu l-a avut în pregătirea lui și adâncul spirit patriotic pe care l-a derivat din el, și ar merita totuși să umple câteva pagini din istoria culturii noastre”. Eminescu însuși conchidea: ,,Un model de lucrare pentru binele poporului nostru este Serbarea de la Putna care a reîmprospătat în mintea fiecărui român memoria sfântului erou Ștefan cel Mare și a groaznicului trăznet al dușmanilor doritori de viața și leagănul nostru (...). Să deie ceriul ca să ajungem asemine momente mai adeseori, să ne întâlnim la mormintele strămoșilor noștri plini de virtute, și să ne legăm de suvenirea lor cu credința și aspirațiile vieții noastre. Numai cu chipul acesta - sublinia el apăsat - vom putea conserva patria ce avem; numai cu chipul acesta neamul românesc poate spera slavă și pomenire în viitor!”.

August 18 Studenții „congresiști” părăsesc mănăstirea. Cu prilejul serbării de la Putna, Mihail Kogălniceanu a bătut o medalie jubiliară, având inscripțiile: „Monastirea Putna, 15 august 1871” (pe avers); „Memoriei lui Ștefan cel Mare - râvnitorii gloriilor străbune” (pe revers). O altă medalie jubiliară a fost bătută de studenții români din Viena, cu următoarele inscripții: „Uniți suntem în cuget, uniți în Dumnezeu” (pe avers); „în memoria lui Ștefan cel Mare - Junimea academică română, Putna, 15 august 18711' (pe revers).

1872, februarie 14. Egumenul Arcadie Ciupercovici întocmește „lista darurilor aduse la Mănăstirea Putna cu prilejul memorabilei serbări: 1. O urnă de argint a junilor români academici; 2. Un piedestal de marmură; 3. Un epitaf al doamnelor din România; 4. Un epitaf al doamnelor române din Bucovina; 5. O flamură a doamnei Alexandrina Haralambie din Craiova; 6. O flamură a doamnelor române din Moldova; 7. O flamură a urbii Vaslui; 8. O flamură a Școlii de bele-arte din Iași; 9. O flamură a junilor români din Crișana; 10. Scrinul de sticlă din jurul mormântului lui Ștefan cel Mare.

Prețul darurilor închinate memoriei lui Ștefan cel Mare - încheie egumenul - este în sumă totală de patru mii nouă sute optzeci și șapte florini, valută austriacă, care capital pre deplin dovedește însemnatul preț al închinatelor daruri sau odoară, din partea junilor români academici”, daruri de care „nu s-au bucurat încă până acum nici o biserică pravoslavnică din Bucovina, precum sfânta Monastire Putna”.

În amintirea evenimentului, Arcadie Ciupercovici a ridicat crucea din incinta mănăstirii, cea situată în dreptul portalului sudic al pridvorului, cu următoarele inscripții: (pe fața dinspre apus) „Cruce monumentală zidită cu cheltuiala preacuviosului arhimandrit și egumen sfintei Mănăstiri Putna, Arcadie Ciupercovici, cu ocasiunea serbării jubileului de 400 ani, arangiat de junimea academică română în memoria eroului Ștefan cel Mare, la 15 august 1871”; (pe fața dinspre răsărit) „La poalele Carpaților / Afli un vechi mormânt / Unde doarme eroul românilor / Ștefan un domn sfânt...”. Următoarele două - trei versuri sunt ilizibile acum. 1875. Se înalță crucea de pe dealul Sionului cu următoarele inscripții: „Astă sfânta cruce s-a așezat în acest deal numit Sion, cu spezele ieromonahului Glichor, spre eternă amintire. Mai 1875” (pe fața dinspre apus) și „în timpul împăratului Austriei Franciscu Iosif I, Mitropolitului Bucovinei Teofil și arhimandritului Putnei, Arcadie, 1875” (pe fața dinspre răsărit).

1877 Guvernul român face masive pregătiri în vederea declanșării și desfășurării Războiului de Independență, care devenise iminent.

Aprilie 29 - 30 Adunarea Deputaților și Senatul României adoptă declarația de stare de război cu Imperiul otoman.

Mai 9 Mihail Kogălniceanu, ministru de externe al României, declară în Sesiunea extraordinară a Adunării Deputaților: „Suntem independenți, suntem o națiune de sine stătătoare! (...) Am ajuns la scopul urmărit, nu de azi, ci, pot zice, de secole...”.

Mai 11 România anulează plata tributului la care era impusă de turci, virând fondul respectiv (914.000 lei) Ministerului nostru de Război.

August 10 Trecând încă din iulie Dunărea, trupele române, în frunte cu dorobanții de la Iași, primesc „botezul focului”, înscriind pagini de glorie nepieritoare și de eroism legendar de-a lungul întregului război, care va încununa cu laurii victoriei năzuințele de libertate ale românilor și luptele seculare purtate de ei împotriva oricărei dominații străine. Vitejia și abnegația lor în acest război drept și eliberator au avut imense și profunde ecouri în presa internațională. „Bărbăteasca intrare a României pe câmpul de război - remarca revista vieneză „Der Osten din 9 octombrie 1877 - a schimbat cu o singură lovitură situația statului român... Eroii care țin sus și tare pe câmpurile de luptă ale Bulgariei drapelul român, împodobit cu lauri nemuritori, nu-și varsă în zadar sângele lor. România liberă și independentă va ocupa cu mândrie un loc în concertul european și măreața ei faptă împreună cu numele ei vor fi imprimate în inimile generațiilor viitoare”.

Ca și odinioară, la 1848, odată cu declanșarea Războiului nostru de Independență, scriitorii, dramaturgii, istoricii, pictorii, muzicienii și poeții se alătură evenimentului cu un entuziasm de nedescris, sprijinindu-l și cîntîndu-l fiecare prin mijloacele specifice artei sale. O echipă de pictori, în frunte cu Nicolae Grigorescu, se deplasează pe front pentru a imortaliza la fața locului faptele de uimitoare vitejie ale ostașilor români săvârșite la Grivița și Plevna, la Smîrdan și Opanez, toate cu nimic mai prejos decât cele săvârșite de strămoșii lor la Posada și Rovine, la Baia și la Vaslui, în Codrii Cosminului sau la Călugăreni. Legând prezentul de trecut și viitorul de prezent, Vasile Alecsandri evoca plin de mândrie figura măreață a lui Ștefan cel Mare, implicând-o metaforic, ca martor al strălucitului eveniment, în memorabilele sale versuri, de un vibrant patriotism: O, Ștefane, românul crește Văzându-te azi lingă el. Azi țara mândră te primește, Purtând coroană de oțel. Tu, ce viteaz ai apărat-o, Privește-o ! ... demnă-i s-o privești. Independentă ai lăsat-o, Independentă o găsești!

1878 Apare, postum, Istoria românilor sub Mihai-vodă Viteazul de Nicolae Bălcescu, ediție princeps îngrijită de Alexandru Odobescu. Cartea I a acestei fundamentale opere începe cu inspiratele și memorabilele cuvinte: „Deschid sfânta carte unde se află înscrisă gloria României, ca să pun înaintea ochilor fiilor ei câteva pagini din viața eroică a părinților lor. Voiu arăta acele lupte uriașe pentru libertatea și unitatea națională, cu care Românii, supt povața celui mai vestit și mai mare din voievozii lor, încheiară veacul al XVI-lea. Povestirea mea va cuprinde numai opt ani, 1593-1601, dar anii istoriei Românilor cei mai avuți în fapte vitejești, în pilde minunate de jertfire către patrie (...). Moștenitori ai drepturilor pentru păstrarea cărora părinții noștri s-au luptat atâta în veacurile trecute, fie ca aducerea aminte a acelor timpuri eroice să deștepte în noi sentimentul datorinței ce avem d-a păstra și d-a mări pentru viitorime această prețioasă moștenire!”

1881, septembrie Cu prilejul unei vizite în Bucovina, episcopul Melchisedec, membru al Academiei Române, descoperă, la Mitropolia din Cernăuți, faimosul Tetraevanghel de la Humor. Descoperireaeste comunicată neîntârziat Academiei Române, în cadrul căreia s-au purtat îndelungate și contradictorii discuții referitoare la imaginea marelui voievod, mimată în acest manuscris, confruntându-și opiniile somități ale vremii, ca Ion Ghica, Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Nicolae Ionescu, V. A. Urechia, Grigore Tocilescu, Dimitrie Sturza, lacob Negruzzi, Epaminonda Bucevschi s. a.

1882 Se construiește la Mănăstirea Putna, aproximativ pe locul vechiului turn din vremea lui Ștefan cel Mare, care se afla pe latura estică a incintei, mai la nord de turnul porții, clopotnița de zid, în stil neoromanic, existentă și astăzi. Este cel mai înalt turn de la această mănăstire.

1883 La comanda episcopului Melchisedec, pictorul Epaminonda Bucevschi execută la Viena portretul lui Ștefan cel Mare, în mărime naturală, inspirându-se din miniatura Tetraevanghelului de la Humor. Lucrarea a fost expediată în februarie 1884 la Episcopia din Roman, în prezent se găsește la Muzeul de istorie din același oraș.

1886 - 1888 Frantz Adolf Wickenhauser publică la Cernăuți, în limba germană, Istoria mănăstirilor Voroneț și Putna (Geschichte der Kloster Woronetz una Putna, I. Băndclien, Czernowitz, 1886 și IE. Băndchen, Czernowitz, 1888).



SECOLUL XX

1901 - 1902 Arhitectul austriac Karl Adolf Romstorfer restaurează biserica Mănăstirii Putna, prelungind turla reconstruită de mitropolitul Iacov și înlocuind acoperișul „diform, de tinichea roșie”, așezat în 1859, cu altul mai apropiat de cel construit pe vremea lui Iacov Putneanul, îmbrăcându-l cu țiglă smălțuită de culoare roșie.

1904 În vederea comemorării a patru sute de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, pictorul Costin Petrescu zugrăvește, în ulei pe pânză, chipul slăvitului voievod, în mărime naturală, inspirându-se din aceeași celebră miniatură a Evangheliarului de la Humor. Multiplicată în mii de exemplare, imaginea este răspândită în toată țara, „făcând ca multă vreme - așa cum observa Nicolae Iorga - poporul să și-l închipuie pe Ștefan cel Mare după acest portret”.

Apare la Cernăuți cartea lui K. A. Romstorfer despre Mănăstirea Putna (Das alte griechîsch - orthodoxe Kloster Putna, Czernowitz, 1904).

Nicolae Iorga tipărește, cu același prilej, Istoria lui Ștefan cel Mare, povestită neamului românesc, evocând vibrant personalitatea gloriosului domn, a cărui amintire ,,a luminat totdeauna în marea biserică a conștiinței neamului. Uneori mai tare, alteori mai slab, dar nici un vânt năprasnic n-a putut-o stinge. Și astăzi ea se înalță puternică în marea flacără de mândrie și recunoștință ce pornește din toate inimile noastre la pomenirea celor patru sute de ani de la moartea puternicului împărat senin al României”.

Iulie 2 Din inițiativa lui Spiru Haret și a lui Nicolae Iorga au loc la București și în alte orașe ale țării, precum și în numeroase localități rurale, festivități solemne întru pomenirea lui Ștefan cel Mare, cu prilejul împlinirii a patru veacuri de la moartea sa.

În Bucovina, aflată sub ocupație austriacă încă din anul 1775, inițiativa comemorării acestui memorabil eveniment i-a aparținut, se pare, lui Eudoxiu Hurmuzachi. Dintr-un amplu și revelator manuscris, existent în arhiva Mănăstirii Putna, se desprind numeroase detalii, unele deosebit de semnificative și pilduitoare, cu privire la pregătirea și desfășurarea serbării care s-a organizat aici. „Apropiindu-se acea zi comemorativă - se relatează în manuscrisul la care ne referim - s-au început a se face pregătirile necesare. După ce s-au lansat mai multe articole prin foi, invitând lumea română din toate părțile spre a se întruni și a se pune la cale cum ar fi să se serbeze într-un mod mai solemn și demn acea zi comemorativă și de însemnătate istorică, s-au adunat mai mulți bărbați fruntași ai românilor din Bucovina în Cernăuți, unde au format un comitet aranjator de vreo 40 de bărbați, alegându-se ca președinte Dl. Eudoxie de Hurmuzachi (...). După multe pertractări și combinări, s-au decis:

- Deși ziua morții (lui Ștefan cel Mare) pică pe 2 iulie, dară pentru că 2 iulie, în anul acesta, pică într-o vinere, deci într-o zi de post, să se ție serbarea în 3 iulie, adică sâmbătă, ca să nu se facă mâncări de post, ci de frupt;

- Să se alcătuiască un program pentru serbarea de la Putna, cuprinzând slujbe religioase, predici, cântece în execuția corurilor reunite ale Societății filarmonice „Armonia” și Societății „Academia ortodoxă”, depuneri de coroane la mormântul lui Ștefan cel Mare, discursuri, dejunuri festive pentru oficialități, pentru studențime și pentru popor;

- Să se trimită liste de invitare în toate țările locuite de români;

- Să se pună în coînțelegere cu direcția trenurilor spre a avea din Cernăuți și Ițcani mai multe trenuri separate și anume: pentru serbarea de la Putna se vor pune în circulație trei trenuri separate în ziua de 3 iulie a.c., adică unul din Cernăuți, altul din Ițcani și altul din Rădăuți. Aceste trenuri vor pleca spre Putna după timpul medioeuropean, prețurile pentru biletele de călătorie vor fi reduse și se vor putea scoate la toate stațiile de pe linia pe care vor circula trenurile;

- Să se facă o petiție la Ministru (...) pentru obținerea a 10.000 de coroane din Fondul religionar spre a putea acoperi spesele serbării...”.

Comitetul aranjator a ales apoi un comitet mai restrâns, coordonat tot de Eudoxiu Hurmuzaki, care, „înainte de serbare să aibă a veni la Putna și a pregăti două pavilioane, unul în ograda mănăstirii pentru masa cea oficioasă de o sută de persoane, al doilea în pomătul (= livada) din dreapta aleiei spre a ospăta cinci sute de inteligenți, adică de studenți, iar pe așa-numitul Dealul Popii să facă mai multe chioșcuri spre a putea menaja trei mii de oameni din popor (...). Acest comitet a petrecut în mănăstire trei săptămâni și a alcătuit toate cele necesare pentru primirea oaspeților. S-a mai alcătuit un comitet local, care a avut să se îngrijească de ridicarea corturilor în sat, de întâmpinarea oaspeților sosiți la serbare în gara Putna și de conducerea lor pe la corturi.

Lucrările pentru decorarea mănăstirii s-au executat cu multă febrilitate. Lângă gară a fost ridicat un arc de triumf din stâlpi de molid necojiți, înfășurați în cununi de cetină, pe frontispiciul căruia se vedea coroana lui Ștefan cel Mare și sub ea numele marelui voievod Ștefan”. Alt arc de triumf a fost ridicat „la intrarea întâia a mănăstirii”, de la care „spaliere de stâlpi de brad, necojiți, înfășurați în cununi de cetină, din vârful cărora fluturau steaguri, ducea până la poarta intrării în curtea mănăstirii, care, asemenea, era frumos decorată cu stâlpi de brazi, în jurul bisericii, înfășurați tot în cununi de cetină și legați deolaltă prin cununi ce atârnau printre ei”.

Încă de vineri, 2 iulie 1904, „pe drumul de la gară spre mănăstire furnica (...) poporul sosit din toate părțile Bucovinei pentru serbare”, în după amiaza aceleiași zile au sosit „Eminența Sa I.P.S. Arhiepiscop și Mitropolit Dr. Vladimir de Repta”, precum și consulul României, „D-l Constantin Kogălniceanu, care a adus cu sine o uriașă cunună, pe care, în numele Maiestății Sale Carol I, Rege al României, a depus-o pe mormântul lui Ștefan cel Mare, încredințând-o grijei arhimandritului. Arhimandritul Teofil Patras a mulțămit pentru cununa închinată memoriei marelui voievod, asigurând că va face rugile sale ca geniul eroului să ocrotească pe români...”.

Cu trenul de după amiază au sosit foarte mulți oaspeți din România, iar „cu trenul de seară a sosit la Putna președintele țării, Serenitatea Sa prințul Hohenlohe Schilingsfiirst”. Atât prințul, cât și mitropolitul, care sosise mai devreme, au fost întâmpinați și „bineventați de comitetul local festiv (...), în sunetul salvelor de săcălușuri”, și au fost escortați apoi, până la mănăstire, „de un banderiu de 40 de flăcăi călări, cu steaguri tricolore, urmați de un convoi mare de trăsuri...”.

S-a organizat cu acest prilej, în incinta Mănăstirii Putna, și „un birou de presă sub conducerea lui E. Ștefanelli”. Au fost reprezentate, prin trimiși speciali, următoarele ziare: „Deșteptarea”, „Czernowitzer Zeitung”, „Czernowitzer Allgemeine Zeitung”, „Czernowitzer Tageblatt”, „Bukowinar Nachrichten”, „Gazeta Polska” și „Prawoslawna Bukowijna” din Cernăuți; „Universul”, „L'Independance Roumaine”, „Voința națională”, „Adevărul”, „Acțiunea”, „Țara”, „Dreptatea”, „Epoca”, „Cronica”, „Observatorul” și „Conservatorul” din Regat; „Gazeta Transilvaniei”, „Drapelul”, „Poporul român” și „Tribuna” din Transilvania; „Pester Lloijd”, „Pești Hirlap”, „Budapesti Hirlap”, „Az Ujsâg”, „Pești Naplo”, „Magjar Hirlap” și „Biroul de corespondență regal unguresc” din Ungaria.

Potrivit manuscrisului din care cităm, nu se exagerează „dacă numărul participanților la serbare îl calculăm la 20.000”. Printre ei se aflau: generalul de divizie Angelescu, P. Poni, fost ministru, Ștefan Șendrea, fost ministru, Vasile Morțun, vicepreședinte al Camerei, Vintilă Brăteanu, deputat, Nicu Filipescu, fost ministru, Ioan Grădișteanu, fost ministru, profesorul Grigore Tocilescu, Teodor Ghica, fost diplomat, Ioan I. Ghica, prefect de Vlașca, Al. Florescu, secretarul Ligii culturale din București, Stroe Belloescu, senator, T. V. Ștefanelli, consilier la Curtea de apel, Nicolae Iorga, profesor, Dimitrie Onciul, profesor, Al. Tzîgara-Samurcaș, istoric de artă, K. A. Romstorfer, arhitect, delegațiile facultăților din București, Iași, Paris, Viena și Munchen, ale asociațiilor studențești, școlii de șosele și poduri din București, reprezentanți ai diferitelor societăți culturale și de binefacere românești.

Iulie 3. După oficierea serviciului religios, în primele ore ale dimineții, de către I.P.S. Sa arhiepiscopul Dr. Vladimir de Repta, profesorul dr. T. Tarnavschi de la Facultatea de teologie din Cernăuți a ținut în biserică, „o predica festivă, care a produs o vie impresie asupra publicului asistent”, subliniind, printre altele, că „Ștefan cel Mare și-a câștigat merite nepieritoare nu numai pentru Țara Moldovei, dar chiar pentru toată Europa; căci, cine știe până unde ar fi ajuns puhoiul osman, dacă el, cu oastea sa vitează, nu i-ar fi pus stavilă”.

Urmează apoi, la orele 12, discursul festiv al reputatului nostru istoric Dimitrie Onciul. „Savantul profesor de la Universitatea din București apare pe tribuna ridicată lingă zidul mănăstirii și, în prezența (...) tuturor persoanelor oficioase și din diferitele stări, cum și a poporului adunat la marea serbare”, își rostește cuvântarea „întrerupt adesea de vii aplauze și urale”. Evocând condițiile istorice în care s-a urcat Ștefan cel Marc pe tronul Moldovei, Dimitrie Onciul preciza: „Era o vreme de mare cumpănă nu numai pentru Moldova și neamul românesc, ci pentru toată creștinătatea, când Ștefan veni să ia domnia. Cu patru ani mai înainte, cetatea sfântului Constantin, ca ultimă rămășița a imperiului cezarilor romani, căzuse în mâinile turcilor, împărăția creștină a Răsăritului fu desființată, aceeași soartă având și celelalte state ale Peninsulei Balcanice, care, toată, deveni osmană. Cuceritorul Mahomed al II-lea își așeză tronul la Cornul de Aur și semiluna înlocui crucea de pe Sfânta Sofia. Groaza cuprindea inimile descurajate ale Europei. Atunci veni, ca trimis al Providenței, Ștefan cel Mare, atletul creștinătății, cum îl numea sfântul părinte de la Roma. Un alt luptător al lui Christos, Ioan Corvin de Hunedoara, și acesta român de viță, murise un an mai înainte, lăsând dezolată Ungaria și lumea creștină. Era acum rândul lui Ștefan, ca principe fruntaș în fruntea Răsăritului creștin, să ducă mai departe lupta...”. Dar, „Eroul strălucește nu mai puțin și prin faptele păcii. Cele 44 de mănăstiri și biserici zidite de el și bogat înzestrate, din care șapte sunt în Bucovina, - sublinia ilustrul istoric în discursul său - au fost tot atâtea locașuri de cultură ale neamului românesc, de învățătură și de întărire sufletească. Literatura cultivată în ele, cea bisericească și cea profană, în care se distinge mai ales istoriografia prin Analele de la Putna, scrise în această mănăstire, a fost întemeietoare pentru cultura literară din urmă. Arhitectura, pictura și odoarele lor sunt cele mai prețioase monumente ale artei naționale (...). Spre a-l preamări pe el, românii din toată țara și de pe tot pământul românesc (...) ne-am adunat astăzi aici, la mormântul lui, ca la un izvor de viață și de virtute, izvor de însuflețire și de îndemn la fapte patriotice... Venit-am pentru ca, preamărindu-l pe el, sufletele noastre să le înălțăm și să le întărim, neamul să ni-l cinstim și țara ce în sânul ei păstrează acest preascump odor”. Discursul lui Dimitrie Onciul se încheie cu o vibrantă invocare a gloriosului voievod: „Măreață umbră, revarsă lumina ta asupra noastră și asupra neamului tău întreg și spre faptele iubirii de țară, ale iubirii de neam, ale iubirii de lege, virtuți prin care tu strălucești în veacuri, îndreaptă și unește cugetele noastre”.

După alte două discursuri, din care unul ținut de reprezentantul Ligii culturale de la Iași, iar celălalt de reprezentantul județului Râmnicul Sărat, „pe al cărui teritoriu Ștefan cel Mare a avut o teribilă luptă”, urmează ceremonia depunerii coroanelor la mormântul eroului comemorat, S-au depus atunci, într-o atmosferă solemnă, 18 coroane, confecționate fie din frunze de stejar și de lauri naturale, fie din bronz și de argint, imitând asemenea frunze, aproape toate decorate cu tricolorul românesc și cu dedicații din partea următoarelor personalități, instituții, societăți, orașe și județe: a regelui Carol I al României; a Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice din România; a Comitetului țării din ducatul Bucovina; a orașului Suceava; a Româncelor bucovinene; a țăranilor români din Ungaria; a studențimii universitare din București; a Societății de cultură macedo-română; a Societății istorice din București; a Românimii din Brașov; a Ligii culturale din Iași; a Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor din București; a Societății „România jună”: a Românilor din Blaj; a Societății cantorilor români ,,Lumina” din Bucovina; a Clubului meseriașilor români din Galați; a județului Râmnicul Sărat și, în sfârșit, a ziarului „Universul” din București.

Se trece apoi la ospățul sărbătoresc, descris cu o remarcabilă plasticitate în manuscrisul putnean din care cităm mai departe: „în stingă bisericii mănăstirii era ridicat un admirabil pavilion, pavoazat cu steaguri, steme și cununi de brad, în care la orele 2 d. a. s-a servit masa oficioasă, la care au luat parte persoanele invitate de Comitetul festiv. Printre oaspeți sunt remarcați: președintele țării, prințul Hohenlohe, la dreapta căruia ședea consulul României, Kogălniceanu; profesorul Neumann, prelatul Schmidt, președintele tribunalului Klar, deputatul Vintilă Brăteanu, iar la stingă I.P.S. Mitropolit Dr. V. de Repta, mareșalul țării Excelența Sa I. Lupul, generalul Anghelescu, arhimandritul Calinescu. În față ședeau vicepresidentul Camerei Ștefan Șendrea, profesor dr. Dimitrie Onciul, fostul diplomat Th. Ghica, Nicolae Butculescu, apoi urmau celelalte persoane de distincție. Biletele meniului erau frumos executate, ornate cu efigia lui Ștefan cel Mare și o vedere a mănăstirii. Ele conțineau următorul meniu: icre, sardine, unt, supă; pește cu maioneză, friptură de mușchi, sparangă, friptură de căprioară, salată, compot; copturi, brânză, fructe; cafea neagră, lichioruri, coniac, bere de Pilsen, vin de Odobești, vin de Voslau, șampanie”.

La masa oficioasă totul se desfășura conform programului dinainte stabilit, toastându-se, atât din partea oficialităților românești, cât și a celor austriece, mai puțin în memoria lui Ștefan cel Mare și mai mult în sănătatea maiestății sale imperiale, „care știe a prețui pe fidelii săi supuși”. Iată, însă, că, la un moment dat, un incident neprevăzut, dar plin de semnificație, tulbură tihna acestei mese îmbelșugate: „Pe când în pavilionul frumos aranjat și artistic decorat, Eminența Sa Mitropolitul deschise deja printr-un discurs avântat seria toasturilor, se auzi din depărtare un murmur de șoapte. Acest murmur se apropie tot mai tare, se desluși treptat și apoi se auzi foarte bine: era „Deșteaptă-te Române” - cântat de mii și mii de guri, de o mulțime mare de popor, în fruntea căreia pășea mândră întreaga studențime universitară română. Se cutremurară zidurile bătrânei mănăstiri de puternicele accente ale răscolitorului marș. Totul era uitat, toate inimile erau unite și din toate răsunau armonic cuvintele: „Acum, ori niciodată!”. Ajunsă în dreptul pavilionului din incintă, coloana se opri și cântă o strofă întreagă din „Deșteaptă-te Române”, după care, cântând „Trei culori” și „Drum bun, drum bun, toba bate” se îndreaptă spre grădina de unde pornise această mulțime nemărginită, care își manifesta astfel sentimentele de care era pătrunsă (...). Aici, în grădina mănăstirii, între copacii umbroși, Comitetul aranjator a fost aranjat bufetul pentru inteligența ce a luat parte la serbare. Între șirile de copaci era ridicat un pavilion mare, frumos ornat cu stindarde, steme și cununi de brad, în care, în două înduri, se întindeau mesele și băncile, unde aveau să fie ospătate 500 de persoane, înaintea pavilionului erau construite chioșcuri, în care erau așezate bucatele și băuturile menite pentru oaspeți. La orele 2 d. a. pavilionul era ocupat de oaspeți (...), studențime sosită cu dragă inimă la serbare din toate părțile locuite de români, căreia studenții bucovineni îi făceau onorurile (...). Timpul fiind înaintat, se purcede la punctul din program: orațiunile reprezentanților studențești. Urcă la tribună, în calitate de președinte al Comitetului studențesc central, d-l student în litere George Tofan, care bineventează reprezentanții studenților din toate părțile și dorește ca studenții să ieie învățături de la această serbare, pe cari să le propăvăduiască în popor. Acordă apoi cuvântul președintelui Societății academice „Junimea”, d-lui Constantin Lucaci, care într-o vorbire magistrală, zice că, dacă nu suntem vrednici să trăim ca popor glorios, atunci mai bine să murim! Capătă apoi cuvântul președintele Societății academice „România Jună” din Viena, d-l Mihai Popovici, care, printr-o vorbire entuziastă și rostită cu mult foc, entuziasmează întreaga mulțime, care erupe necontenit în strigăte de trăiască!”. Au mai rostit discursuri, în continuare, printre alții: „reprezentantul studenților macedo-români, d-l Vasile Covată, care aduce prinosul de recunoștință al aromânilor la mormântul marelui erou național, arătând că figura lui trăiește și la aromâni în tradiții și literatură și, în fine, apelează la toți românii ca să le dea concursul în lupta ce sunt siliți a purta cu dușmanii limbii române, cu călugării greci. Cuvântarea d-lui V. Covată a făcut asupra mulțimii o impresie adâncă și a deslănțuit un tunet de aplauze la fine; a fost una din cele mai bine simțite orațiuni”. După alte alocuțiuni, „capătă cuvântul cunoscuta scriitoare de la Iași, d-na Laurenția Gribincea, care a scris o broșură poporală despre Ștefan cel Mare. Ea rostește un discurs admirabil, vorbind despre faptele mărețe și însușirile strălucite ale eroului pre care-l preamărim, fiind întreruptă mereu de salve de aplauze (...). În mijlocul aplauzelor frenetice ia cuvântul profesorul Grigore Tocilescu, care laudă discursul antecesoarei și face o paralelă între Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. El se bucură că tinerimea a apărut în număr așa de mare la serbare și crede că acesta este rodul educației naționale făcute de profesorii universitari; această bucurie - încheie Tocilescu - este, de fapt, și unica răsplată !”. După alte două discursuri, apare în grădină mitropolitul Bucovinei și Dalmației, Vladimir de Repta, care urcă la tribuna studenților și citește, după câteva cuvinte introductive, răspunsul împăratului la o telegramă de omagia pe care el i-a trimis-o acestuia cu prilejul serbării de la Putna. La această intervenție, numeroasa tinerime din livada mănăstirii a replicat cântând din nou, „într-o însuflețire de nedescris, Deșteaptă-te Române!”. Președintele Comitetului studențesc central, tânărul George Tofan, „citește apoi telegramele sosite din toate părțile locuite de români, până și din America, pe care publicul le primește cu aclamațiuni entuziaste”. Au trimis atunci telegrame de felicitare și de adeziune la serbarea de la Putna: studenții români din Hohenheim, Leipzig și Berlin; românii din America, de la Cleveland-Ohio, constituiți în societățile „Romana”, „Carpatina Cleveland”, „Vulturul Pittsburg”, „Unirea Română”, „Joungstown”, „Clubul român Cleveland”; ziarele „Libertatea” din Orăștie și „Tribuna” din Arad, cea din urmă comunicând lapidar: „Trimitem inimile noastre la mormântul lui Ștefan cel Mare...”. S-au mai primit telegrame pe adresa serbării de la Putna, mai cu seamă din Transilvania, purtând fie semnături individuale, fie semnături colective, printre care poate fi întâlnit, spre exemplu, numele lui Iosif Vulcan, alături de alte 15 semnături, sub următorul text expediat din Oradea: „La marea serbare a neamului românesc și noi luam parte cu toată inima și trimitem omagiile noastre umbrei marelui erou”. Mai menționăm, în sfârșit, o telegramă expediată de trei cetățeni din Orăștie, care, „Cu inima în mijlocul patrioticei adunări”, regretă că nu pot fi și ei prezenți „cu devotamentul lor” la serbarea de la Putna. După lecturarea acestor telegrame, rostește un discurs „d-l Reus, în numele tinerimii ungurene care a fost împiedicată să ia parte la serbare. Președintele Comitetului studențesc central declară apoi programul încheiat”, exprimându-și convingerea că „această măreață serbare va rămâne veșnic în memoria tuturor participanților”. Eudoxiu Hurmuzachi împarte, la sfârșit, o broșură în limba germană, intitulată Stephan der Grosse, 1457 - 1504, Die Putnafeier (Ștefan cel Mare, 1457 - 1504. Serbarea de la Putna) „scoasă de N. Iorga, anume pentru serbarea aceasta, din marele op pe care îl va edita în curând (...).

După terminarea discursurilor din grădină, întreg publicul pornește spre Dealul Popii unde aștepta poporul să audă cuvintele frumoase menite pentru el întru sărbătorirea zilei. Urcă la tribună d-l Doru Popovici, frenetic aplaudat. D-sa rostește discursul cu cunoscutu-i talent oratoric (...). Mulțimea ascultătorilor din jurul tribunii îl ascultă când în tăcerea cea mai profundă, când aplaudându-l cu frenezie. Pe obrajii moșnegilor și ai tinerilor se văd lunecând lacrimi de înduioșare la auzul cuvintelor ce curg limpezi și curate ca cristalul de pe buzele oratorului. La finea discursului, emoționat, auditoriul cade în genunchi și cu lacrimi în ochi rostește o rugăciune pentru amintirea voievodului Ștefan cel Mare. A fost un moment zguduitor, ce a mișcat toată firea omenească (...). Entuziasmul ajunge la culme când oratorul începe a împărți discursul său tipărit într-o broșură în mii de exemplare. Fiecare țăran caută să capete o cărticică de aceasta sfântă de la mormântul lui Ștefan cel Mare, ca să o ducă acasă la ai săi, și, după cum spunea unul din ei, să o lase, după moarte, moștenire feciorului său”. Cu acest discurs „programa oficioasă a serbării s-a finit și publicul s-a răzlețit prin împrejurimile Putnei spre a admira frumusețile naturii și a vizita chilia sihastrului Daniil, sihăstria și alte locuri vestite...”.

Mesaje de apreciere elogioasă a festivităților prilejuite de comemorarea morții lui Ștefan cel Mare au continuat să sosească din străinătate și post-jestum. La 14 iulie 1904, bunăoară, Papa Pius al X-lea „adresa, prin secretarul său de stat, prințului Vladimir Ghica din București, următoarea telegramă din Roma: „Sfântul părinte ia parte la festivitatea ce amintește pe marele Vostru erou național, pe care Papa Sixtus al IV-lea l-a numit Atletul lui Christos, și din toată inima împărtășește nobililor săi fii din România binecuvântarea apostolică, dând expresie dorințelor sale pentru fericirea lor și pentru prosperitatea patriei lor glorioase”. (Pentru toate relatările, extrasele și citatele referitoare la pregătirea și desfășurarea serbării de la Putna, cu prilejul celui de al patrulea centenar al morții lui Ștefan cel Mare, a se vedea Arhiva Mănăstirii Putna, ds. nr. 3/1900. Manuscrisul citat de noi, inclus în acest dosar, se intitulează Biografia egumenului Teofil Patraș, care pare a fi fost scrisă de el însuși, în calitate de martor ocular și implicat al evenimentelor relatate).

Ample și contradictorii, uneori, au fost ecourile serbării de la Putna în presa vremii.

Iulie 6 Apare în ziarul „Voința națională” nr. 5767 articolul intitulat La Putna, în care se apreciază că „însemnătatea istorică a serbării lui Ștefan cel Mare s-a vădit nu numai în toată țara, unde entuziasmul a izbucnit, relevând patriotismul nostru (...), ci și la Putna, unde este mormântul viteazului și înțeleptului nostru strămoș”. Apare, de asemenea, în ziarul „L'Independance Roumaine” nr. 8528 din aceeași zi, articolul Ziua memorabilă de la Putna, în care se relatează, printre altele, că „Dintr-un capăt până-n altul al țării, în orașele și în satele cele mai îndepărtate, toți românii, inspirați de același sentiment patriotic, uniți prin același gând de recunoștință, au adus prinosul lor de omagii memoriei lui Ștefan cel Mare. Dacă serbările care s-au petrecut dincoace de frontieră au arătat cit de vie este amintirea marelui principe român în conștiința națională, o altă serbare a fost deosebit de mișcătoare și va lăsa o impresie nepieritoare acelora care au avut fericirea a fi de față. Este serbarea care a avut loc la însuși mormântul lui Ștefan cel Mare, în Mănăstirea Putna, adăpostită într-o vale ascunsă a Bucovinei (...). Iar acei care, datorită împrejurărilor, au fost împiedicați să ia parte, s-au asociat în gând acestei serbări neaoș românești”.

Iulie 7 În ziarul „Tribuna” nr. 128, din Arad, se constată, sub titlul Plecați-vă, neamuri, că „Serbările de la Putna au făcut să se umple de mândrie și de entuziasm toate inimile românești; căci podoaba neamului nostru, măritul voievod Ștefan cel Bun, Mare și Sfânt, înălțându-se din mormânt după patru sute de ani, primit-a îngenunchierea unui neam întreg (...); mii de orașe, sate și cătune văzut-au icoana trecutului legendar defilând înaintea lor, pentru a aprinde încredere și vigoare, spre a-și îndeplini misiunea în viitorii fii ai neamului românesc”.

Relatări impresionante sunt inserate, la aceeași dată, și în ziarul „Epoca” nr. 184 din București, sub titlul La Putna: „S-au terminat serbările pentru comemorarea celui de al patrulea veac de la moartea lui Ștefan cel Mare. Pretutindeni, însuflețirea a fost mare, însă, cu deosebire a fost înălțătoare sărbătoarea de la Putna, din Bucovina (...). Am fost fericiți să vedem că, de prin toate unghiurile unde se vorbește limba română, au venit în pelerinaj pios nenumărați români, ca să aducă prinosul lor de venerație moaștelor binecuvântate ale lui Ștefan. Și printre pelerinii pe care i-am văzut la Mănăstirea Putna, se găseau și fruntași ai țării noastre, ceea ce înseamnă pentru viitorul neamului un minunat augur, pentru că aceștia, prin prezența lor la solemna sărbătoare, ne dau chezășia că în conducerea statului nostru niciodată nu se va pierde din vedere idealul de a se menține, cu orice sacrificii, legăturile sufletești dintre toți românii de pretutindeni. Dar și mai mult ne-au înviorat sufletele impunătorul număr de țărani bucovineni, care au luat parte la serbare. Erau acolo mii de mii, și ce mândrețe de oameni! Ce viguroși bătrâni, ce flăcăi chipeși, ce sânziene de fete! Parcă se desprinseseră din cadrele unor tablouri zugrăvite de maestrul Grigorescu, așa de departe erau acele figuri de acelea ale unor bieți țărani pe care noi ni-i închipuim totdeauna vestejiți de trudă peste puteri și de mizerii. Sunetele tânguioase și îmbărbătătoare, în același timp, ale buciumelor ce făceau să freamăte în ziua de 3 iulie codrii de pe dealurile Crucișorului și Sionului, parcă vesteau deșteptarea din eternul somn a falnicei Moldove din secolul al cincisprezecelea (...). Ce îndemnase oare pe oamenii aceștia ca să-și lase, într-o zi de lucru, ogoarele și să înfrunte ostenelile unui drum lung, fără perspectiva unei răsplăți materiale? Ce tainică fibră a vibrat în sufletele lor? (...) Toți am admirat, toți ne-am simțit inimile tresăltând de bucurie la vederea acestui popor viguros, care, ca o stâncă de granit, bătută de tot felul de valuri, stă teafără și semeață”. (Pentru toate extrasele din presa vremii, referitoare la comemorarea morții lui Ștefan cel Mare în 1904, a se vedea, de asemenea, Arhiva Mănăstirii Putna, ds. rar. 3/1900).

1905 Nicolae Iorga publică la București, prin Editura Minerva, cartea intitulată Pomenirea lui Ștefan cel Mare, în care sunt prezentate, cu lux de amănunte, manifestările prilejuite de comemorarea a patru veacuri de la moartea voievodului.

Se publică, tot la București, monografia lui Dimitrie Dan, intitulată Mănăstirea și comuna Putna, destinată „fraților români din toate unghiurile, cu dorința ca, cetind ei cele scrise într-însa, să-și amintească cât de des de gloria străbună și de Ștefan Vodă cel Bun și Mare”. Este cea mai cuprinzătoare carte care s-a scris până acum despre Putna.

Mai 20 Consulul general al României la Cernăuți, Constantin Kogălniceanu, depune la mormântul lui Ștefan cel Mare o coroană de lauri, turnată din bronzul unui tun turcesc, capturat de ostașii noștri în Războiul pentru independență de la 1877 - 1878, în locul coroanei provizorii de flori artificiale depusă la 2 iulie 1904, din partea regelui Carol I.

1907 - 1908 Se construiește în centrul comunei Putna actuala biserică parohială a cărei târnosire a avut loc în anul 1909.

1911 Istoricul polon Olgierd Gorka descoperă la Bayerische Staatsbi-bliothek din Munchen Cronica breviter scripta Stephani Dei grada Voyvodae Terrarum Moldannensium necnon Valachyensium, o prelucrare în limba germană după letopisețul moldovenesc scris slavonește al lui Ștefan cel Mare, cuprinzând domnia acestuia între anii 1457 - 1499.

Se organizează la Mănăstirea Putna - pe spezele fondului religionar al Bucovinei - un muzeu în care se expun valoroasele odoare ale mănăstirii.

1918, noiembrie 5 Marele Sfat Național din Transilvania lansează manifestul Către popoarele lumii, făcând cunoscută omenirii întregi voința tuturor românilor transilvăneni de a se uni cu România. Noiembrie 15. Destrămându-se monarhia austro-ungară, Consiliul Național Român din Bucovina proclamă reintegrarea Bucovinei în componența României.

Decembrie 1 Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara ungurească decretează la Alba Iulia Unirea acestor români și a teritoriilor locuite de ei cu România. „Soarta a voit - scria Octavian Goga - ca din acest oraș al înfăptuirii de odinioară să plece și consolidarea Unirii. Sufletește, această unire a fost totdeauna”. La rândul său, Lucian Blaga nota în Hronicul și cântecul vârstelor: „Pentru marea, istorica Adunare Națională de la Alba Iulia, unde s-a hotărât alipirea Transilvaniei la patria-mumă, n-a fost nevoie de o deosebită pregătire a opiniei publice. Pregătirea se făcuse vreme de sute de ani... În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul național, sincer, irezistibil, organic, masiv”.

1923, ianuarie Documentându-se pentru redactarea unui amplu articol, intitulat Cei din urmă sihastri ai Bucovinei, cunoscutul publicist Simeon Reli constata că, de la căderea Bucovinei sub austrieci (1775) și până la reunirea acesteia cu România (1918), nu au mai rămas din Sihăstria Putnei decât „Un morman de ruini, bolți surpate și grămezi de moloz înecate de bălării..., câțiva păreți de ziduri afumate, în care se văd spărturile ferestrelor, lărgite de ploi”.

1924 Se tipărește la Mănăstirea Neamțu cartea Ștefan cel Mare și Sfânt. Istorisiri și cântece populare, culese de Simion T. Kirileanu, cea mai amplă culegere de legende și tradiții referitoare la personalitatea marelui voievod.

1925 Orest Tafrali, profesor la Universitatea din Iași, publică la Paris Le tresor byzantin et roumain du Monastere de Poutna, un important studiu-catalog al obiectelor liturgice, icoanelor, crucilor, broderiilor și relicvelor din colecția Mănăstirii Putna, însoțit de un bogat „atlas” cu planșe după aceste obiecte. Recenzându-i lucrarea, istoricul francez Louis Brehier, profesor la Facultatea de litere din Clermont-Ferrand, sublinia printre multe altele: „în sfârșit, înainte de constituirea puterii ruse sub Petru cel Mare, principii români au fost în ochii grecilor, sârbilor, bulgarilor, veritabilii protectori ai religiei ortodoxe și asta în memoria lui Ștefan cel Mare, căruia ei l-au datorat acest prestigiu. Dar nu numai în domeniul istoriei politice, ci și în cel al istoriei artei, domnia lui Ștefan cel Mare a fost o epocă decisivă și, din acest punct de vedere, incomparabilul tezaur de la Putna ne aduce informațiile pe care excelentele analize ale domnului Tafrali ne-au ajutat să le desprindem (...). Din această epocă se constată preferințele românilor pentru unele tipuri de monumente, pentru unele modalități de ornamentare și această alegere, pe care ei o fac liber printre influențele străine și care a sfârșit prin constituirea unei tradiții autonome, conferă artei lor un caracter atât de original. Epoca lui Ștefan cel Mare ne relevă nașterea acestei tradiții naționale (...). Acestea sunt informațiile prețioase pe care le datorăm tezaurului de la Putna și trebuie să-i mulțumim domnului Tafrali și să-l felicităm pentru ca a făcut accesibile aceste minunate piese studiilor istoricilor de artă. Grație ansamblurilor complete și bine datate ale acestui uimitor tezaur, noi putem urmări, mai bine - ceea ce nu s-a făcut până acum - destinele artei bizantine, după căderea Constantinopolului și sesizăm, de asemenea, cum diversele tradiții și influențe, care se încrucișează pe solul românesc, au putut să nască o artă cu adevărat națională”.

- Ion Ursu publică, la București, cartea Ștefan cel Mare - domn al Moldovei de la 12 aprilie 1457 la 2 iulie 1504, una dintre cele mai cuprinzătoare și mai riguroase monografii ale domniei marelui voievod.

Februarie 25 Ia ființă Patriarhia Română, iar câteva luni mai târziu - la l noiembrie al aceluiași an -, fostul mitropolit primat al României, Miron Cristea, devine primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Mai 25 Se deschide la Paris, în sălile Muzeului „Jeu de Paume” Expoziția de artă românească veche și modernă (L'Art Roumain ancien et moderne), cuprinzând 179 de exponate dintre cele mai valoroase și diverse - ceramică, scoarțe populare, fresce, obiecte de cult, pictură modernă etc. - printre care și numeroase broderii, manuscrise miniate și ferecate, icoane, cruci sculptate și orfevrării din colecția Mănăstirii Putna. Expoziția a constituit o revelație atât pentru marele public parizian cât și pentru specialiști. Reputatul istoric de artă francez Henri Focillon, spre exemplu, scria cu acel prilej, printre altele, următoarele cuvinte vibrante și profunde, pline de admirație și entuziasm: „Marea artă populară, arhaică și vie totodată, sau uimitoarele comori ale artei religioase, în al cărei puternic fond (autohton) se întretaie felurite influențe și aporturi savant tratate” constituie „imaginea grandioasă a vieții unui popor de-a lungul timpurilor”, pe care „organizatorii Expoziției de artă românească veche și modernă de la „Jeu de Paume” au vrut s-o prezinte publicului parizian. De data aceasta însă nu mai este, ca la expozițiile precedente de artă străină, o selecție de individualități eroice, o galerie de mari nume și de opere nemuritoare (deși se găsesc și de acestea), care iau loc în vechiul pavilion din mijlocul celui mai elegant peisaj al Franței și al Parisului, ci este rezumatul unei istorii prin operele anonime ca și prin operele semnate, expresia unei conștiințe naționale și a continuității ei (...). Ne parvin din fondul mănăstirilor pierdute în munți și în păduri aceste frumoase obiecte care aduc până la noi mărturia vechiului devotament al unui neam pentru credința lui; ne vin din colibele țărănești aceste covoare, aceste țesături străbătute de licăriri atât de frumoase și această olărie. Și cea mai bună din această pictură contemporană atestă iar dragostea pentru pământul natal, suavitatea peisajelor autentice. Această unitate, acest farmec, această energie liberă nu rezultă din rătăciri și din amintiri difuze, ci din puterea unui mediu geografic. O formidabilă coloană vertebrală, Carpații, și o cale fluvială care traversează răsăritul Europei, legîndu-l de noi, Dunărea, iată cele două axe și cele două măreții ale României (...). Vitalitatea geniului unui popor nu se poate afirma și defini prin tentația arhaicului, ci prin continuitate. Aceeași de secole, din punct de vedere moral, marea Românie contemporană nu ne prezintă la expoziția de la „Jeu de Paume” o improvizație de cultură, ci un prezent și un trecut care se completează. Ea nu este pură construcție politică, sistem de idei, ci putere de echilibru și de invenție indispensabilă comunității europene și dragă prieteniei franceze”. (Cf. Henri Focillon, L'Art et L'Histoire en Roumanie, în cat. Exposition de l'art Roumain ancien et moderne (...) au Musee du Jeu de Paume, Paris, 1925).

Iulie Este adusă la Mănăstirea Putna o cunună de lauri, turnată în bronz, cu următoarea inscripție transversală: „Marelui nostru strămoș, venerație. Ateneul popular Tătărași din Iași, cu prilejul celui de al 5-lea pelerânagiu, Iulie 1925”.

Septembrie 18 Expoziția de artă românească veche și modernă de la Paris este itinerată și deschisă - într-o formă mai restrânsă - la Muzeul Hai din Geneva.

1926 Din inițiativa și la stăruința Cercului studențesc „Arboroasa” din Cernăuți, se instalează în incinta Mănăstirii Putna bustul lui Minai Eminescu, în amintirea primei serbări a românilor ele pretutindeni și a primului congres studențesc, care au avut loc aici, în august 1871, și la organizarea cărora marele poet și-a adus o esențială contribuție. Bustul este executat de sculptorul Oscar Han, în anul 1920, iar pe soclu sunt săpate în marmură vibrantele versuri eminesciene: „Ce-ți doresc eu ție / Dulce Românie... / La trecutu-ți mare, / Mare viitor!”

G. Balș publică Bisericile lui Ștefan cel Mare, lucrare de referință pentru istoria arhitecturii religioase românești din evul mediu.

1934 Ia ființă Episcopia misionară ortodoxă română din America.

1935 Potrivit unei știri din presa cernăuțeană, se introduce în Mănăstirea Putna iluminatul electric. Unele experimente, în acest sens, se făcuseră și cu un an mai înainte, după cum rezultă din arhiva mănăstirii.

Mai 19 - 21 Sub conducerea lui Nicolae Iorga, în calitate de președinte al Comisiunii Monumentelor Istorice, un grup de excursioniști străini, printre care se afla și reputatul istoric de artă francez, Guillaume de Jerphanion, profesor la Colegiul oriental din Roma, vizitează Mănăstirea Putna.

Mai 23 Se deschide Expoziția universală de la Bruxelles la care a participat și țara noastră cu opere de artă religioasă, de artă populară, de pictură și sculptură modernă, cu cărți și exponate din domeniul turismului, al agriculturii, silviculturii, minelor, petrolului etc. Din colecția Mănăstirii Putna au fost expuse epitaful din 1490, dverele din 1483 și 1485, epitrahilul din 1469 și cel cu portretele lui Ștefan voievod și fiul său Alexandru, tripticul Deisis, evangheliarele din 1489 și 1504 - 1507, icoana învierii din 1566 și cea a înălțării din 1568. (Cf. La Roumanie ă l'Exposition Universelle et Internationale de Bruxelles, Bruxelles, 1935). Conform procesului verbal din 18 aprilie 1935, aceste obiecte au fost luate în primire de la Mănăstirea Putna de către istoricul de artă Alexandru Tzigara-Samurcaș, care, după închiderea expoziției, le-a restituit aceleiași mănăstiri la data de 9 decembrie 1935.

1954 Direcția monumentelor istorice și de artă inițiază o importantă campanie de cercetări la Putna, în vederea restaurării mănăstirii.

Iulie 2 Cu prilejul comemorării a 450 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, întreg poporul român omagiază, plin de venerație, memoria strălucitului erou. În ziare și reviste apar articole consacrate evenimentului; la Putna și în alte numeroase localități din țară se țin conferințe și se organizează manifestări închinate aceluiași eveniment, iar Academia Română pregătește și editează un volum de Studii cu privire la Ștefan cel Mare, care va ieși de sub tipar în 1956.

1955 - 1956 În vederea lucrărilor de restaurare preconizate în 1954, se desfășoară la Mănăstirea Putna ample cercetări arheologice. Cu acest prilej se descoperă, pe latura de sud a incintei, temeliile casei domnești din vremea lui Ștefan cel Mare și se constată că chiliile din secolul al XV-lea, de pe latura nordică a incintei, erau pictate în interior, „după cum o dovedesc fragmentele de pictură murală colorată în alb, roșu și negru, descoperite la nivelul respectiv”, iar la exterior „Erau decorate cu discuri și ciupercuțe smălțuite”. „Se concluzionează „că nu există aici urme de viață anterioare construcțiilor în piatră din vremea lui Ștefan cel Mare”.

1957 Cu prilejul aniversării a 500 de ani de la urcarea lui Ștefan cel Mare în tronul Moldovei, Biblioteca Centrală de Stat publică un volum biobibliografic, intitulat Ștefan cel Mare - 500 de ani de la înscăunarea sa ca domn al Moldovei, semnat de cercetătorii Horia Ursu și Daniela Bratu.

Se organizează la Muzeul de artă din București Expoziția Ștefan cel Mare și epoca sa. 500 de ani de la înscăunare.

Mai 27 Se inaugurează, într-o formă reorganizată, la parterul clădirii de pe latura vestică a incintei, Muzeul Mănăstirii Putna. Înainte de această dată fusese amenajat în clădirea de pe latura nordică.

1958 Apare, în Editura Academiei R.P.R., Repertoriul monumentelor și obiectelor de artă din timpul lui Ștefan cel Mare, lucrare cvasiexhaustivă, elaborată de un colectiv de cercetători sub conducerea profesorului M. Berza.

1959 Virgil Vătășianu publică Istoria artei feudale în țările române, vol. I, Editura Academiei R.P.R., lucrare monumentală de o excepțională rigoare științifică.

1964 Apare, în Editura Academiei R.P.R., volumul intitulat Cultura moldovenească în timpul lui Ștefan cel Mare, culegere de studii îngrijită de M. Berza, întrunind prestigioase nume de cercetători români.

Se organizează la Atena o vastă expoziție intitulată L'Art Byzantin, ari europeen (Neuvieme exposition sous Tegide du Conseîl de l'Europe), cu participarea țărilor din aria de răspândire a culturii și artei bizantine, printre care și România. Au fost expuse în cadrul acesteia și numeroase opere de artă religioasă românească provenind de la Mănăstirea Putna, care au întrunit aprecieri superlative atât din partea specialiștilor, cât și din partea marelui public.

1965 - 1966 Se organizează la Londra și în alte orașe din Anglia expoziția intitulată Roumanian Art Treasures. Fifteenth to eighteenth centuries, la care au participat și opere de artă religioasă din colecția Mănăstirii Putna. Expoziția a fost itinerată apoi, pe parcursul anului 1966, în Franța și în R. F. Germania.

1966 La recomandarea U.N.E.S.C.O., împlinirea a 500 de ani de la fundarea Mănăstirii Putna se celebrează pe plan mondial.

Prof. dr. Gheorghe Moisescu tipărește la Viena, în excelente condiții grafice, o carte, cu text bilingv (român și german), intitulată Mănăstirea Putna la 500 de ani de la întemeiere.

Se organizează la Suceava Expoziția Moldova în vremea lui Ștefan cel Mare, sub egida Muzeului regional și a Direcției generale a Arhivelor statului. Sunt expuse peste 70 de documente originale din epoca lui Ștefan cel Mare, Petru Rareș și a altor domnitori urmași, referitoare la Putna.

Mai 22 În cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 500 de ani de la fundarea Mănăstirii Putna, o delegație oficială, în frunte cu președintele Nicolae Ceaușescu, vizitează acest luminos așezământ, scriind în Cartea de onoare: „Cu adâncă emoție am vizitat Mănăstirea Putna unde se află locul de veci al celui ce a fost gloria Moldovei, scut de apărare ai gliei străbune - Ștefan cel Mare, erou legendar a cărui luptă închinată libertății și neatârnării patriei și poporului, împreună cu a altor domnitori ai țării, stă la baza făuririi României. Aceste locuri evocatoare, care mărturisesc vechimea tradițiilor noastre de luptă, de cultură și civilizație, sunt o adevărată școală de patriotism și încredere în forța poporului, care, stăpân pe soarta sa, continuă astăzi glorioasele tradiții ale înaintașilor, construindu-și o patrie nouă, înfloritoare, socialistă. Împlinirea a 500 de ani de la zidirea acestei mănăstiri este un. nou prilej de a cinsti minunatele tradiții patriotice ale poporului român”.

Iulie 3 - 10 În toată țara au loc manifestări culturale, științifice și artistice închinate, jubileului de 500 de ani al Mănăstirii Putna. La marea adunare festivă, desfășurată sub straja zidurilor de incintă ale mănăstirii, au participat numeroase personalități, reprezentanți ai conducerii de stat, ai Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, ai Comisiei Naționale pentru U.N.E.S.C.O., mitropolitul Moldovei și Sucevei, alți reprezentanți ai cultelor, în cadrul simpozionului desfășurat cu acest prilej s-au prezentat comunicări referitoare la profilul cultural al epocii lui Ștefan cel Mare, cu privire la personalitatea sa istorică, politică, militară și diplomatică.

1967 Apare, la Editura Meridiane din București, cartea Muzeul Mănăstirii Putna de Maria Ana Musicescu.

1969, februarie - 1970, octombrie Din inițiativa Direcției monumentelor istorice și de artă se desfășoară la Putna o nouă campanie de cercetări arheologice, intensificându-se, totodată, lucrările de restaurare. Se constată acum, cu certitudine, că prima biserică zidită de Ștefan cel Mare aici era de plan triconc dezvoltat, conținând următoarele încăperi, dispuse în anfiladă: altar, naos, gropniță, pronaos, pridvor.

Septembrie 10 Se deschide la Muzeul de arte decorative din Belgrad expoziția intitulată Costumul de curte în Țările Române (sec. XIV-XVIll), la care au participat și câteva văluri de tâmplă aparținând Mănăstirii Putna, confecționate din vechi și somptuoase veșminte domnești. Expoziția a fost organizată de Muzeul de artă al R. S. România și a rămas deschisă în capitala Iugoslaviei până la 15 octombrie 1969. Catalogul ei, editat la București în 1970, este semnat de Corina Nicolescu.

1971, septembrie 6 - 12 Are loc la București al XlV-lea Congres internațional de studii bizantine. Cu acest prilej se organizează la Muzeul de artă al R. S. România o amplă expoziție, intitulată Cultura bizantină în România, care a reunit un mare număr de „vestigii arheologice și opere de artă, ilustrând civilizația și arta de pe teritoriul țării noastre în timpul existenței Imperiului de Răsărit al cărui centru politic și focar spiritual a fost Constantinopolul”. La organizarea acestei expoziții și-au dat concursul Muzeul de artă al R. S. România, Institutul de arheologie al Academiei de Științe Sociale și Politice, Cabinetul numismatic al Bibliotecii Academicei R. S. România, Muzeul de istorie al R. S. România, numeroase muzee județene și mănăstirești, unii colecționari particulari. Catalogul expoziției, editat la București în același an, este semnat de Ion Barnea, Octavian Iliescu și Corina Nicolescu. Din colecția Mănăstirii Putna au fost împrumutate și expuse bedernița de la începutul secolului al XV-lea, epitaful sârbesc al reginelor Eufimia și Eupraxia, epitrahilul din sec. XIV-XV, epitrahilul cu pisanie de la Ștefan cel Mare și Maria, doamna sa, precum și felonul din 1614, de la Ștefan Tomșa.

1976, iunie 6 Se inaugurează în actualul sediu, impunător și sobru, Muzeul Mănăstirii Putna. Cu acest prilej, personalități cu funcții de răspundere, mitropolitul Moldovei și Sucevei, academicieni, alți oameni de cultură și reprezentanți ai cultelor au semnat în Cartea de onoare a muzeului cuvinte înălțătoare, de un vibrant patriotism: „Aici, în dulcea Bucovină, unde sâmburele de lumină pururi vie din candela istoriei a aprins torța geniului eminescian în clocotitor elan patriotic ce a făcut să vibreze corzile inimii lui Ciprian Porumbescu, unde generații după generații și-au lăsat idealurile sfinte de unitate, independență și suveranitate, în evul nou al patriei adunăm, în altar înnoit, comorile trecutului pentru a le dărui urmașilor noștri și urmașilor noștri spre neștirbită păstrare și cinstire”.

1980 - 1982 Se întreprind noi campanii de cercetări arheologice pe latura de sud a incintei Mănăstirii Putna, menite să dezvăluie complet vestigiile casei domnești din epoca lui Ștefan cel Mare, planul inițial și prefacerile ulterioare ale acestui edificiu. Investigațiile au răspuns, în mare măsură, problemelor puse, ducând, în plus, la descoperirea temeliilor unui alt edificiu în spațiul sud-estic al incintei, cu certitudine mai vechi decât casa domnească propriu-zisă, precum și a unui grup de patru morminte, situate între peretele estic al casei domnești și fațada vestică a edificiului descoperit în colțul sud-estic, morminte care nu exclud anterioritatea lor - și, implicit, a unei biserici, în preajma căreia s-a constituit acest nucleu de necropolă - față de ctitoria lui Ștefan cel Mare. Aceste cercetări au fost efectuate de arheologii: Mircea Matei, Alexandru Rădulescu, Radu Ciuceanu, Victoria Bătrîna și Mihai Camilar.

1982 Încep lucrările de refacere a casei domnești de la Putna.

Apare, la Editura Meridiane din București, volumul Putna de Cristian Moisescu, Maria Ana Musicescu și Adriana Sirii, conținând avizate exegeze și un bogat material ilustrativ.

1983, mai 21 După aproape șapte ani de strădanii, se termină de scris cartea Comori ale spiritualității românești la Putna scrisă de Claudiu Paradais, pe care autorii ei o închină, cu dragoste, cu modestie și cu aleasă venerație, poporului român, nemuritorul făurar al tuturor frumuseților noastre materiale și spirituale, din adâncurile căruia s-au ivit și gloriosul ctitor al așezământului de la Putna și smeriții meșteri iscusiți care au trudit aici pentru a ne lăsa moștenire comori inestimabile.

Sus